WPP Media (fosta Group M) a fost desemnată să gestioneze planificarea şi cumpărarea de servicii media ale companiei Reckitt (brandurile de sănătate şi igienă) în 21 de pieţe europene, inclusiv România. Parteneriatul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.
WPP Media va dezvolta strategii de media pentru portofoliul de branduri Reckitt - Powerbrands - din domeniile de sănătate şi igienă, incluzând Nurofen, Durex, Strepsils, Gaviscon, Veet, Dettol, Finish şi Vanish.
Colaborarea va fi susţinută de platforma de marketing WPP Open, care integrează surse variate de date, inclusiv date din ecosistemele „walled garden” şi reţelele de retail media, anunţă compania.
Cindy Rose, CEO WPP –
„Brandurile Reckitt reprezintă o parte importantă a vieţii cotidiene pentru sute de milioane de oameni din întreaga lume. Suntem mândri să colaborăm cu o companie pe care atât de mulţi oameni se bazează şi în care au încredere pentru a-şi menţine casele, familiile şi pe cei dragi în siguranţă şi sănătate. Suntem încântaţi să colaborăm cu Reckitt pentru a rescrie strategia de marketing (marketing playbook) pentru era AI, oferind întreaga gamă de capabilităţi WPP.”
Ryan Dullea, Chief Category Growth Officer, Reckitt – „Acesta este un pas important pentru simplificarea modului în care facem marketing şi pentru a ne asigura că strategia şi execuţia noastră media funcţionează ca un tot unitar. Această decizie reflectă ambiţia noastră de a stimula consecvenţă, eficienţă şi scalabilitate mai mari pe toate pieţele, permiţându-ne să livrăm campanii unificate, bazate pe date, care accelerează creşterea brandurilor noastre. Suntem încântaţi să începem acest nou capitol alături de WPP şi aşteptăm cu nerăbdare să construim un parteneriat puternic şi colaborativ care să indeplinească obiectivul Reckitt.”
Trimite un comentariu