Ella Prodan şi Alina Florescu dau viaţă noilor personaje care completează distribuţia serialului Iubire cu parfum de lavandă pe care Antena 1 îl are în pregătire. Serialul spune povestea a doi oameni care provin din lumi total diferite, dar care ajung să se întâlnească şi să se îndrăgostească, în ciuda diferenţelor sociale dintre ei.
Claudia Mărescu, impersonată de Ella Prodan (fostă actriţă în grupul Divertis), este directoarea şcolii din satul idilic de lângă Bucureşti şi profesoară de sport şi, de-a lungul timpului, şi-a atras destul de multe antipatii din partea localnicilor, mai ales din partea părinţilor ai căror copii sunt lăsaţi corijenţi la sport. Pe de altă parte, este o femeie foarte frumoasă, care stârneşte admiraţia bărbaţilor. Despre personajul pe care îl interpretează, Ella Prodan povesteşte:
„Claudia, personajul pe care îl joc, deşi uşor controversat pentru viaţa (mai) conservatoare de la sat, mi-a devenit dragă încă de la primul episod. Îmi place faptul că este dezinvoltă şi asumată, are simţul umorului dezvoltat, e senzuală şi jucăuşă, iar această combinaţie este una care, cu siguranţă, va cuceri publicul”.
Ella povesteşte că propunerea pentru noul rol a luat-o pe nepregătite: „Castingul pentru serial a venit într-un moment în care nu mai eram atât de sigură că îmi doresc să mai joc. În ultimul an m-am concentrat pe alt proiect şi, cumva, mi-am luat gândul de la actorie. Dar, viaţa te surprinde aşa cum numai ea ştie! Am fost la casting şi…surpriză, am luat rolul în aceeaşi zi. M-am bucurat să intru în acest proiect care se anunţă grandios, o producţie semnată de Ruxandra Ion, o somitate în domeniu, alături de oameni frumoşi, talentaţi şi dedicaţi”.
În Iubire cu parfum de lavandă telespectatorii o vor revedeea şi pe Alina Florescu, cunoscută telespectatorilor din serialele Sacrificiul şi Adela, unde o interpretează pe Corina Morcov, în rol de poştăriţă; ea împarte pensiile şi ştie tot ce se întâmplă în sat.
Despre acest rol, Alina mărturiseşte că este unul care o binedispune, iar revenirea pe micile ecrane o bucură nespus: „Interpretând rolul Corinei, poştăriţa satului, mă bucur să intru în pielea acestui personaj care ştie toate poveştile şi secretele oamenilor. Corina trăieşte într-o lume aparte, observând viaţa satului dintr-un unghi diferit, iubind fiecare aspect al acestei existenţe şi fiind indiferentă la ce spune lumea despre ea. După o pauză atât de lungă, reîntoarcerea în echipă a fost pentru mine o bucurie imensă. Mi-au lipsit atmosfera caldă şi camaraderia pe care o împărtăşim, iar acum mă bucur să fiu din nou alături de oameni dragi, continuând să spunem poveşti”.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro