Skip to main content

BuzzHouse: The Movie, filmul produs de Selly, intră pe Netflix de luna aceasta

 
BuzzHouse: The Movie, filmul produs de Selly, intră pe Netflix de luna aceasta

Filmul cu influenceri Buzz House: The Movie, produs de vloggerul Selly, intră de luna aceasta pe platforma de streaming Netflix. Lansat la finele lunii aprilie în cinematografe, producţia a ajuns pe primul loc în box office-ul românesc în primele trei zile, adunând peste 250.000 de spectatori şi încasări de peste şapte milioane de lei. 

Publicitate

Filmul va intra pe Netflix începând din 28 august. 

Realizat după show-ul cu influenceri Buzz House, filmul îi are în distribuţie pe Erika Isac, Cezara, Costi Max, Vlad Neamţu, David Ioan, Elicopter, Drăcea, Erika Isac, Iorga, Maya Alessia, Scarlet, şi Selly, care şi-au jucat propriul rol.

Andrei Şelaru (Selly), actor şi producător Buzz House:

„Buzz House este un proiect care ne-a demonstrat că merge încă din online. Era clar că, dacă publicul nostru a urmărit cu sufletul la gură patru sezoane full de reality pe YouTube, vor fi curioşi să-şi vadă creatorii de conţinut preferaţi şi pe marele ecran.

Am crezut în el, am investit extrem de multe resurse ca să corespundă cerinţelor publicului şi am sperat să rupă box office-ul. Şi iată că s-a întâmplat!.” 

Sinopsis Buzz House: The Movie via Cinemagia.ro

Următorul sezon din Buzz House e cel mai ambiţios de până acum. Selly a pregătit multe surprize participanţilor: concurenţi secreţi, o vilă izolată în pădure la care se ajunge doar cu barca şi un angajat costumat, pus să-i sperie, să iasă palpitant.

Totul este plănuit în detaliu. Ce nu e în plan însă e ca un psihopat adevărat să apară, să-l omoare pe angajatul „sperietoare”, să îi ia costumul şi să îi terorizeze pe bune pe concurenţii noştri.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus