Skip to main content

VIDEO. Esca, despre Inteligenţa artificială şi jurnalism. „Mă sperie şi mă încântă în acelaşi timp. Nu cred că va exista vreodată vreo maşinărie care să redea emoţia”. Coperta A-List, un personaj AI

 
VIDEO. Esca, despre Inteligenţa artificială şi jurnalism. „Mă sperie şi mă încântă în acelaşi timp. Nu cred că va exista vreodată vreo maşinărie care să redea emoţia”. Coperta A-List, un personaj AI

INTERVIU VIDEO. Ce spune Andreea Esca despre Inteligenţa Artificială? E un pericol sau un ajutor pentru jurnalism?

Publicitate

Nu cred că nici măcar atunci când vorbim despre ştiri şi când vorbim despre jurnalism în general, nu cred că va exista vreodată vreo maşinărie care să redea emoţia”, a spus Andreea Esca într-un scurt interviu pentru Paginademedia.ro.

"Mă sperie şi mă încântă în acelaşi timp", răspunde Esca.

Jurnalista de la Pro TV a mai spus că „inteligenţa artificială este un copil şi că acum a făcut primii paşi”. De altfel, noul număr al revistei A-List Magazin este dedicat acestui subiect, iar coperta este un personaj creat 100% de inteligenţa artificială.

Detalii, în continuare:

Andreea Esca: „Mi se pare periculos şi să ne fie frică de ceva nou, pentru că altfel nu avem cum să evoluăm”.

Paginademedia.ro: Crezi că este un pericol la nivel internaţional, sunt curente împotriva creatorilor de conţinut artificiali, ca să zic aşa?

Andreea Esca: Depinde până unde te duci, depinde cine are la îndemână acest instrument, dacă îşi doreşte să facă bine sau nu, dacă îşi doreşte să ajute sau nu. Cred că depinde de toate lucrurile astea. Dar pe de altă parte, mi se pare periculos şi să ne fie frică de ceva nou, pentru că altfel nu avem cum să evoluăm.

Adică, chiar dacă la un moment dat vor fi lucruri nu neapărat benefice, trebuie să trecem şi prin ele, să vedem că nu ne sunt de ajutor şi să plecăm într-o altă direcţie. Sunt convinsă că fiecare generaţie a avut nişte, cum să zic, nişte lucruri de care s-a temut şi cred că aşa e evoluţia.

Paginademedia.ro: Dacă scrie mai bine ştiri decât un jurnalist?

Andreea Esca: Dacă scrie mai bine decât un jurnalist, foarte bine. Cred că o să ajute un alt jurnalist să scrie şi mai bine.

Nu cred că nici măcar atunci când vorbim despre ştiri şi când vorbim despre jurnalismul în general, nu cred că va exista vreodată vreo maşinărie care să redea emoţia. Şi cred că emoţia este ceea ce defineşte un om. Şi un reportaj bun, şi o campanie bună şi o nu ştiu, un număr de revistă.

Paginademedia.ro: Deci nu te temi că va apărea o Andreea Esca creată în întregime de AI?

Andreea Esca: Cred că poate să existe un personaj, dar un personaj care nu are cum să simtă şi să transmită ce simt eu, pentru că nu are cum să simtă, deci nu, nu mi-e frică.

VIDEO. Andreea Esca, despre Inteligenţa Artificială şi noul număr A-list Magazine

Inteligenţa artificială este tema ultimului număr al revistei A list Magazine, lansată de Andreea Esca. Ediţia de toamnă (cu numărul 28) a fost realizată cu ajutorul inteligenţei artificiale, iar modelul de pe copertă nu există în realitate.

În acest număr este un interviu realizat de Iulia Ionescu (gazda rubricii I like IT, de la Pro TV), pe care l-a făcut cu ChatGPT, în care îl întreabă cum ar descrie lumea în care trăim, dacă îi place ce se întâmplă în jurul lui.

„Îi ia interviu acestui Chat şi-l întreabă ce-i cu el pe lumea asta şi la ce ne foloseşte”, a completat Andreea Esca.

Paginademedia.ro: Am văzut că pe revistă este cineva care nu există. Poţi să ne spui de ce nu există cine-i pe revistă?

Andreea Esca: Pentru că este o copertă şi întregul pictorial este realizat de o artistă cu ajutorul inteligenţei artificiale şi întreg numărul A-list este concentrat asupra acestui subiect. Ce înseamnă inteligenţă artificială, ce facem dacă ne foloseşte? Cât ne foloseşte? Unde ne foloseşte?

Ne sperie, nu ne sperie, aşa că sunt pictoriale realizate cu inteligenţa artificială, sunt artiştii care le-au realizat şi care ne explică ce înseamnă asta, cum îi ceri calculatorului, ce anume vrei de la el ca să-ţi iasă aşa ceva, cât de aproape este de ceea ce îţi doreşti cu adevărat rezultatul.

Pe urmă există un interviu, de exemplu, pe care l-a făcut Iulia Ionescu, colega mea de la I like It, cu ChatGPT, în care ea ia interviu acestui Chat şi-l întreabă ce-i cu el pe lumea asta şi la ce ne foloseşte.

Există un experiment cu patru designeri români, că tu ştii că noi susţinem designerii români în continuare şi voiam să vedem cât îi ajută pe ei inteligenţa artificială atunci când îşi creează produsele. Şi am făcut în timp real, chiar pe Zoom.

Am fost şi eu, şi creatorul şi cel care lucrează pe calculator imaginile şi Alina Aliman, şi am realizat materialul live, în sensul în care, de exemplu, Lucian Broscăţean îi spunea colegului nostru care făcea pe calculator ce îşi doreşte, o rochie neagră cu două dungi acolo.

Modelul să fie aşa, coafura aşa, să aibă nu ştiu cum. Şi vedeam dacă iese, ştii în timp real, şi să ştii că a durat ceva, adică nu este deloc uşor. După părerea mea nu a ieşit exact ce şi şi-ar fi dorit, cel puţin în ceea ce priveşte personajul. Chiar a povestit aici pe scenă, că el îşi dorea să fie o doamnă în vârstă, cu o tunsoare bob, cu părul grizonat.

Nu ne-a ieşit până la capăt şi am ajuns la un compromis în care o să vedeţi că e o doamnă în vârstă, dar are nişte trăsături asiatice şi un păr lung, lung, grizonat. Deci nu e chiar ceea ce îţi doreşti, dar aşa cum spunea creatorul acestor imagini îţi poate aduce un plus de informaţie. Tot căutând, el îţi sugerează nişte lucruri la care poate că nu te-ai gândit niciodată şi vor putea folosi mai departe. 

Inteligenţa artificială este un un copil. Abia acum a făcut primii paşi, mai are de lucru.  Ca şi ce înseamnă ChatGPT chiar acum vorbeam cu colegă, de exemplu, mi-a zis ea întreabă, să vedem ce zice dacă întrebi cine e Andreea Esca.

Şi au apărut nişte date care erau conform cu realitatea, dar de exemplu scria că sunt născută pe 17 august 1974, care nu e adevărat. Deci mai e de lucru. Adică până una alta, eu vă recomand să verificaţi informaţiile din trei surse independente, fizice. 

Andreea Esca: „Mă sperie şi mă încântă în acelaşi timp. Mi se pare că poate fi de folos.”

Paginademedia.ro: Ca jurnalist te sperie sau te încântă avansul acesta al Inteligenţei Artificiale?

Andreea Esca: Mă sperie şi mă încântă în acelaşi timp. Adică mi se pare că poate fi de folos. Ne poate da nişte idei la care nu ne-am gândit.

Eu, pe de altă parte, având o echipă atât de mişto, îţi spun sincer că nu pot prea multe idei pe care ar putea să-mi dea în plus. Uite, chiar şi asta am căutat acum cu ea. Cum organizăm o petrecere în aer liber, în natură, care să nu ştiu ce.

Păi mi-a dat tot ce am făcut noi, şi noi am făcut şi în plus. Deci deocamdată aici suntem. Cred că  important e să fie nişte oameni smart şi în spatele cerinţelor către inteligenţa artificială ca să iasă ceva.

Transcrierea interviului a fost realizată cu ajutorul soluţiei Vatis.Tech 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus