Audienţe. Las Fierbinţi şi Chefi la cuţite au fost programele serii de marţi. Serialul de comedie de pe Pro TV a prins în ţară şi la oraşe, dar a fost foarte uşor sub bucătari pe comercial (doar câteva mii de telespectatori au avut în faţă Chefii).
Pro TV a început seara pe prima poziţie cu Las Fierbinţi. Serialul de comedie era urmărit de aproape 1,8 milioane de români, la nivelul întregii ţări. Fierbinţenii nu au au avut rival în ţară şi la oraşe. Pe segmentul 18-49 de ani de la oraşe, Chefii au fost însă uşor peste Las Fierbinţi: doar 6.000 de telespectatori tineri au fost între bucătari şi serialul de pe Pro TV.
De menţionat: Pe noul public comercial - naţional 21-54 de ani ABCD - Las Fierbinţi a numărat 658.000 de telespectatori, faţă de 560.000 la Antena 1.
CITEŞTE ŞI: Ce sunt categoriile Esomar, importante în noul public comercial al Pro TV? Unde sunt managerii şi unde cei fără ocupaţie
De altfel, primul battle al sezonului 9 din Chefi la cuţite a pus Antena 1 pe primul loc, pe intervalul show-ului culinar. Cât a rulat Las Fierbinţi, show-ul prezentat de Irina Fodor era pe naţional şi sub Kanal D, dar a stat mai bine pe celelealte două segmente.
Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară:
1. Las Fierbinţi, programul serii pe naţional şi la oraşe
Naţional. Las Fierbinţi a fost programul serii de marţi, în prima parte a serii. Aproape 1,8 milioane de români se uitau pe Pro TV.
Serialul Hercai de pe Kanal D era al doilea program în topul preferinţelor românilor. 1.362.000 de telespectatori urmăreau producţia turcească.
Chefii Antenei 1 s-au clasat abia pe locul trei în ţară pe intervalul serialului de comedie - 1.300.000 de privitori.
Urban. Las Fierbinţi a rămas cel mai urmărit program şi la oraşe. 847.000 de români au ales să vizioneze producţia Pro TV-ului.
Bucătarii Scărlătescu, Bontea şi Dumitrescu au fost mai urmăriţi la oraşe. Antena 1 era a doua staţie TV în top, cu 774.000 de telespectatori.
Podiumul era completat de Kanal D - 610.000 de privitori.
Comercial. Tinerii au răsturnat clasamentul. A fost bătălie strânsă pentru primul loc între Chefi la cuţite şi Las Fierbinţi.
Show-ul culinar de pe Antena 1 a avut 315.000 de telespectatori, iar serialul de comedie 309.000 de privitori.
Pe locul trei, la mare distanţă, se afla Kanal D - 156.000 de urmăritori.
Audienta posturilor TV marţi, 4 mai, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30-21:25), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg % | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.789.000 | 10.1 | 22.9 |
2 | Kanal D | 1.362.000 | 7.7 | 17.4 |
3 | Antena 1 | 1.300.000 | 7.4 | 16.6 |
4 | Romania TV | 387.000 | 2.2 | 4.9 |
5 | Happy Channel | 315.000 | 1.8 | 4.0 |
6 | Antena 3 | 234.000 | 1.3 | 3.0 |
7 | Pro Cinema | 181.000 | 1.0 | 2.3 |
8 | Antena Stars | 153.000 | 0.9 | 2.0 |
9 | DigiSport 1 | 151.000 | 0.9 | 1.9 |
10 | TVR 1 | 111.000 | 0.6 | 1.4 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 4 mai, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30-21:25), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg % | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 847.000 | 8.8 | 20.1 |
2 | Antena 1 | 774.000 | 8.1 | 18.4 |
3 | Kanal D | 610.000 | 6.4 | 14.5 |
4 | Romania TV | 234.000 | 2.4 | 5.6 |
5 | Happy Channel | 179.000 | 1.9 | 4.3 |
6 | Antena 3 | 170.000 | 1.8 | 4.0 |
7 | DigiSport 1 | 109.000 | 1.1 | 2.6 |
8 | Antena Stars | 77.000 | 0.8 | 1.8 |
9 | Prima TV | 70.000 | 0.7 | 1.7 |
10 | Diva | 67.000 | 0.7 | 1.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 4 mai, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30-21:25), la nivel COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg % | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 315.000 | 7.5 | 25.7 |
2 | Pro TV | 309.000 | 7.4 | 25.2 |
3 | Kanal D | 156.000 | 3.7 | 12.7 |
4 | Happy Channel | 39.000 | 0.9 | 3.2 |
5 | Digi 24 | 30.000 | 0.7 | 2.4 |
6 | Romania TV | 29.000 | 0.7 | 2.3 |
7 | TV1000 | 25.000 | 0.6 | 2.0 |
8 | Prima TV | 20.000 | 0.5 | 1.6 |
9 | DigiSport 1 | 19.000 | 0.5 | 1.6 |
10 | Pro Cinema | 18.000 | 0.4 | 1.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
2. Chefii, primii pe propriul interval
Naţional. Dacă pe intervalul de intersecţie cu Las Fierbinţi au fost pe poziţia a doua, Chefii au ocupat prima poziţie după media pe toată emisiunea, care s-a întins peste trei ore şi jumătate. Au stat pe programul Antenei 1, în fiecare minut, aproape un milion şi jumătate de români.
Kanal D a depăşit la limită Pro TV, care după Las Fierbinţi a avut un nou episod din Şef sub acoperire. Pe postul Dogan se uitau 1.213.000 de privitori, iar pe Pro TV 1.203.000.
Urban. Chefii Scărlătescu, Bontea şi Dumitrescu şi-au păstrat primul loc şi la oraşe. Aproximativ 867.000 de români au urmărit primul battle al sezonului 9.
Pro TV se clasa pe locul secund cu 544.000 de privitori, iar podiumul era completat de Kanal D - 533.000 de urmăritori.
Comercial. Tinerii au ales programul culinar al Antenei 1. Chefi la cuţite a fost şi aici, pe tot intervalul lor, cea mai urmărită producţie - 386.000 de telespectatori.
A doua staţie TV în clasament era Pro TV - 231.000 de privitori, iar pe trei s-a clasat Kanal D - 153.000 de urmăritori.
Audienta posturilor TV marţi, 4 mai, pe intervalul Chefi la cuţite (20:20-00:00), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg % | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 1.459.000 | 8.3 | 20.6 |
2 | Kanal D | 1.213.000 | 6.9 | 17.1 |
3 | Pro TV | 1.203.000 | 6.8 | 17.0 |
4 | Romania TV | 375.000 | 2.1 | 5.3 |
5 | Happy Channel | 220.000 | 1.2 | 3.1 |
6 | DigiSport 1 | 217.000 | 1.2 | 3.1 |
7 | Antena 3 | 217.000 | 1.2 | 3.1 |
8 | Pro Cinema | 153.000 | 0.9 | 2.2 |
9 | TVR 1 | 130.000 | 0.7 | 1.8 |
10 | Antena Stars | 116.000 | 0.7 | 1.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 4 mai, pe intervalul Chefi la cuţite (20:20-00:00), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg % | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 867.000 | 9.1 | 22.7 |
2 | Pro TV | 544.000 | 5.7 | 14.2 |
3 | Kanal D | 533.000 | 5.6 | 13.9 |
4 | Romania TV | 218.000 | 2.3 | 5.7 |
5 | Antena 3 | 164.000 | 1.7 | 4.3 |
6 | DigiSport 1 | 156.000 | 1.6 | 4.1 |
7 | Happy Channel | 124.000 | 1.3 | 3.2 |
8 | Prima TV | 72.000 | 0.7 | 1.9 |
9 | TVR 1 | 63.000 | 0.7 | 1.6 |
10 | Pro Cinema | 61.000 | 0.6 | 1.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 4 mai, pe intervalul Chefi la cuţite (20:20-00:00), la nivel COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg % | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 386.000 | 9.2 | 30.2 |
2 | Pro TV | 231.000 | 5.5 | 18.1 |
3 | Kanal D | 153.000 | 3.6 | 11.9 |
4 | DigiSport 1 | 57.000 | 1.4 | 4.5 |
5 | Happy Channel | 29.000 | 0.7 | 2.3 |
6 | Pro Cinema | 26.000 | 0.6 | 2.1 |
7 | Romania TV | 26.000 | 0.6 | 2.0 |
8 | Prima TV | 22.000 | 0.5 | 1.7 |
9 | TVR 1 | 20.000 | 0.5 | 1.6 |
10 | Digi 24 | 19.000 | 0.5 | 1.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
Comentarii