AUDIENŢE. Într-o seară cu SuperStar şi X-Factor, publicul din ţară s-a uitat în număr mare la serialul turcesc dat de Kanal D. Cu toate acestea, publicul de la oraşe şi tinerii au fost cu ochii pe show-ul Pro TV.
Antena 1 nu a reuşit să urce mai sus de locul trei cu ediţia X-Factor de vineri seara.
Cifrele SuperStar au scăzut faţă de săptămâna trecută. Aseară, show-ul cu Smiley, Raluka, Marius Moga şi Carla's Dreams a trecut în etapa cu numărul doi, cea a recall-urilor.
Pe scurt, situaţia generală de aseară:
- SuperStar a fost lider în audienţă în mediul urban şi pe segmentul tânăr. De notat că pe intervalul de intersecţie cu Doctorul Minune, show-ul Pro TV a fost şi pe doi la oraşe. A recuperat după ce s-a terminat serialul turcesc de la Kanal D.
- X-Factor a pus Antena 1 pe locul trei.
- Kanal D a stat foarte bine cu serialul turcesc Doctorul Minune, serial cu care s-a duelat pentru primul loc. Kanal D chiar a câştigat publicul din toată ţara aproape toată seara. La tineri a fost pe doi indiferent de interval.
De asemenea, a ocupat primul loc şi la oraşe cât s-a intersectat SuperStar, dar la distanţă destul de mică ce-i drept. SuperStar şi-a revenit după finalul serialului.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de aseară, pe intervalul emisiunii SuperStar (20:25-23:20):
Naţional. SuperStar a pus Pro TV pe locul doi în audienţe, la nivel naţional, cu ediţia de vineri seară. Puţin peste un milion de români s-au uitat în fiecare minut.
Pe de altă parte, Kanal D era lider pe interval. Aduna o medie de peste 1,1 milioane de privitori. În acelaşi timp, Antena 1 ocupa locul trei, de unde a înregistrat aproximativ 800.000 de telespectatori pe minut.
Urban. SuperStar s-a văzut mult mai bine în mediul urban, unde Pro TV a ocupat primul loc cu o medie de aproape 600.000 de persoane în medie.
Kanal D a ţinut, totuşi, aproape. Cu o medie de 575.000 de oameni pe minut, s-a clasat pe locul doi când la TV era SuperStar.
Antena 1 a fost ocupanta locului trei şi la oraşe, unde a adunat peste 400.000 de telespectatori în medie.
Comercial. Cei mai mulţi tineri au ales Pro TV, vineri seara. Aproximativ 240.000 de oameni cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani se uitau la show-ul cu Smiley, Carla's Dreams, Raluka şi Moga.
Pe acelaşi interval, locul secund era ocupat de Kanal D, care număra aproximativ 200.000 de persoane pe minut.
Următoarea televiziune din top a fost Antena 1, pe intervalul SuperStar, cu o medie de 150.000 de oameni.
Audienta posturilor TV vineri, 29 octombrie, pe intervalul emisiunii SuperStar (20:25-23:20), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 1.144.000 | 6.5 | 15.4 |
2 | Pro TV | 1.034.000 | 5.9 | 13.9 |
3 | Antena 1 | 814.000 | 4.6 | 11.0 |
4 | Romania TV | 520.000 | 2.9 | 7.0 |
5 | Antena 3 | 358.000 | 2.0 | 4.8 |
6 | DigiSport 1 | 251.000 | 1.4 | 3.4 |
7 | National TV | 209.000 | 1.2 | 2.8 |
8 | Antena Stars | 188.000 | 1.1 | 2.5 |
9 | TVR 2 | 186.000 | 1.1 | 2.5 |
10 | TVR 1 | 171.000 | 1.0 | 2.3 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV vineri, 29 octombrie, pe intervalul emisiunii SuperStar (20:25-23:20), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 592.000 | 6.2 | 15.2 |
2 | Kanal D | 576.000 | 6.0 | 14.8 |
3 | Antena 1 | 424.000 | 4.4 | 10.9 |
4 | Romania TV | 249.000 | 2.6 | 6.4 |
5 | Antena 3 | 204.000 | 2.1 | 5.3 |
6 | DigiSport 1 | 127.000 | 1.3 | 3.3 |
7 | Diva | 100.000 | 1.0 | 2.6 |
8 | TVR 2 | 100.000 | 1.0 | 2.6 |
9 | National TV | 97.000 | 1.0 | 2.5 |
10 | Antena Stars | 92.000 | 1.0 | 2.4 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV vineri, 29 octombrie, pe intervalul emisiunii SuperStar (20:25-23:20), pe segmentul COMERCIAL (18-49):
COMERCIAL 18-49 | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 240.000 | 5.8 | 19.0 |
2 | Kanal D | 195.000 | 4.7 | 15.4 |
3 | Antena 1 | 150.000 | 3.6 | 11.9 |
4 | Romania TV | 40.000 | 1.0 | 3.2 |
5 | Antena Stars | 37.000 | 0.9 | 2.9 |
6 | National TV | 34.000 | 0.8 | 2.7 |
7 | DigiSport 1 | 33.000 | 0.8 | 2.6 |
8 | Diva | 33.000 | 0.8 | 2.6 |
9 | Film Cafe | 29.000 | 0.7 | 2.3 |
10 | Prima TV | 29.000 | 0.7 | 2.3 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
si tot sub superstar ha ha