Când CNA nu-i acasă... Înmormântarea lui Nelu Ploieşteanu, care s-a stins din viaţă din cauza COVID, a readus pe TV imagini pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului le recomanda a fi evitate: cadre cu rudele îndoliate.
Posturile de televiziune Antena 3 şi România TV au difuzat, ieri, imagini de la înmormântarea lui Nelu Ploieşteanu, de la cavoul din cimitir. Imagini cu rudele îndurerate, plângâng pe marginea mormântului. Cadre cu groparii şi locul de veci.
Potrivit Codului de reglementare în audiovizual, "Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire".
Conform aceleiaşi reglementări, "În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii.
În trecut, Consiliul Naţional al Audiovizualului a atenţionat posturile TV în legătură cu imaginile de la înmormântări, mai ales în ceea ce priveşte prezentarea cadrelor cu familia îndurerată. În cazul Colectiv, de exemplu, posturile TV au respectat recomandarea CNA şi rugăminţile familiilor legată de imaginile de la funeraliile victimelor.
La o altă înmormântare însă, posturile au derapat "în lanţ". Se întâmpla când Ileana Ciuculete a fost condusă pe ultimul drum. Patru posturi au dat Live din cimitir: RTV, Antena 3, Etno şi Antena Stars.
În prezent, CNA este nefuncţional. Patru locuri din consiliu sunt vacante şi nu este cvorum, după ce mandatele au expirat.
Trei dintre propuneri au fost făcute - Dorina Rusu, Mircea Toma şi Valentin Jucan - dar membrii aşteaptă votul comisiilor din Parlament şi apoi validarea în plen pentru a fi numiţi şi pentru ca orgsanismul audiovizual să poată lua decizii.
GALERIE FOTO. Antena 3 şi România TV la înmormântarea lui Nelu Ploiesteanu
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
1)Chiar voi spuneți că înmormântarea „a readus pe TV imagini pe care Consiliul Național al Audiovizualului le RECOMANDA a fi evitate”. Nu menționați la începutul articolului nicio OBLIGAȚIE a posturilor TV, în general, de a NU da imagini de la înmormântări. (Dacă aceasta, obligația, chiar există sub formă de lege în Codul Audiovizualului!!!)
2)Tot voi scrieți că "Orice persoană are dreptul la respectarea intimității în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire". SINGURELE PERSOANE care pot stabili dacă s-a li încălcat intimitatea SUNT CHIAR RUDELE ÎNDOLIATE (nu eu, nu editorii Pagina de media, NU membrii CNA)!!! Intimitatea cuiva se află în jurisdicția ACELEI PERSOANE, și a nimănui altcineva!!! Iar dacă acestea susțin că li s-a încălcat intimitatea POT LA ORICE ORĂ SĂ DEPUNĂ O SESIZARE la CNA, care va fi înregistrată și studiată CÂNDVA!!!!
3)Totuși menționați o obligație, cea „de a respecta imaginea și demnitatea persoanelor aflate în astfel de situații”. Păi repet, SINGURELE PERSOANE care pot decide că NU li s-a respectat imaginea și demnitatea SUNT RUDELE ÎNDOLIATE (nu eu, nu editorii Pagina de media, nu membrii CNA care sunt străini de familie)!!!!! Iar dacă rudele stabilesc că li s-a încălcat dreptul la imagine și demnitate, POT DEPUNE O SESIZARE LA CNA!!!! În plus, întreb:
CUM LI S-A ÎNCĂLCAT DREPTUL LA IMAGINE??? DÂND IMAGGINI CU ELE PLÂNGÂND??? E firesc să se plângă la o înmormântare! NU e ceva care iese din sfera „comunului”. CUM LI S-A ÎNCĂLCAT DREPTUL la imagine și demnitate?????
Eu din prezentul articol înțeleg că televiziunile ar fi trebuit amendate și pentru înmormântarea Regelui MIHAI, de exemplu (MORTUL FIIND MORT, indiferent dacă a fost un simplu cetățean sau nu!!!!!), fapt care știu că NU S-A ÎNTÂMPLAT!!! La fel și pentru VIITOARELE înmormântări ale lui ILIESCU, BĂSESCU, CONSTANTINESCU sau IOHANNIS!!!
HAIDEȚI SĂ NU MAI FIM IPOCRIPȚI ȘI SĂ NU MAI DECIDEM PENTRU ALȚII DACĂ LI S-AU ÎNCĂLCAT sau nu INTIMITATEA și DACĂ LI S-A ÎNCĂLCAT DREPTUL LA IMAGINE ȘI DEMNITATE
P.S. Ce se întâmplă dacă chiar rudele decid să transmită înmormântarea la TV, în contextul pandemiei, așa cum s-a încercat la Romexpo cu Gabi Luncă?
Dacă (Doamne ferește!), mai moare încă cineva cunoscut iar familia decide să transmită înmormântarea la TV pentru fani, ce se întâmplă??? Codul audiovizual prevede aceste situații sau CNA se face că nu le vede?????
#Jos ipocrizia din CNA