
Sancţiune gravă pentru o dezinformare gravă. CNA a taxat dur România TV după ce vineri seara, aproape de miezul noţii, în ultimele 30 de minute de campanie electorală, a prezentat pe post o listă cu oamenii de la vârf ai României, Ilie Bolojan, Marcel Ciolacu, judecători CCR ar fi fost interzişi în Statele Unite ca parte a unor sancţiuni ale Administraţiei americane. Lista era prezentată de post în timp ce în studio se afla candidatul la preşedinţie Victor Ponta.
Jurnaliştii RTV au anunţat că respectivele nume ar fi pe lista OFAC al Ministerului de Finanţe din SUA, pe care se află şi oameni ţări precum Rusia, Iran, Coreea de Nord.
Lista s-a dovedit falsă, fiind dezminţită atât de Ambasada SUA în România cât şi de Ministerul de Externe.
În acest context, membrii CNA au votat a treia suspendare a emisiei televiziunii de ştiri din ultimele 2 saptămâni, de data aceasta pentru trei ore. Una dintre cele mai grave sancţiuni, pe care în trecut a mai primit-o doar OTV-ul lui Dan Diaconescu.
Sancţiunea a fost propusă de Valentin Jucan, vicepreşedintele CNA şi votată de aproape toţi membrii, mai puţin Georgică Severin care a propus o amendă de 200.000 de lei.
România TV va trebui să-şi suspendă emisia obişnuită miercuri, 7 mai, între orele 18.00 şi 21.00.
Valentin Jucan, vicepreşedinte CNA:
„Efectele sunt extrem de grave la ceea ce s-a întâmplat. În rândul unei însemnate părţi a societăţii, informaţia este în continuare prezentă, anume că cel puţin preşedintele interimar la României, primul ministru, preşedintele Curţii Constituţionale, cele mai însemnate funcţii în statul român au interzis în Statele Unite. Acesta este informaţia difuzată de post, necorectată, neretractată.
Nici măcar în momentul în care chiar Ministrul de Externe al statului în care are licenţa postul de televiziune, nici măcar atunci nu a existat corectura necesară măcar pentru publicul său. Este adevărat, postul nu mai poate corecta ceea ce se întâmplă în online, însă de la post a pornit tot ceea ce se întâmplă acum.
Am în vedere articolul 3 cu 2 din lege, privind informarea corectă, respectiv 641 b, care spune că informarea cu informarea cu privire la un fapt, subiect, eveniment, să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună credinţă. Adaug şi alineatul 2 al art 64 care prevede faptul că în cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de difuzare.”
Georgică Severin, membru CNA, singurul care a votat împotriva suspendării emisiei, a propus amenda maximă de 200.000 de lei. „Trebuie să avem totuşi în vedere datele şi faptele. Este o informaţie neverificată, dată aproape d emiezul nopţii în condiţiile în care ea nu a mai fost reluată. Într-o dezbatere, o ştire venită şi neverificată, după cum au arătat şi colegii. Dar, se merge mult prea departe.
Aş vrea să spun că în afară de lista de principal demnitari p ecare aţi menţionat-o niciunul nu a făcut referire la ştirea aceasta pentru că efectiv nu era credinilă. Nu am auzit să fi contestat vreunul din ei în mod oficial şi aveau posibilitatea, tocmai prin lipsa ei de credibilitate. Să mergem acum la 3 ore, deja este mult, mult prea departe. Au fost situaţii mult mai grave şi cu impact mult mai mare.
Până la urmă responsabilitatea România Tv este faptul că au dat ştirea neverificată. Cum a fost preluată, multiplicată, viralizată în online, nu mai este treaba lor. În aceste condiţii, pentru faptul că nu au verificat şi nu au dat vreo dezminţire, eu propun o maendă de 200.000 de lei, maxmimum posibil, conform articolului 3 cu 2, dar nu sunt de acord cu întreruperea emisiei mai ales în actualul context.”
Mircea Toma, membru CNA, a declarat la rândul său:
„Dacă iau produsul editorial în sine, punându-l în contextul electoral care există, dar ignorând performanţele recente ale postului (celelalte suspendări ale emisiei - n.r.), aş vota propunerea domnului Severin. Succesiunea de evenimente şi faptul că postul nu pare să-şi fi asumat mesajele pe care le-am transmis la o intensitate pe care inclusiv postul o consideră mare, întreruperile de 10 minute pe care a fost obligat să le execute, sunt avertismente gândite să producă efecte.
Ori, la ceea ce asistăm, fapta în sine are amplintitudinea pe care a descris-o domnul Jucan Sunt identităţi politice majore care sunt expuse, fără drept de apel, în ultimele minute, unei execuţii publice, în beneficiul unui candidat în campania electorală.
Şi cel mai important lucru pe care eu îl consider ca argument suplimentar este clara lipsă de bune intenţii. Nici nu s-a pus problema verificării acestei informaţii. Asta este agravantă absolută în jurisprudenţa CEDO. Reaua intenţie este cea care descalifică jurnalistul.”
La propunerea sancţiunii, CNA a avut în vedere şi poziţiile primite de la Ambasada SUA în România, dar şi de la Ministerul de Externe.
Ambasada Statelor Unite a precizat:
„Am văzut relatări care susţin impunerea de sancţiuni din partea SUA împotriva unor oficiali români. Aceste relatări nu au niciun temei. Guvernul Statelor Unite nu a făcut niciun anunţ privind impunerea de sancţiuni asupra unor cetăţeni români”.
Ministerul Afacerilor Externe:
„Ministerul Afacerilor Externe precizează că informaţiile vehiculate în postări amplificate artificial pe platforme de social media privind o aşa-zisă "listă neagră" a Administraţiei americane sunt false şi reprezintă o nouă încercare de manipulare şi interferenţă, menită să compromită încrederea cetăţenilor în autorităţi. Această nouă dezinformare are toate caracteristicile unor acţiuni de manipulare şi interferenţă a informaţiilor (FIMI) derulate de actori statali şi amplificate de organizaţii politice, în scopuri electorale”.
Redăm în continuare fragmentul de emisiune sancţionat:
Dragoş Bistriceanu: Pe de altă parte, avem şi această listă de sancţiuni. Nişte persoane, uitaţi, chiar vă dau lista ca să vedeţi şi dumneavoastră despre ce este vorba. Uitaţi, acestea sunt persoane de pe listă, le vom citi imediat. Uitaţi şi acesta este ultimul nume de pe listă. Stimaţi telespectatori, ca să înţelegeţi în totalitate ceea ce se întâmplă în aceste clipe, avem această listă de persoane trecute pe o listă de sancţiuni. E vorba despre: Ciolacu Ion Marcel-premierul României, Marian Neacşu, Kelemen Hunor, Ilie Bolojan, Cătălin Predoiu, Valentin Jucan. Apropo de această decizie a CNA-ului, stimaţi telespectatori, de a opri emisia postului de două ori. Vasile Bănescu, Marian Enache.
Dragoş Bistriceanu: Nu, hai să citim o dată toate numele care apar pe această listă, pentru că este o listă specială, actualizată în mai 2025. Da, deci acum este o listă de ultimă oră. Exact. Marcel Ciolacu-premierul României, Marian Neacşu, Kelemen Hunor, Ilie Bolojan, Cătălin Predoiu, Valentin Jucan, Vasile Bănescu, Marian Enache, Elena Simina Tănăsescu, Livia Stanciu, Attila Varga, Deliorga Cristian, Gheorghe Stan, Bogdan Nicu, Iuliana Scântei, Mihaela Ciochină, Eduard Hellvig, Hubert Thuma, Florin Iordache, Cristian Diaconescu.
Simona Gheorghe: Consilierul preşedintelui României, este preşedinte...ce vă mai miră că este consilier...
Dragoş Bistriceanu: Luminiţa Odobescu, fost consilier, actual acum, Emil Hurezeanu, ai remarcat foarte bine, Victor. Dacian Cioloş, Alina Gorghiu...
Victor Ciutacu: Doamne apără şi păzeşte. Alina Pippidi.
Dragoş Bistriceanu: Alina Mungiu-Pippidi, Cristian Tudor Popescu, Dan Tapalagă şi Cătălin Tolontan. Aceasta este lista.
Andreea Creţulescu: Cred că e un ONG acesta.
Niels Schnecker: Dacă această listă se confirmă este o situaţie extrem de gravă este o situaţie în primul rând de conflict diplomatic aproape.
Niels Schnecker: Încă o dată, n-are semnătura, n-are nimic, avem o listă care începe şi spune că este lista OFAC a Ministerului de Finanţe, lasă-mă să vorbesc!
Voce: Nu ştie lumea ce e OFAC.
Simona Gheorghe: Nu te enerva acuma, ţi-ai văzut preşedintele interimar...Stai să ascultăm.
Niels Schnecker: OFAC este o parte a Ministerului de Finanţe din Statele Unite care se ocupă cu sancţiuni economice împotriva unor ţări sau indivizi. Această organizaţie acest OFAC al Ministerului de Finanţe al Statelor Unite este cel care de exemplu, aplică, a impus şi aplică sancţiunile împotriva Rusiei, aplică sancţiuni, aplică sancţiuni împotriva unor oligarhi ruşi sau a guvernului rus, despre asta este vorba. Dacă lista este corectă, vorbim... Asta este partea pe care eu vreau încă să o lămuresc...
Andreea Creţulescu: România, ca partener strategic să apară pe o listă de genul ăsta?
Niels Schnecker: Deci mă uitam apropo de faptul că la toţi este notat că sancţiunea este pe persoană fizică şi că este parte din sancţiunile GLOMAG. Aceste sancţiuni GLOMAG se referă la sancţiunile rus... împotriva Rusiei, a indivizilor din Federaţia Rusă sau a celor care au legătură cu Federaţia Rusă şi care într-un fel sau altul, să spunem ajută sau sunt prietenoşi, dacă vreţi cu Federaţia Rusă, cu Vladimir Putin, cu guvernul rus. De aceea spun că ceva nu mi se leagă...