Campionii olimpici David Popovici şi Diana Mocanu apar într-un spot distribuit de PSD Bucureşti şi marcat drept „material publicitar politic”, scrie Golazo.ro. Publicaţie notează că cei doi sportivi nu şi-au dat acordul pentru această asociere.
Cei doi apar într-un spot de promovare, în contextul alegerilor pentru primăria Capitalei. Clipul a fost distribuit duminică, 23 noiembrie, pe mai multe platforme. El a apărut inclusiv pe contul oficial al PSD.
Daniel Băluţă prezintă, de pe marginea bazinului, ceea ce el numeşte „singurul bazin semiolimpic omologat”, din şcoala 190, de lângă Piaţa Sudului. El laudă siguranţa bazinului şi faptul că are autorizaţie de la ISU.
David Popovici şi echipa lui au fost revoltaţi să vadă că imaginea sportivului a fost folosită într-un asemenea context. Fără acordul lui. Surse din apropierea lui David Popovici au confirmat pentru Golazo.ro că s-a discutat despre depunerea unor plângeri împotriva acestei campanii.
Stafful de campanie al luI Daniel Băluţă a spus pentru sursa citată că este vorba de o eroare. „Prezenţa celor doi sportivi în spot a fost o eroare a colegilor de la montaj, de la PSD, nu şi-au dat seama”, a spus unul dintre oficialii campaniei lui Daniel Băluţă.
La ora publicării acestui artciol, clipul a fost deja modificat pe pagina lui Daniel Băluţă şi a dispărut de pe contul de Facebook al PSD Bucureşti.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro