Skip to main content

AUDIENŢE. Cu Singur Acasă 2, Antena 1 a câştigat. Dar nu tot. Pro TV a ţinut piept cu Las Fierbinţi

 
AUDIENŢE. Cu Singur Acasă 2, Antena 1 a câştigat. Dar nu tot. Pro TV a ţinut piept cu Las Fierbinţi

AUDIENŢE. Singur Acasă a adunat oamenii în faţa televizoarelor şi cu partea a doua. A câştigat, dar nu chiar tot. Las Fierbinţi, pus de Pro TV la bătaie, a ţinut piept cu brio şi a reuşit să îi sufle Antenei 1 din public. 

Publicitate

Aproape două milioane de telespectatori s-au uitat, aseară, la Singur Acasă 2. Cifrele nu s-au ridicat la nivelul de anul trecut, care era unul record, când pelicula era difuzată de Pro TV. Atunci, peste 2,5 milioane de români se uitau la aventurile micuţului Kevin. 

Las Fierbinţi a pus Pro TV pe primul loc, sâmbătă seara, la oraşe şi pe segmentul comercial al celor cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani. De notat că Singur Acasă a ţinut cu jumătate de oră mai mult, ceea ce a permis Antenei 1 să treacă peste Pro TV la oraşe după ce serialul cu Bobiţă, Firicel şi Celentano a ajuns la final. 

Un alt aspect interesant de notat ar fi că este pentru prima oară după mulţi ani când Singur Acasă 2 scoate audienţe mai mici ca Singur Acasa 1. 

Anul trecut, cifre record pe Pro TV

Înainte de audienţele de aseară, o trecere în revistă a cifrelor Singur Acasă 2, din anii trecuţi când pelicula era la Pro TV:

- În 2020, Singur Acasă 2 - Pierdut în New York a fost urmărit de peste 2,5 milioane de telespectori, în medie.

- În 2019, Singur Acasă 2 atrăgea în faţa televizoarelor 2,1 milioane de români. Se difuza pe 14 decembrie.

- În 2018, Singur Acasă 2 a fost urmărit de aproape 2,2 milioane de persoane. Filmul era transmis pe 15 decembrie.

- În 2017, când a fost difuzat pe 16 decembrie, Singur Acasă era urmărit de 2,1 milioane de români.

- În 2016, Singur Acasă 2 a fost văzut de peste 2,7 milioane la nivelul întregii ţări, fiind difuzat pe 17 decembrie.

- În 2015, pe 12 decembrie, Singur Acasă 2 a avut 2,5 milioane de persoane media


Citeşte şi: Kevin, ce audienţe! Singur Acasă 2, cele mai mari cifre din ultimii ani! Cele mai tari cifre ale Pro TV din toamnă


Citeşte şi: Lovitura anului! Singur acasă nu va mai fi la Pro TV!


DE VĂZUT! Detalii neştiute despre Singur Acasă. Povestea filmului


Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de aseară, pe intervalul Singur Acasă 2 (20:00-22:30):

Naţional. Aproape două milioane de telespectatori s-au uitat pe Antena 1, aseară, la Singur Acasă 2. Pro TV era următorul post din clasament, pe interval, cu 1,8 milioane de oameni în medie.

Până să se termine episodul din Las Fierbinţi, cele două posturi aveau cifre foarte apropiate. 

Podiumul, pe intervalul Singur Acasă 2, era ocupat de Kanal D, cu o medie de 650.000 de persoane în medie. 

Urban. Antena 1 era lider şi în mediul urban, segment pe care l-a recuperat după finalul Las Fierbinţi pe Pro TV. Aproape 950.000 de orăşeni se uitau, în fiecare minut, la Singur Acasă 2 pe Antena 1. 

În acelaşi timp, Pro TV scotea o medie de 890.000 de persoane pe minut. Cu 237.000 de telespectatori pe minut, Kanal D se clasa pe trei. 

Comercial. Când vorbim de tineri, lucrurile au fost împărţite. Antena 1, cu Singur Acasă 2, şi-a adjudecat segmentul celor cu vârste între 18 şi 49 de ani, în timp ce Pro TV a câştigat noul segment comercial, al celor cu vârste între 21 şi  54 de ani. 

- Pe targetul 18-49, Antena 1 a numărat aproape 400.000 de telespectatori în medie. De pe doi, Pro TV avea aproximativ 325.000 de oameni în medie. 

- Lucrurile s-au inversat pe segmentul 21-54, unde Pro TV era lider cu 837.000 de persoane. Antena 1 ocupa locul doi, cu 741.000 de persoane. 

Audienta posturilor TV sâmbătă, 11 decembrie, pe intervalul Singur Acasă 2 (20:00-22:30), la nivel NATIONAL:

  NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 1.993.000 11.3 24.1
2 Pro TV 1.822.000 10.3 22.0
3 Kanal D 651.000 3.7 7.9
4 Antena 3 361.000 2.0 4.4
5 DigiSport 1 355.000 2.0 4.3
6 Romania TV 342.000 1.9 4.1
7 Realitatea Plus 208.000 1.2 2.5
8 TVR 2 163.000 0.9 2.0
9 TVR 1 151.000 0.9 1.8
10 Antena Stars 126.000 0.7 1.5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV sâmbătă, 11 decembrie, pe intervalul Singur Acasă 2 (20:00-22:30), în mediul URBAN:

  URBAN Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 946.000 9.9 22.3
2 Pro TV 889.000 9.3 20.9
3 Kanal D 237.000 2.5 5.6
4 Antena 3 233.000 2.4 5.5
5 DigiSport 1 223.000 2.3 5.2
6 Romania TV 214.000 2.2 5.0
7 Realitatea Plus 105.000 1.1 2.5
8 TVR 2 90.000 0.9 2.1
9 Diva 77.000 0.8 1.8
10 Digi 24 72.000 0.8 1.7

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

Audienta posturilor TV sâmbătă, 11 decembrie, pe intervalul Singur Acasă 2 (20:00-22:30), pe segmentul COMERCIAL (18-49 urban):

  COMERCIAL 18-49 Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 394.000 9.5 28.8
2 Pro TV 325.000 7.9 23.8
3 DigiSport 1 88.000 2.1 6.5
4 Kanal D 83.000 2.0 6.1
5 Romania TV 28.000 0.7 2.0
6 Diva 27.000 0.7 2.0
7 Antena 3 21.000 0.5 1.5
8 TVR 1 20.000 0.5 1.5
9 Digi 24 16.000 0.4 1.2
10 Warner TV 16.000 0.4 1.2

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

Audienta posturilor TV sâmbătă, 11 decembrie, pe intervalul Singur Acasă 2 (20:00-22:30), pe segmentul COMERCIAL (21-54 naţional ABCD):

  COMERCIAL 21-54 Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 837.000 12.0 29.5
2 Antena 1 741.000 10.6 26.1
3 DigiSport 1 165.000 2.4 5.8
4 Kanal D 138.000 2.0 4.9
5 Antena 3 59.000 0.8 2.1
6 Realitatea Plus 54.000 0.8 1.9
7 TVR 2 44.000 0.6 1.6
8 TVR 1 38.000 0.6 1.4
9 Romania TV 35.000 0.5 1.2
10 Digi 24 31.000 0.4 1.1

CITEŞTE ŞI: Cifrele Home Alone 2 2020


CITEŞTE ŞI: Cifrele Home Alone 2 2019


CITEŞTE ŞI: Cifrele Home Alone 2 2018


CITEŞTE ŞI: Cifrele Home Alone 2 2017


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • MucCelMic MucCelMic
    Mile, atat am de zis: Ha ha ha ha ha!
  • Rock the Dot Rock the Dot
    ceea ce demonstreaza ca A1/intact e un business artificial sustinut de domprofesor prin mijloace specifice
  • ABC+ ABC+
    @ Marian, acum abia aștepți ca Survivor să înceapă la ProTV? Nu mai este emisiune jalnică?
    Comentariu când era la Kanal D:
    “ Doamne cata mascarada este la canalul turcesc , au inceput sa se bata intre ei se cupleaza , o emisiune jalnica nu zic ca trebuia sa se uite la RAT dar sa stai sa te uiti la asa ceva mai bine lipsa , cred ca mai tine ceva timp pana se termina aceasta emisiune , cred ca daca se termina mai repede avea audienta mai mare decat mascarada ,prea multa publicitate ,”
    https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-semifinala-romanii-au-talent-survivor-14-mai-2021-20188352#comment-371463

    Sper să te ți de cuvânt și să muți programul când începe Survivor pe ProTV.

    Apropo, vor fi aceleași scandaluri ca și la Kanal D, știi de ce? Astea prind la public și casa de producție decide cum să facă emisiunea în mare parte.
  • Marian Marian
    Razvan ce treaba ai cu poza tot timpul? e mile care se sperie de audientele serialului Las Fierbinti si decaderea Singur acasa ,profit bun PRO TV,
  • Marian Marian
    Vad ca pro sa mentinut bine aseara cred ca si pe comercial serialul a fost aproape sau primul dupa a pierdut , ma bucur saptamana viitoare Singur acasa 3 va fi mai jos , ,trebuia data si audienta pe Greu de ucis 2 dar poate se face antenuta de ras , felicitari expertule pentru initiativa daca tu ai venit cu propunerea
  • Gaby Gaby
    Scorurile de audienta sunt apropiate, nu si profiturile! Ar trebui comparate si costurile de productie/ achizitie! Pro tv a scos maxim dintr-un episod in reluare care era deja amortizat financiar!
  • Răzvan Răzvan
    Altă imagine nu mai aveți?

Trimite un comentariu

sus