INTERVIU. Beatrice Ghiciov, prezentatoarea podcastului de parenting Părinţi pregătiţi şi a emisiunii Doi matinali şi jumătate, pe care o realizează împreună cu Bogdan Miu şi Bogdan Ciuclaru, la Digi FM, va lua o pauză de la radio. Jurnalista intră într-un concediu mai lung, deoarece se pregăteşte să devină mamă.
Într-un interviu acordat pentru Paginademedia, Beatrice a povestit cum a fost ultima zi la radio, când o să revină la microfon şi dacă va continua să realizeze ambele emisiuni de la Digi FM.
„Gata, final de capitol. Azi a fost ultima zi pe anul ăsta la Digi FM. Din toamnă ne auzim pe radio mai rar, cât să vă povestesc cum e în noul rol, cel de mamă. Azi s-a plâns (...)", a scris Beatrice pe Facebook.
Paginademedia.ro: Vineri (4 august) a fost ultima zi de muncă la radio. Chiar dacă e o despărţire temporară, cum a fost pentru tine să ştii că e ultima emisiune?
Beatrice Ghiciov: A fost o zi plină de emoţii pentru mine. Încă e destul de greu de realizat că din septembrie nu mă voi întoarce în studio, aşa cum fac de mulţi ani încoace.
Dar nu regret, ştiu că etapa care urmează nu se compară cu nimic şi va fi ceva extraordinar.
Paginademedia.ro: Cum a fost această perioadă pentru tine? Şi viitoare mamă, şi cu două emisiuni?
Beatrice Ghiciov: A fost o perioadă destul de aglomerată. Într-un fel a fost bine, pentru că nu am băgat în seamă simptomele specifice sarcinii şi am trecut rapid peste stările de rău.
De asemenea, prin intermediul podcastului de parenting am aflat o grămadă de lucruri care m-au ajutat în perioada sarcinii şi care-mi vor fi de folos când voi deveni mamă. Şi sunt recunoscătoare că am avut această şansă.
Paginademedia.ro: Când vei reveni la radio sau te gândeşti să ai o pauză mai lungă, pentru a te ocupa de fetiţă?
Beatrice Ghiciov: Mi-am propus să mă întorc în ianuarie la radio. Acasă mi-am aranjat lucrurile astfel încât să fie cineva de încredere care să rămână cu bebeluşul pentru 4patru ore, cât voi lipsi în fiecare zi. Eu cred că voi reuşi să împac şi noua viaţă, cea de mamă, cu profesia.
Paginademedia.ro: După întoarcerea la serviciu te vei ocupa în continuare de podcastul de parenting?
Beatrice Ghiciov: Da, cu siguranţă. Îmi place foarte mult acest proiect şi am primit feedback bun. Mai sunt multe teme de acoperit şi îmi doresc să aduc informaţii folositoare ascultătorilor şi urmăritorilor noştri.