Skip to main content

Cât au de plătit? Antena 3 şi Mihai Gâdea au pierdut definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu (Humanitas)

 
Mihai Gâdea a făcut mai multe afirmaţii calomniatoare la adresa lui Gabriel Liiceanu, într-una din emisiunile prezentate la Antena 3 în 2019 / colaj: Paginademedia.ro
Mihai Gâdea a făcut mai multe afirmaţii calomniatoare la adresa lui Gabriel Liiceanu, într-una din emisiunile prezentate la Antena 3 în 2019 / colaj: Paginademedia.ro

S-a dat verdictul definitiv în cazul procesului de calomnie intentat de Gabriel Liiceanu realizatorului TV Mihai Gâdea şi postului Antena 3 (CNN), după ce, în 2019, pârâtul a susţinut, într-o emisiune, că fondatorul editurii Humanitas şi-ar fi bătut fosta soţie, pe Aurora Liiceanu, în timp ce aceasta era însărcinată.

Publicitate

Gabriel Liiceanu câştigă definitiv procesul cu Mihai Gâdea şi Antena 3. Instanţa supremă a respins recursul”, anunţă g4media.ro.

Jurnalistul şi staţia pe care o conduce trebuie să achite daunele morale apreciate la 20.000 de euro în etapa de Apel a procesului.

Procesul a durat mai bine de patru ani.

Context:

Instanţa s-a pronunţat în favoarea lui Gabriel Liiceanu încă de la început.

În februarie 2021, Gâdea şi staţia de ştiri au pierdut prima bătălie în faţa judecătorului şi au fost înştiinţaţi că trebuie să-i plătească scriitorului daune morale în valoare de 1.000 de euro.

Gabriel Liiceanu a câştigat procesul şi în etapa Apel. 

În februarie 2022. Cuantumul daunelor a fost majorat atunci la 20.000 de euro, cu decizie executorie.

Dar Mihai Gâdea şi Antena 3 au făcut recurs, solicitând ca suma executată să le fie restituită. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a respins acum solicitarea, prin sentinţă definitivă”, anunţă putereaacincea.ro

VIDEO. Gabriel Liiceanu: „Sunt «beneficiarul» celei mai lungi campanii de calomniere din România”

  • Editura Humanitas a transmis un comunicat de presă

Gabriel Liiceanu, despre calomnie:

„Este evident că, în acel bras de fer care a avut loc pe scena politică din România la începutul anilor ’90 între puterea neocomunistă şi reprezentanţii societăţii civile, Apelul către lichele a fost resimţit, din prima clipă, de ambele părţi, ca o declaraţie de război la adresa valorilor societăţii comuniste delestate de istorie.

De-atunci am devenit ţinta antipatiilor, aşa încât nu e de mirare că în 13 iunie 1990 am fost căutat de cinci haidamaci (chipurile «mineri», de fapt securişti în toată regula ai noului Serviciu de Informaţii, înfiinţat în 26 martie 1990, al lui Virgil Măgureanu) înarmaţi cu bâte, în biroul meu de la Humanitas.

Campaniile de denigrare, calomniile, biografiile trucate, minciunile reiterate la nesfârşit s-au ţinut lanţ din 1990 până în prezent. Fără abatere, an de an.

Sunt, aşa cum îmi spunea cineva, «beneficiarul» celei mai lungi campanii de calomniere din România de după 1990, şi Editura Humanitas odată cu mine.

Vina mea e că m-am hotărât să reacţionez târziu. Acum consider că am greşit. Am avut trufia de a crede că onestitatea imaginii mele publice şi a oamenilor cu care m-am înconjurat e mai puternică decât orice conglomerat de invidie, ură şi patimă a denigrării.

Ar fi trebuit, poate, să măsor temperatura societăţii pornind de la imprecaţiile zbierătorilor de profesie şi să ţin cont că erau toţi specializaţi în «kompromat».

Mi-am zis însă că munca cuiva se măsoară până la urmă după rezultatele ei. N-a fost aşa. Şi, pentru că nu am ştiut, sau nu am putut, să ne facem la timp lustraţia, conştiinţele manipulate reprezintă firescul în care încă ne mişcăm” – fragmente preluate dintr-un interviu acordat în mai 2023 lui Dan-Liviu Boeriu.

Gabriel Liiceanu va dona mare parte din cei 20.000 de euro obţinuţi cu titlul daune morale

foto: Asociaţia „Cu cărţile pe uliţă“

„De peste 30 de ani, Gabriel Liiceanu şi instituţia pe care a fondat-o în 1990, Editura Humanitas, sunt ţinta unor campanii de calomniere pentru care nimeni nu a răspuns, niciodată în tot acest timp, până la recenta decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, la capătul procesului câştigat prin sentinţă definitivă de Gabriel Liiceanu, după patru ani de când au fost daţi în judecată, pârâţii au fost obligaţi să plătească prin executare silită daune morale pentru calomnie în valoare de 20.000 de euro.

O parte semnificativă din această sumă, după achitarea unor costuri legate de acţiunea în justiţie, va fi donată către Asociaţia «Cu cărţile pe uliţă» din Scrioaştea, un sat din Teleorman, judeţ mereu printre ultimele la examenele naţionale şi printre primele la abandon şcolar.

La Scrioaştea, Relu Voicu a înţeles că „educaţia schimbă destine, inclusiv destinul unei naţiuni” şi a hotărât să ridice o şcoală pentru copiii care nu au şansa de a primi altfel educaţia pe care o merită.”

Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
viewscnt

sus