Skip to main content

Cum au făcut zeci de influenceri indirect campanie pentru Călin Georgescu pe TikTok

 
Cum au făcut zeci de influenceri indirect campanie pentru Călin Georgescu pe TikTok

Zeci de influenceri din România au derulat pe TikTok, de la începutul lunii noiembrie, o campanie de îndemn la vot pentru un „candidat ideal la prezidenţiale”, scrie HotNews. Acesta nu a fost numit, dar a fost descris sub un hashtag comun #echilibruşiverticalitate. Expert Forum spune că este vorba despre Călin Georgescu. HotNews a stat de vorbă cu mai mulţi dintre influenceri şi i-a întrebat de ce s-au implicat şi dacă au primit bani. Între timp, unii şi-au şters postările.

Publicitate

Influencerii îl descriu pe „candidatul ideal”, după „un script copy-paste”, „fără a-l nominaliza, dar folosind caracterizările pe care şi le face chiar Călin Georgescu. Campania „mizează pe ideea unui preşedinte care crede în neutralitate, vertical, reciclând practic mesajele lui Călin Georgescu din campania de pe TikTok”, scrie în raportul Expert Forum.

„Partea interesantă a acestui mesaj e că nu menţionează numele lui Georgescu explicit, deci se suprapune şi cu aşteptările publicului AUR, ceea ce duce la o competiţie a absurdului între fanii care se contrazic în comentariile trendului #echilibruşiverticalitate în privinţa omului care trebuie, de fapt, votat”, mai scrie în raport.

Contactat de reporterii HotNews, directorul de campanie al lui Călin Georgescu, Radu Pally, a declarat: „nu avem nicio legătură cu acest hashtag #echilibruşiverticalitate. Domnul Georgescu a făcut o declaraţie foarte clară în online în legătură cu acest hashtag, nu ştim despre el, ni l-au asociat televiziunile”.

Unul dintre influenceri Marius Cătălin care a promovat mesajul #echilibruşiverticalitate a explicat pentru sursa citată că este vorba despre o campanie plătită care a fost făcută pe aplicaţia Fame Up ca un anunţ, însă nu a fost atribuită unui utilizator, nume de candidat sau de partid.

Fame Up este o aplicaţie care conectează creatorii de conţinut cu branduri care propun diferite colaborări.

Creatorul de conţinut a spus că a existat un script trimis împreună cu oferta de colaborare, din care „influencerul alege ceea ce vrea să spună din acel script pentru că aşa funcţionează orice campanie”.

Campaniile au fost publicate de două agenţii, Fundament Campaign şi Progresia Campaign, conform anunţurilor făcute publice pe Fame Up.

Influencerii erau plătiţi pentru aceste videoclipuri în funcţie de numărul de urmăritori pe care îl au. Banii erau intermediaţi de Fame Up, adică cei care au făcut campania primeau în portofelul lor virtual din aplicaţie, o sumă de bani, fără să ştie cine este sursa.

HotNews l-a contactat pe fondatorul Fame Up, Ionuţ Pătrăşcoiu, pentru a solicita informaţii despre firmele care au publicat anunţurile pentru influenceri şi despre sumele de bani folosite pentru campanie. După ce iniţial ne-a răspuns la telefon şi a invocat faptul că „se află într-o şedinţă cu colegii”, ulterior nu ne-a mai răspuns, deşi i-am trimis mai multe mesaje pe WhatsApp şi l-am sunat scrie HotNews.

În spatele acestei scheme era de fapt important să răspândim hashtagurile” 

Alex Stremiţeanu, un alt infleuncer care a postat sub hashtagul #echilibrusiverticalitate a făcut dpuîă clipuri pe TikTok în care a vorbit despre campanie. În primul rând, infleuncerul cu 50.000 de fani pe TikTok a recunoscut că a participat la campanie şi a detaliat care au fost cerinţele. Ulterior, a revenit cu un alt clip în care a explicat la ce a ajutat această campanie pe TikTok chiar dacă nu s-a făcut vreo menţiune a unui candidat. 

„S-a folosit de influenceri şi micro influenceri pentru a-şi răspândi 2 hashtaguri: #prezidenţiale2024 şi #echilibruşiverticalitate. În spatele acestei scheme era de fapt important să răspândim hashtagurile care să aducă în comentariile clipurilor noastre cât mai mulţi boţi ca să lase cât mai multe comentarii cu «votăm Călin Georgescu». De ce? Pentru că în momentul în care vezi în comentariile clipurilor noastre, de curiozitate o să intri şi tu să vezi cine e Călin Georgescu”, a explicat Stremiţeanu.

„Si pentru că noi suntem nişte oameni comozi, nu o să te duci pe Google să cauţi, o să scrii tot pe TikTok «Călin Georgescu». O să îţi apară nişte videoclipuri care sunt atât de bine structurate şi au nişte mesaje atât de bine gândite, încât gâdilă urechea fiecărui ascultător”

Articolul integral de pe HotNews.ro, AICI

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus