AMENDĂ. Antena 3 CNN a fost sancţionată de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu o amendă, dar şi cu o somaţie. Amenda - de o mie euro - este pentru un fake preluat tocmai din Australia, legat de pandemie.
Mai exact, la începutul materialului din Australia (preluat de Antena 3) se acuza faptul că au fost folosiţi actori pentru a juca rolul de pacienţi în spitale, în pandemie. Ulterior, în acelaşi material, fake-ul era demontat. Doar că această bucată cu demontarea falsului nu a mai fost preluată şi de Antena 3.
Norina Ionescu, reprezentanta postului a spus în faţa CNA-ului, că s-au luat măsuri împotriva redactorului care s-a ocupat de acest material difuzat în emisiunea Subiectiv, moderată de jurnalistul Răzvan Dumitrescu. "La nivel intern au fost luate măsuri", a adăugat Norina.
A doua sancţiune este o somaţie pentru emisiunea Florentinei Fântânaru, în care s-a discutat despre "constelaţiile familiale". În această emisiune a fost prezentă o doctoriţă care a vorbit despre miracolul vindecării de cancer a unui copil prin metoda "constelaţiilor familiale".
"Forma aceasta de terapie a constelaţiilor familiale există, are un nivel de recunoaştere în spaţiul academic şi este bine că este folosită atât cât e nevoie de ea.
Enunţul acesta poate să atragă speranţele unor oameni care sunt speriaţi de moarte şi care riscă să abandoneze terapii medicale, care pot să asigure şanse de supravieţuire ducându-se pe o aşteptare într-o direcţie care în niciun caz nu poate fi invocată ca a fi terapeutică", adaugă Mircea Toma.
1. Emisiunea Subiectiv - amendă de 5.000 de lei
Norina Ionescu, reprezentant Antena 3:
"O să recunosc greşeala şi o să numesc jurnalism de gafă. Aş vrea să se înţeleagă că în spatele acestui punct de vedere nu se află un adevăr profund şi mincinos pe care să-l propage jurnalistul Răzvan Dumitrescu.
La nivel intern au fost luate măsuri. Este vorba despre o doamnă/domnişoară redactor Bianca Guruiţă. Cam acesta este contextul difuzării acestui material în acest mod, în cadrul emisiunii.
Sigur am văzut şi reacţia invitaţilor şi discuţiile care au avut loc după difuzarea materialului şi m-am şi documentat ca de obicei din diverse surse pentru a vedea cadrul mai larg şi am aflat că ulterior au fost dezminţite aceste informaţii cum că, de fapt ar fi fost vorba de un fake şi aceia ar fi fost nişte actori plătiţi. Eu am recunoscut că este o greşeală."
Mircea Toma, membru CNA:
"Materialul prezentat de post este parte dintr-un material produs de o entitate care face analiză de fake-uri. Nu este un fragment din emisiunile din 2021, în care oamenii aceia au fost consideraţi a fi actori, care interpretau rolul de bolnavi.
Vorbim despre un material ulterior care a pus cap la cap toate informaţiile şi care ilustrează ce s-a transmis iniţial - fake-ul că sunt actori, după care această emisiune care se ocupă de deconspirarea fake-urilor îi găseşte pe actorii reali, care nu au fost niciodată internaţi în spital.
Seamănă cu pacienţii respectivi care erau pacienţi reali. Atunci când se produce ilustrarea video pentru emisiune se preia din acest material, nu din istoria din 2021 şi se taie din materialul care explică că e vorba despre un fals. Falşii pacienţi erau de fapt reali pacienţi."
Mircea Toma: - "Cine a făcut asta, a făcut-o cu bună ştiinţă că păstrează doar minciuna din material şi nu şi deconspirarea minciunii?"
Norina Ionescu:
"Am recunoscut că este o greşeală. Am spus că s-au luat măsuri la nivel intern împotriva redactorului care a făcut acest subiect. Mai departe am mai spus şi subliniez că această gafă nu aş vrea să interpretăm că ascunde un adevăr profund şi mincinos, pe care să-l susţină anumiţi jurnalişti de postul Antena 3 CNN.
Nu ştiu dacă a fost luat fix din acelaşi material, nu ştiu dacă nu cumva pe net mai circulă fragmentul respectiv, cel care a pus în lumină şi acest punct de vedere şi care a născut atâtea controverse. Am citit şi eu, m-am documentat, am văzut exact ceea ce aţi arătat dumneavoatră cu dezminţirile, cu poziţia spitalului, cu celelalte informaţii."
Mircea Toma:
"În legătură cu subiectul actorii care interpretează rolul de bolnavi. Am insistat puţin mai mult cu identificarea sursei imaginilor prezentate în emisiune, pentru că e important să fac diferenţa între o eroare, gafă şi un act comis cu bună ştiinţă şi rea credinţă. Nu neapărat a prezentatorului Răzvan Dumitrescu. Posibil că el a primit chifla în braţe, dar în spate este cineva cu rea-credinţă, care a ştiut că dezinformează flagrant (...).
Faţă de acest fenomen, eu nu consider că este justificat să îmi exprim înţelegerea, pentru că este un război informaţional şi care deteriorează solidaritatea socială (...).
Aici este vorba despre o minciună flagrantă făcută pe post cu intenţie de a minţi. Mi se pare extrem de grav în raport cu deontologia profesională şi cu impactul asupra publicului. Publicul primeşte încă o dată argument că nu a fost pandemie ci plandemie."
Amenda invocă articolul 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
2. Emisiunea De-a viaţa ascunselea - somaţie
În emisiunea De-a viaţa ascunselea prezentată de Florentina Fântânaru a fost invitat un medic, în care s-a discutat un subiect legat de aşa zisele "constelaţii familiale".
Norina Ionescu, reprezentant post:
"Întâi aş vrea să vă fac o remarcă de ordin general şi anume că din punctul meu de vedere, evident, experienţele omenirii sunt infinit mai vaste şi mai interesante decât ne-am putea noi imagina dintr-un loc limitat şi static în care le putem percepe şi cred că putem să rămânem modeşti, curioşi şi deschişi în faţa unor mistere care se întâmplă.
Punctual pe emisiune, doamna povesteşte din experienţa proprie, doamna are o expertiză ştiinţifică fiind medic. Această metodă a constelaţiilor este una cunoscută şi este una lansată de un psihoterapeut şi scriitor neamţ, Bert Hellinger, fost preot misionar în Africa, ea este răspândită şi e complementară cu partea de medicină alopată, ca să-i zic aşa, partea ştiinţifică.
E răspândită cam de prin 1995/1996 prima dată în Anglia şi practicată de medici, reprezentând o metodă complementară. Doamna doctor vorbeşte în emisiune despre nişte cauze subtile ale bolilor, pe care le regăsim abordate şi în alte situaţii, şi care rezolvă anumite probleme fiziologice, pshisomatice cu care ne confruntăm."
Mircea Toma:
"Eu am făcut sesizarea, pentru că am considerat că este abuziv să asociezi într-o formă care sugerează o relaţie de cauzalitate cu psihoterapie cu tratarea cancerului, acest lucru nu este permis.
Psihoterapiile sunt instrumente de intervenţie conexe care pot să contribuie la vindecarea unor boli somatice, dar formularea din emisiune a fost excesivă. Tumorile copilului au dispărut, nu au mai apărut metastaze, pentru că a făcut această psihoterapie.
Forma aceasta de terapie a constelaţiilor familiale există, are un nivel de recunoaştere în spaţiul academic şi este bine că este folosită atât cât e nevoie de ea. Enunţul acesta poate să atragă speranţele unor oameni care sunt speriaţi de moarte şi care riscă să abandoneze terapii medicale, care pot să asigure şanse de supravieţuire ducându-se pe o aşteptare într-o direcţie care în niciun caz nu poate fi invocată ca a fi terapeutică."
Monica Gubernat:
"În cazuri de vindecare miraculoasă este obligatoriu să ai prezenţa unui medic şi înţeleg că doamna e medic."
Mircea Toma:
"E limpede că aici nu a fost vorba despre rea-credinţă. Este vorba de un specialist autentic. Poate că încrederea în terapia pe care o face este prea mare. Adică trece puţin pragul permis şi poate să creadă asta, dar dacă-l pune pe post, deja... Cum am spus care e riscul.
Sunt oameni care abandonează terapiile medicale pentru alternative şi îşi suspendă şansele de vindecare. Mai ales când este vorba despre copii este extrem de emoţional mesajul şi puternic."
Norina Ionescu:
"Inclusiv doamna doctor prezentă în studio, pe lângă faptul că vorbeşte din experienţa dânsei personală, spune că este vorba despre o complementaritate, nicidecum o renunţare la medicina clasică. În sensul acesta este discutat subiectul (...)."
Mircea Toma:
"În condiţiile în care două persone de bună-credinţă dezbat un subiect medical, Din perspectiva pe care o am eu, riscul pentru public l-am formulat, ar fi să determine o persoană să abandoneze cu tratament medical văzând că miracole se pot întâmpla. Cuvântul miracol în ştiinţă nu face bine. El trebuie verificat.
Din punctul meu de vedere, această emisiune nu păcătuieşte raportat la codul deontologic şi la lege atât de mult. Este o afirmaţie a unui medic pe care o lasă să treacă moderatoarea care îmbrăţisează clar teroria constelaţiilor familiale (...)."
Somaţia are la bază articolul 73 din Codul Audiovizualului:
"Este interzisă difuzarea de producţii audiovizuale în care sunt promovate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconvenţionale, dacă diagnosticul şi actele medicale care îl atestă nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituţii similare din străinătate."
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro