Skip to main content

Antena contraatacă. Îi dă în judecată pe cei trei Chefi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu. Vrea să-i oblige să se întoarcă

 
Antena contraatacă. Îi dă în judecată pe cei trei Chefi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu. Vrea să-i oblige să se întoarcă

Antena 1 e şi mai la cuţite cu Chefii.  Antena Group, care deţine Antena 1, îi cheamă pe Chefii la cuţite în instanţă. Compania de media îi dă în jduecată pe cei trei chefi cu care a colaborat timp şapte ani, Florin Dumitrecu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea. 

Publicitate

Antena Group a înregistrat pe 23 noiembrie, joia trecută, câte un proces fiecăruia dintre chefi, la Tribunalul Bucureşti, potrivit informaţiilor consultate de Paginademedia.ro pe Portalul Instanţelor de Judecată. 

Obiectul procesului menţionat pe portalul instanţelor este „obligarea să execute contractul de prestaţii artistice”. Cu alte cuvinte, vrea să-i oblige să revină în emisiune. 

Menţionăm că până în acest moment nu s-a stabilit încă un termen de judecată pentru niciunul dintre cele trei procese, însă acestea sunt de durată. 

Reamintim că Antena 1 şi cei trei Chefi la cuţite au trecut printr-o despărţire urâtă. Antena 1 a anunţat la început de octombrie că intenţionează să aducă un nou juriu la una dintre emisiunile-fanion,Chefi la Cuţite, întrucât cei trei juraţi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu au refuzat să mai participe la filmările pentru un nou sezon, care ar fi trebuit să înceapă în luna octombrie. Cei trei au refuzat să mai apară invocând oboseala.  

În acelaşi comunicat, era citată şi Mona Segall, producătoarea show-ului, cea care i-a şi descoperit pe cei trei, spunând că a aflat cu surprindere, cu o lună înainte de începerea filmărilor, de decizia celor trei. 

Mona Segall:

„Spre marea mea surprindere, cu mai puţin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei  sunt prea obositi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată.

Ştiu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îţi trebuie ca să îl duci la ca-păt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai ştiu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesionişti, care după atâţia ani înţeleg televiziune, înţeleg şi ştiu ce presupune pregătirea acestui format, ştiu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni şi nu pot fi remediate într-o lună de zile.

Profesional şi uman ştiu că am făcut tot ce s-a putut. Rolul meu a fost să îi învăţ televiziune, să construiesc pentru ei cel mai bun context posibil. Şi eu am obosit, de foarte multe ori, dar responsabilitatea în faţa echipei şi a oamenilor cu care lucrez este mereu unul din secretele acestor mulţi ani în televiziune”.

De când a început întregul scandal, niciunul dintre cei Chefi nu a făcut vreun comentariu pe acest subiect, cel mai probabil din cauza clauzelor din contracte. În multe cazuri, aceste clauze sunt restrictive în ceea ce priveşte declaraţiile celor cu care au contract. 

Antena Group a deschis câte un proces pe numele fiecăruia dintre Chefi

Citeşte şi: Anunţ-şoc la Antena 1. Toţi trei Chefii la Cuţite, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea ies din show

 

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus