ANIVERSARE. Metropola TV, post care aparţine de Consiliul Local Voluntari, după un proiect al primarului Florentin Pandele, împlineşte pe 15 august patru ani de la prima emisie. Astfel, televiziunea a pregătit ediţii speciale ale programelor Monden Alert şi Cu inima deschisă.
La prânz, de la ora 14.00, Andreea Frăţilă, Ileana Voicu Ghinea şi Florin Burescu îi vor avea în platou pe artistul Kamara şi Gabriela (partenera lui), Carmen Trandafir (solistă), Silvia Dumitrescu (interpretă de muzică pop), Magda Catone (actriţă), Geta Voinea, Adina de la Heaven (artistă), Ştefan Stan (fost câştigător Vocea României) şi Fabian Sanchez (dansator).
Seara, de la 20.00, interpreta de muzică populară Cornelia Rednic aduc un program special al emisiunii Cu inima deschisă, care se va desfăşura în ziua aniversară sub genericul De 4 ani cu inima deschisă. Tot în calitate de gazde vor fi şi cântăreţii de muzică populară Adina Roşca şi Cătălin Doinaş.
Printre invitaţi se numără Robert Turcescu, de exemplu, care va cânta la chitară alături de cântăreţul de muzică folk, Walter Ghicolescu.
Cornelia Rednic a intrat în echipa Metropola TV în aprilie anul acesta, iar programul pe care îl prezintă este doar duminica, de la ora 14.00.
Ce spune artista despre ediţia aniversară?
„Cu inima deschisă, urez „La mulţi ani" televiziunii Metropola TV. Sunt fericită că fac şi eu parte dintre cei care muncesc acolo, dintre cei care sunt fericiţi acolo şi îi invit pe toţi cei care iubesc binele, frumosul, curăţenia sufletească să fie alături de noi. Mă bucur tare că televiziunea Metropola TV creşte, a crescut în 4 ani cât alţii în 10, ceea ce este minunat. „La mulţi ani!"
La rândul lor, gazdele Monden Alert transmit: „Aţi fost lângă noi şi ne-aţi susţinut încă de la început, şi vrem să vă mulţmim pentru asta, tocmai de aceea avem o super editiţie de sărbătoare în platoul Monden Alert iar alături de noi vor fi invitati de seamă.