Încă o trecere de la Realitatea Plus la Etno TV. Prezentatorul Alex Ferariu, care în 2020 a candidat la Primăria Breaza, se va vedea la postul TV care trece printr-o transformare majoră în acestă perioadă.
Emisiunea lui Ferariu se va numi Raport Special, iar la TV va fi difuzată între orele 18:00 şi 20:00 (de luni până vineri).
Concret, va fi o emisiune cu teme economice, în care „Alex Ferariu va încerca să traducă teme care ţin de economie într-un limbaj accesibil publicului Etno”, după cum spune Marius Huc - noul director de programe Etno.
Ferariu va aborda subiecte ca pensiile, salariile sau facturile, printre altele.
Reamintim că Marius Huc (cel care a coordonat editorial Realitatea Plus în ultimul an) şi Dana Chera (fostă Dana Grecu) sunt două dintre numele implicate în noul proiect de la Etno, post de muzică populară care acum se transformă într-un canal generalist cu o componentă de ştiri.
Ferariu, înapoi pe TV după candidatură la Primărie
Alex Ferariu s-a întors în televiziune ca prezentator, în decembrie 2020, după o perioadă de pauză. S-a ocupat de transonul 15:00-17:00, Deschide Lumea, de pe Realitatea Plus.
În ultimii ani a mai lucrat şi la B1 TV, de unde a plecat în toamna lui 2019. În primăvara lui 2020, a candidat la Primăria Breaza, din partea Partidului Mişcarea Populară - PMP.
Carte de vizită Alex Ferariu:
- Fun Radio - realizator (1993-1994, apoi 1996-1998, când realiza matinalul staţiei)
- Radio Z - realizator şi director tehnic (1994-1996)
- Sunetist şi editor Voce pentru Ştirile Pro TV şi Ştirile Acasă TV (1999-2001)
- Operator sunet Pro TV: Era "la butoane" pentru Ştirile Pro TV, mineriada din 1999, atentatele de la World Trade Center, Ora 7 bună dimineaţa, Profeţii despre trecut (1998-2003).
- Naţional TV - prezentator al jurnalului principal (2003-2008)
- Realizator City FM (2006)
- Antena 3 şi Antena 1 - prezentator Observator (2008-2013)
- Editor Prezentator B1 TV (2013-2015).
- Consilierul al Ministrului Economiei Alex Petrescu, în 2017
- Vicepreşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (2015-2016)
- Consilier Secretar de Stat la Ministerul Cercetării şi Inovării (Ciprian Preda)
- Administrator reţea la departamentul comunicaţii Transelectrica (în 2018).
- B1 TV - februarie-octombrie 2019
- Realitatea TV: decembrie 2020-decembrie 2021
Reamintim că Etno TV a anunţat că se transformă dintr-un post de muzică populară într-un canal generalist. Marius Huc (fost Antena 3, Prima TV, Realitatea) a venit ca director de programe şi are în proiect un tronson de seară cu specific informativ, după cum Paginademedia.ro a scris aici.
Citeşte şi: SCHIMBARE după 20 de ani. Etno TV se transformă. Nu va mai fi post de muzică populară
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Ai perfecta dreptate cu "industria" pleci -vi iar pleci iar te întorci, în funcție de interes, însă și asta denota (uneori instabilitate profesionala).
Aurel Gherghel era un super OM, ce rar întâlnești, și mie îmi e dor să-l aud cum mă "alinta" ...Copilu'.
Așa și app. nu toată lumea se ascunde în spatele unui NickName, uni își trec numele lor.
Cât privește (și) partea nu NND și Delia,ai pus bine semnul întrebării între paranteze... Pe vremea Radio Z, grupul se numea NND (erau 3 componenți, după un timp doar 2) iar Delia apare puțin mai târziu când grupul sa rebrenduit in N&D (cu Matache).
PS. Radio Z (67,8) cu cele 5 h de emisie (12-15 & 22-24) se descurcă extrem de bine in lumea Stațiilor Fm, chiar daca Uni+ și Tibetana erau #1 la vremea aceea. Treabă mergea excelent datorita comportamentului, caracterului și încrederii date de Magistralul Patron.