Mai multe organizaţii din România au lansat un apel către principalele instituţii europene, privind atacurile la adresa jurnalismului de investigaţie din România.
Printre semnatarii acestui apel se numără: Alianţa „A Patra Putere”, ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România, Societatea Timişoara, Freedom House, Alianţa Internaţională a Jurnaliştilor din România, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Universitatea din Bucureşti) şi Funky Citizens.
În textul trimis către instituţii precum Parlamentul European, Comisia LIBE, Partidul Socialiştilor Europeni (PES), Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), Comisia Europeană – Direcţia Generală Justiţie (DG JUST), Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Mass-Media, precum şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) se arată îngrijorarea instituţiilor semnatare, cu privire la faptul că „oficiali ai statului român au ales să răspundă prin atacuri publice unor investigaţii jurnalistice documentate, prin tentative de delegitimare a jurnaliştilor şi discreditare a profesiei, în locul unei confruntări oneste cu faptele prezentate”.
În textul publicat de Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) se mai arată că „atacurile la adresa jurnalismului de investigaţie din ultimele luni conturează un tipar îngrijorător. Jurnalista Emilia Şercan, lector univ. dr. în cadrul FJSC, a fost ţinta unor reacţii publice coordonate după publicarea unei investigaţii documentate privind suspiciuni de plagiat într-o teză de doctorat aparţinând ministrului Justiţiei, fiind acuzată că are motivaţii obscure. De asemenea, jurnaliştii Andreea Pocotilă şi Mihai Voinea, de la publicaţia Recorder, au fost supuşi unor atacuri instituţionale după difuzarea documentarului „Justiţie capturată”, care a expus disfuncţionalităţi structurale ale sistemului de justiţie din România. În ambele cazuri, faptele prezentate nu au fost infirmate, iar reacţiile autorităţilor au vizat discreditarea jurnaliştilor şi atribuirea unor presupuse motivaţii politice”.
Organizaţiile menţionate precizează în acelaşi text că „aceste practici contravin în mod direct standardelor Uniunii Europene privind libertatea de exprimare şi libertatea presei, consacrate în Articolul 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, precum şi în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care stabileşte că presa joacă rolul esenţial de „câine de pază” al democraţiei”.
„Atacarea jurnaliştilor de investigaţie de către autorităţi publice, punerea sub semnul întrebării a legitimităţii muncii lor şi atribuirea - fără dovezi - a unor presupuse motivaţii politice constituie forme de presiune incompatibile cu obligaţiile asumate de statele membre ale UE privind protecţia pluralismului media şi a libertăţii de exprimare”, se mai arată în apelul semnat de mai multe organizaţii media, dar şi de FJSC.