Agenţia integrată de marketing şi comunicare Mullen Lowe se va ocupa de comunicarea pentru compania Apemin Tuşnad. Decizia a fost luată în urma unui pitch desfăşurat în prima jumătate a acestui an.
Prin noul parteneriat, agenţia Mullen va dezvolta platforma de comunicare integrată pentru brandurile Tuşnad şi Artesia.
De asemenea, parteneriatul mai constă şi în consolidarea şi extinderea poziţiei brandurilor din portofoliul Apemin Tuşnad pe piaţa locală a apelor minerale naturale.
Gabriela Ionescu, Marketing & Communication Director, Apemin Tuşnad:
„Am ales să colaborăm cu Mullen datorită expertizei şi abordării inovatoare de care au dat dovadă în timpul procesului de selecţie.
Echipa Mullen a demonstrat o înţelegere profundă a valorilor brandurilor din portofoliu şi a propus o platformă creativă care se aliniază perfect cu obiectivele noastre.
La Apemin Tuşnad căutăm întotdeauna parteneri strategici care să împărtăşească viziunea noastră şi să aducă inovaţie şi diferenţiere în comunicarea noastră de brand.”
Andra Panaitescu, Client Service Director, Mullen:
„Suntem încântaţi să colaborăm cu un brand cu tradiţie precum Tuşnad. Au contat enorm pentru noi chimia bună, compatibilitatea cu echipa clientului şi ambiţia creativă comună.
Este un parteneriat în care vom aduce soluţii creative bazate pe date relevante şi ne propunem să amplificăm impactul brandului şi să consolidăm legătura brand-consumator”.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro