Minutul Paginademedia. „Au fost multe momente în care a fost nevoie să demonstrez că merit să fiu acolo. Am avut norocul să încep la o televiziune cu profil economic, iar eu veneam din domeniul economic, ca mai apoi să mă mut la Antena 3...
Am făcut şi teren, am şi scris în continuare, am şi prezentat. Pot să spun că le-am făcut pe toate şi că mi-am câştigat locul aici unde sunt acumi”, povesteşte Ela Crăciun, gazda emisiunii Numai de bine de la Antena 3 CNN.
Ela Crăciun lucrează la Antena 3 din 2009 şi a început prin a prezenta ştiri generaliste. Recent, prezentatoarea şi-a lansat propriul proiect online: un podcast dedicat informaţiilor din zona medicală.
Pe lângă activitatea de la TV şi din online, Ela a debutat anul trecut ca actriţă în comedia Tati Part-Time. Ea a povestit pentru Paginademedia că i-ar mai plăcea să apară într-o altă producţie.
„M-ar bucura să apar într-o nouă producţie, pentru că, Tati part-time a fost o experienţă foarte frumoasă, pe care mi-ar plăcea să o repet. Mă bucur că această comedie s-a bucurat de un asemenea succes”, spune ea.
Ela citeşte revistele Ok! Magazine, Avantaje, Ciao şi ELLE, şi preferă producţiile Wednesday şi Dirty Dancing.
„Evit să mă uit la seriale. Ultimul serial la care m-am uitat a fost, Wednesday, alături de fiica mea Alesia şi asta pentru că am vrut să înţeleg de ce îi place atât de mult şi recunosc că voiam să petrecem mai mult timp împreună. Am sfârşit prin a deveni o fană declarată a serialului”, povesteşte Ela în interviul pentru Paginademedia.
Mai multe detalii, aflaţi în interviul de astăzi cu Ela Crăciun.
- TV sau YouTube?
Clar tv. Vin din acest domeniu şi pentru mine televiziunea va rămâne mereu prima mea dragoste.
- Radio sau podcast?
Întotdeauna când sunt în maşina ascult radio, iar podcast urmăresc acasă, atunci când mă interesează un subiect.
Ştiu că podcasturile sunt la modă şi multe dintre ele sunt de-a dreptul interesante. Suntem norocoşi să trăim într-o eră a tehnologiei, în care accesul la informaţie este atât de facil.
- Facebook sau Instagram?
Instagram-ul este pentru mine mult mai cinematografic, mai idilic. Sunt foarte prezentă şi pe Facebook şi o mare parte din comunitatea mea mă urmăreşte activ pe ambele platforme.
Acum, de când am podcastul meu, "Cu Ela la doctor" sunt foarte prezentă şi pe YouTube şi asta pentru că am simţit că este misiunea mea să le aduc oamenilor informaţia importanţă şi corectă direct de la specialişti, într-o manieră accesibilă tuturor.
- Ştiri sau emisiuni?
Şi ştiri, şi emisiuni. Nu prea pot să aleg între ele şi asta pentru ca după 10 ani de prezentat ştiri, rămâi cu acest microb şi atunci îmi iau mereu informaţia de la canalele de ştiri, cum ar fi Antena 3 CNN de exemplu şi emisiuni, atunci când vreau să mă relaxez, seara.
Sunt câteva emisiuni pe care le urmăresc cu maxim interes. De exemplu mi-a plăcut foarte mult Power Couple, a fost o emisiune cae m-a captivat.
- Ce ştiri preferi să consumi şi din ce categorii?
Mă interesează în principal ceea ce se întâmplă pe plan naţional, însă nu sunt avidă după senzaţional şi nu mă uit niciodată la ştirile de la ora 17.
Aleg jurnalul principal de ştiri, cel din prime time, care de altfel sumarizează cel mai bine evenimentele principale din ziua respectivă.
- De unde te informezi cel mai des? TV, online sau print?
În timpul zilei îmi iau informaţii în principal din online, iar seara de la tv, atunci când accesez jurnalul cel mai important de ştiri. Pentru mine online-ul este despre viteza în principal şi confruntarea mai multor surse de informaţii, motiv pentru care oricând se întâmplă ceva, mă documentez mult mai bine pe subiectul respectiv online.
- Cu ce publicaţii îţi începi ziua?
Îmi încep ziua cu sursele de informaţii online, atent alese de mine. Atunci când prezentam ştirile, foloseam zilnic publicaţiile ca punct de referinţă, însă acum pentru că toate sunt deja disponibile online, prefer să le accesez aşa.
- Ce publicaţii din străinătate urmăreşti?
Recunosc că sunt pasionată de revista Vogue, pe care mi-o cumpăr cu mare entuziasm în aproape fiecare deplasare.
- Când ai citit ultima dată un ziar sau o revistă?
De fiecare dată când am un interviu sau o şedinţă foto achiziţionez cu nerăbdare revistă respectivă. Sunt o fană declarată a revistelor: Ok! Magazine, Avantaje, Ciao şi ELLE.
- La ce uitai la TV când erai mică?
Nu erau foarte multe opţiuni disponibile la vremea respectivă, însă îmi aduc aminte cu drag de desenele animate, cum ar fi, Sandy Bell şi de, Cartea Cărţilor.
Apoi, când am crescut ţin minte că am descoperit gustul serialelor şi invariabil am fost o fană, Dallas, ca restul oamenilor din acele vremuri.
- Serial preferat?
Nu mă uit la seriale de obicei, pentru că îmi e frică să nu devin captivată de subiect, ceea ce mi s-a întâmplat de câteva ori, atunci când urmăream episod după episod până la 5 dimineaţa. Cu trei copii, emisiune tv şi activitatea mea intensă din online, timpul meu este foarte limitat şi este nevoie de foarte multă organizare.
Evit să mă uit la seriale. Ultimul serial la care m-am uitat a fost, Wednesday, alături de fiica mea Alesia şi asta pentru că am vrut să înţeleg de ce îi place atât de mult şi recunosc că voiam să petrecem mai mult timp împreună. Am sfârşit prin a deveni o fană declarată a serialului.
- Film preferat?
Dirty Dancing, pentru că ador dansul şi filmele de dragoste, iar aici am găsit mixul perfect. Este mai old school, însă perfect din punctul meu de vedere. Aduce o senzualitate şi o poftă de viaţă, cu care eu personal rezonez foarte mult.
- Emisiune preferată?
Bineînţeles că emisiunea mea preferată este, Numai de bine, emisiunea pe care o prezint şi produc chiar eu de mai bine de 10 ani şi care poate fi urmărită în fiecare duminică, de la ora 11.00, pe Antena 3 CNN. De cele mai multe ori, deşi ştiu foarte bine subiectele prezentate, mă uit cu sufletul la gură la emisiunea mea.
- Ce jurnalist apreciezi?
Sunt mulţi jurnalişti pe care îi urmăresc, respect şi apreciez, însă cumva consider că ar fi nedrept să nominalizez doar câţiva dintre ei. Ştiu câtă munca necesită această meserie şi cumva consider că aş face o nedreptate să menţionez pe cineva anume.
- Cât de des publici pe reţelele sociale?
Încerc să fiu cât mai prezentă pe reţelele sociale, motiv pentru care sunt activă în fiecare zi.
- Blog sau vlog?
Blog de fiecare dată, însă asta doar pentru că eu am început prin a scrie pe blog şi în continuare scriu pe blog.
- Ţi-ai dorit să fii jurnalistă?
Da, mi-am dorit. A fost un gând ascuns la care nu am îndrăznit neapărat să sper, însă iată că viaţa m-a adus aici.
- Cum a fost începutul în presă?
A fost foarte interesant, pentru că eu am început atunci când nu toată lumea ajungea la televizor şi era destul de greu să faci lucrul acesta. Au fost multe momente în care a fost nevoie să demonstrez că merit să fiu acolo.
Am avut norocul să încep la o televiziune cu profil economic, iar eu veneam din domeniul economic, ca mai apoi să mă mut la Antena 3. Am avut foarte mult de învăţat în continuare, pentru că niciodată nu poţi să spui în această meserie că le ştii pe toate. Am făcut şi teren, am şi scris în continuare, am şi prezentat. Pot să spun că le-am făcut pe toate şi că mi-am câştigat locul aici unde sunt acum.
- Care a fost cel mai greu moment din cariera de jurnalist?
Am avut şi diverse momente mai grele, însă am rămas consecvenţă drumului meu, am fost mereu informată la orice oră din zi şi din noapte, ca o necesitate a jobului pentru un post de ştiri.
- Dar momente amuzante de la filmări?
Inclusiv ieri discutam cu echipa mea de filmări pe tema unui montaj cu momentele noastre cele mai amuzante. Atunci când filmezi este imposibil să nu te loveşti de astfel de momente, iar în cazul nostru sunt multe astfel de situaţii.
- Anul acesta ai debutat ca atriţă în Tati Part-Time. Ţi-ar mai plăcea să apari într-o producţie?
Cu siguranţă m-ar bucura să apar într-o nouă producţie, pentru că, Tati part-time a fost o experienţă foarte frumoasă, pe care mi-ar plăcea să o repet. Mă bucur că această comedie s-a bucurat de un asemenea succes.
Mă aşteptam sinceră să fiu, pentru că filmul avea din start premisele unui real succes de public. Sper să existe şi o continuare, pentru că ştiu că echipa din spatele acestui film mai are încă multe de spus pe marile ecrane.
- Recent ai lansat podcastul cu Ela la doctor. Cum te împarţi între proiectul din online, emisiunea de la Antena 3 CNN şi rolul de mamă?
Cheia este organizarea, acesta este ingredientul meu secret care îmi permite să jonglez cu graţie printre toate taskurile din lista mea zilnică de sarcini. Evident că sunt cât se poate de implicată în viaţa copiilor mei şi am norocul să am parte de mult ajutor.
De la soţ, la părinţi, cu toţii colaborăm foarte bine, pentru ca cei trei copii să nu ducă lipsă de nimic. Prioritizez mereu şi organizez totul cât pot de bine, mereu cu agenda în mână şi mă bucur că am parte de tot ce mi-am dorit de la viaţă, pe toate planurile.
- Ce planuri ai în viitor?
Să ştii că nu îmi fac planuri pe termen lung ci doar pentru anul în curs, iar planurile aceastea se referă la proiecte pe care aş vrea să le dezvolt. Nu îmi pun mai ult de două mari proiecte. Deja unul l-am bifat.
Vedem care va fi al doilea, iar pe plan personal vreau doar să trăiesc cât mai mult conectată la oamenii din jurul meu, să mă bucur de viaţă. Fiul meu cel mare doar ce a împlinit 18 ani şi îmi dau seama cât de repede trece timpul şi că sunt momente cu care nu o să ne mai întâlnim niciodată.
Despre Ela Crăciun:
- A debutat la TV acum 15 ani, la postul TV Money Channel, unde a fost mai întâi redactor de ştiri, apoi a prezentat mai mult emisiuni cu profil economic: Business Line, Dimineaţa Leilor şi Afacereza online.
- Din 2009 lucrează la Antena 3, unde a început prin a prezenta ştiri generaliste.
- A scris trei cărţi: „9 luni fără griji – 101 de întrebări despre sarcină, cu răspunsuri de la specialişti”, „12 luni fără griji – 101 de întrebări despre primul an de la naştere, cu răspunsuri de la specialişti” şi „365 de mese fără griji – 101 de reţete uşoare pentru diversificare şi copii mofturoşi”.
- Organizează workshopuri dedicate zonei de parenting.
foto: Elena Corbu
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro