Adina Florea, fostă jurnalistă la Vice şi la Libertatea, îl acuză pe ziaristul Răzvan Băltăreţu că ar fi violat-o în anul 2015.
Răzvan Băltăreţu este “omul care în iulie 2015, atunci când aveam abia 20 de ani împliniţi, s-a urcat peste mine şi m-a violat în timp ce-i urlam nu. apoi a adormit în patul meu, iar eu am plecat să dorm pe malul Dâmboviţei, în faţa căminelor de la Grozăveşti”, a scris Adina Florea, pe pagina sa de Facebook.
Contactat de G4Media, Răzvan Băltăreţu, fost redactor-şef la publicaţia Vice, neagă acuzaţia şi afirmă că a avut cu Adina Florea o “relaţie neoficială”.
G4Media a stat de vorbă şi cu Adina Florea, care a detaliat şi modul în care cei doi s-au cunoscut. Întrebată de ce nu a depus plângere la poliţie la acel moment, ea a răspuns:
„Simţi că nu o să te creadă nimeni, … eu l-am chemat în casă, până şi maică-mea mi-a spus după ce i-am spus câţiva ani mai târziu – da ce viol e ăsta, când tu îl chemi în casă la tine. Pentru că suntem crescut într-o asemenea cultură, de asta nu depunem plângere”.
„Dacă nu se prescria aş fi depus plângere poate acum, asta după ani de terapie şi ani în care … eu am avut ani în care am fost în depresie din cauza asta. Da, azi aş putea să depun plângere dar nu mai contează pentru că fapta e prescrisă”, a mai explicat ea.
Contactat de G4Media la circa două ore după ce Adina Florea îşi publicase povestea pe pagina sa de Facebook, Răzvan Băltăreţu a spus că nu era la curent cu aceste acuzaţii şi a descris o situaţie “mult mai amplă, mult mai nuanţată”.
Întrebat de G4Media dacă a violat-o pe Adina Florea, el a răspuns: “Nu”, după care a cerut să revină telefonic după 2-3 minute.
În acest al doilea apel telefonic, Băltăreţu a afirmat că a avut o “relaţie neoficială” cu Adina Florea şi a negat existenţa unui act de viol.
Articolul integral, AICI
Ce a scris Adrina Florea pe Facebook:
„io la Superscrieri nu merg pentru că am o problemă să-mi văd violatorul premiat pe scenă.
azi-noapte, redacţia Vice a câştigat premiul onorific pentru întreaga activitate şi sunt extrem de mândră de ce a fost redacţia asta şi de ce a însemnat pentru mine. dar, în loc ca oamenii care au făcut redacţia asta mare să fie chemaţi pe scenă, microfonul laurilor a fost ridicat de Răzvan Băltăreţu.
nu doar că Răzvan a fost unul dintre cei mai slabi redactori-şefi ai unei redacţii care a însemnat atât de mult şi a reuşit atât de multe înainte de 2019. dar e şi omul care în iulie 2015, atunci când aveam abia 20 de ani împliniţi, s-a urcat peste mine şi m-a violat în timp ce-i urlam nu. apoi a adormit în patul meu, iar eu am plecat să dorm pe malul Dâmboviţei, în faţa căminelor de la Grozăveşti.
între timp, fapta s-a prescris. dar a existat, iar martori sunt toţi prietenii care mi-au ascultat povestea şi sutele de ore de terapie pe care le-am făcut în ultimii 5 ani.
agresorul şi-a lansat un podcast despre educaţie sexuală, iar azi, a ridicat un premiu necuvenit. pentru mine, e prea mult. iar azi sunt suficient de puternică să o spun.
e prea mult. şi sper la un viitor pentru presa românească în care oamenii nu mai închid ochii la poveşti despre abuz doar pentru că nu sunt articulate în fraza: “Răzvan Băltăreţu m-a violat în iulie 2015. Aveam 20 de ani. Viaţa mea nu a mai fost niciodată la fel.”
Fundaţia Friends for Friends, organizatoarea Premiilor Superscrieri, a reacţionat printr-un mesaj pe pagina de Facebook:
Postarea Adinei Florea:
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro