AUDIENŢE. Seară cu fotbal şi Asia Express, la TV. Peste două milioane de români au privit victoria amară a României, contra naţionalei din Liechtenstein. Pro TV a fost lider în audienţe, tricolorii au câştigat pe teren, dar România va mai vedea încă o Cupă Mondială la televizor.
Echipa lui Rădoi a ratat calificarea, care depindea de rezultatul dintre Macedonia de Nord şi Islanda (echipă pe care România nu a reuşit să o invingă joi).
Audienţele nu s-au schimbat foarte mult faţă de meciul de joi, când România a făcut egal cu Islanda. De notat că faţa de acum câteva zile, partida de aseara s-a disputat mai devreme, în locul Ştirilor de la ora 19:00.
Asia Express, cifre bune în seara meciului
Victoria naţionalei de fotbal s-a intersectat şi cu prima parte a emisiunii Asia Express. Show-ul s-a întins până aproape de miezul nopţii, iar cifrele pe care le-a scos Antena 1 au fost bune.
Rău nu a stat nici Kanal D, care pe intervalul Asia Express, a câştigat primul loc în ţară.
Detalii şi despre Asia Express, mai jos. Până atunci, detaliem cifrele meciului din preliminariile Cupei Mondiale.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de aseară, pe intervalul Liechtenstein-România (19:00-20:50):
Naţional. Peste două milioane de români au urmărit golurile lui Man şi Nicuşor Bancu, din victoria contra reprezentativei din Liechtenstein. Pro TV a lider pe intervalul meciului de fotbal, duminică seara.
Locul secund era ocupat de Antena 1, post care aduna pe interval peste 1,3 milioane de telespectatori pe minut.
Kanal D completa podiumul, când România învingea Liechtenstein, cu o medie de 1,1 milioane de telespectatori pe minut.
Urban. Peste un milion de oameni din mediul urban au văzut meciul. Telespectatorii de la oraşe au pus Pro TV pe primul loc, postul fiind şi pe acest segment lider detaşat.
Antena 1, ocupanta locului doi, aduna peste 760.000 de telespectatori pe minut. Următorul post clasat în top, pe intervalul meciului, era ocupat de Kanal D, cu 423.000 de oameni.
Comercial 18-49. Cei mai mulţi tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani se uitau, duminică seara, la meciul de fotbal dat de Pro TV, pe intervalul 19:00-20:50.
Diferenţele dintre primele posturi au fost ceva mai reduse pe acest segment de public. Antena 1 ocupa locul doi, cu peste 327.000 de persoane.
În acelaşi timp, Kanal D se clasat pe treapta a treia a podiumului, cu 122.000 de privitori pe minut.
Audienta posturilor TV duminică, 14 noiembrie, pe intervalul Liechtenstein-România (19:00-20:50), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 2.067.000 | 11.7 | 23.2 |
2 | Antena 1 | 1.364.000 | 7.7 | 15.3 |
3 | Kanal D | 1.123.000 | 6.4 | 12.6 |
4 | Romania TV | 550.000 | 3.1 | 6.2 |
5 | Antena 3 | 380.000 | 2.2 | 4.3 |
6 | Prima TV | 193.000 | 1.1 | 2.2 |
7 | National TV | 192.000 | 1.1 | 2.2 |
8 | Diva | 184.000 | 1.0 | 2.1 |
9 | Pro Cinema | 153.000 | 0.9 | 1.7 |
10 | Antena Stars | 148.000 | 0.8 | 1.7 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV duminică, 14 noiembrie, pe intervalul Liechtenstein-România (19:00-20:50), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.046.000 | 10.9 | 23.0 |
2 | Antena 1 | 762.000 | 8.0 | 16.8 |
3 | Kanal D | 423.000 | 4.4 | 9.3 |
4 | Romania TV | 274.000 | 2.9 | 6.0 |
5 | Antena 3 | 210.000 | 2.2 | 4.6 |
6 | Diva | 127.000 | 1.3 | 2.8 |
7 | DigiSport 1 | 116.000 | 1.2 | 2.5 |
8 | National TV | 85.000 | 0.9 | 1.9 |
9 | Digi 24 | 78.000 | 0.8 | 1.7 |
10 | Prima TV | 74.000 | 0.8 | 1.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV duminică, 14 noiembrie, pe intervalul Liechtenstein-România (19:00-20:50), pe segmentul COMERCIAL (18-49):
COMERCIAL 18-49 | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 374.000 | 9.0 | 25.7 |
2 | Antena 1 | 327.000 | 7.8 | 22.5 |
3 | Kanal D | 122.000 | 2.9 | 8.4 |
4 | Diva | 64.000 | 1.5 | 4.4 |
5 | Romania TV | 39.000 | 0.9 | 2.7 |
6 | DigiSport 1 | 33.000 | 0.8 | 2.3 |
7 | Digi 24 | 22.000 | 0.5 | 1.5 |
8 | Prima TV | 22.000 | 0.5 | 1.5 |
9 | Antena 3 | 22.000 | 0.5 | 1.5 |
10 | Minimax | 19.000 | 0.4 | 1.3 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
2. Antena 1, locul trei în ţară cu Asia Express. Mai bine la oraşe şi la tineri
Naţional. Antena 1 a pierdut primul loc la în ţară, în faţa Kanal D. Cu Asia Express, postul Intact a scos cifre bune, peste 1,28 milioane de telespectatori pe minut, dar s-a clasat pe locul trei.
Nu a fost suficient pentru poziţia de lider, adjudecat de Kanal D (cu Roata norocului pe cea mai mare parte a intervalului de intersecţie). Aproximativ 1,36 milioane de telespectatori aduna postul turcesc la nivelul întregii ţări, pe intervalul Asia Express.
Locul doi, între Kanal D şi Antena 1, a fost ocupat de Pro TV, cu cifre destul de apropiate de postul Dogan. Peste 1,32 milioane de persoane număra Pro TV, pe intervalul Asia Express.
Urban. Antena 1 a stat mult mai bine la oraşe, unde a trecut pe primul loc. A fost peste principalele rivale, cu 763.000 de oameni care se uitau la emisiunea prezentată de Irina Fodor.
Pro TV era pe doi, pe interval, cu 672.000 de persoane. De pe trei, Kanal D înregistra puţin peste jumătate de milion de oameni.
Comercial 18-49. Antena 1 a stat cel mai bine pe segmentul tânăr, al celor cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani. Peste 355.000 de privitori aveau televizoarele deschise pe emisiunea cu Emi şi Cuza de la Noaptea Târziu, Estera şi Lidia Buble, Elwira şi Mihai Petre, Lizi şi Cosmin Natanticu şi, nu în ultimul rând, Adriana Trandafir şi fiica sa Maria Speranţa.
Aproape 300.000 de oameni aduna, pe interval şi Pro TV, postul de pe locul secund. Următorul post clasat era Kanal D, cu 138.000 de telespectatori.
Una dintre surprizele serii vine de la postul Diva, care a ocupat locul patru pe comercial când Antena 1 avea Asia.
Audienta posturilor TV duminică, 14 noiembrie, pe intervalul show-ului Asia Express (20:00-23:35), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 1.362.000 | 7.7 | 17.4 |
2 | Pro TV | 1.326.000 | 7.5 | 17.0 |
3 | Antena 1 | 1.281.000 | 7.3 | 16.4 |
4 | Romania TV | 418.000 | 2.4 | 5.4 |
5 | Antena 3 | 317.000 | 1.8 | 4.1 |
6 | TVR 1 | 272.000 | 1.5 | 3.5 |
7 | Realitatea Plus | 224.000 | 1.3 | 2.9 |
8 | Prima TV | 219.000 | 1.2 | 2.8 |
9 | Diva | 159.000 | 0.9 | 2.0 |
10 | DigiSport 1 | 127.000 | 0.7 | 1.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV duminică, 14 noiembrie, pe intervalul show-ului Asia Express (20:00-23:35), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 763.000 | 8.0 | 18.4 |
2 | Pro TV | 672.000 | 7.0 | 16.2 |
3 | Kanal D | 523.000 | 5.5 | 12.6 |
4 | Romania TV | 241.000 | 2.5 | 5.8 |
5 | Antena 3 | 187.000 | 2.0 | 4.5 |
6 | Realitatea Plus | 126.000 | 1.3 | 3.0 |
7 | TVR 1 | 111.000 | 1.2 | 2.7 |
8 | Diva | 109.000 | 1.1 | 2.6 |
9 | DigiSport 1 | 97.000 | 1.0 | 2.3 |
10 | Prima TV | 86.000 | 0.9 | 2.1 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV duminică, 14 noiembrie, pe intervalul show-ului Asia Express (20:00-23:35), pe segmentul COMERCIAL (18-49):
COMERCIAL 18-49 | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 355.000 | 8.5 | 25.8 |
2 | Pro TV | 293.000 | 7.0 | 21.3 |
3 | Kanal D | 138.000 | 3.3 | 10.0 |
4 | Diva | 56.000 | 1.3 | 4.0 |
5 | Romania TV | 38.000 | 0.9 | 2.8 |
6 | Prima TV | 33.000 | 0.8 | 2.4 |
7 | DigiSport 1 | 27.000 | 0.6 | 1.9 |
8 | Antena 3 | 21.000 | 0.5 | 1.6 |
9 | Digi 24 | 17.000 | 0.4 | 1.2 |
10 | TVR 1 | 16.000 | 0.4 | 1.2 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii