Skip to main content

Asta-i România, ediţii noi la Kanal D. Mihai Ghiţă revine cu sezonul 28

 
Asta-i România, ediţii noi la Kanal D. Mihai Ghiţă revine cu sezonul 28

Emisiunea de reportaje de la Kanal D revine cu ediţii noi. Începând de duminică, 25 august, Mihai Ghiţă aduce o nouă serie de reportaje, cu tradiţii şi istorii ale comunităţilor şi oamenilor din diferite locuri ale ţării.

Publicitate

Emisiunea este programată doar duminica, de la ora 14.30, la Kanal D.

Duminica aceasta, în prima ediţie a noului sezon Asta-i România!, echipa emisiunii ajunge în Ţara Oaşului, acolo unde tradiţiile ocupă un loc de cinste pentru localnici cum ar fi portul oşenesc sau sărbătoarea nunţii, anunţă postul de televiziune.

Tot duminică, la Asta-i România!, va fi prezentată Galicea, o comună din Vâlcea, considerată a fi una dintre aşa numitele "zone albastre", în care oamenii reuşesc să fie sănătoşi şi activi până la vârste de peste 100 de ani. 

Emisiunea a ajuns la sezonul cu numărul 28 şi a fost lansată în 2010 la Kanal D. 

Citeşte şi: Mihai Ghiţă, şeful ştirilor Kanal D: „Când am intrat în TV nu ştiam să fac mai nimic. Mă bucur ca nu am abandonat când simţeam că îmi este greu”

 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus