Skip to main content

VIDEO. Lidl „vorbeşte” despre matematica binelui într-o campanie semnată de Golin

 
VIDEO. Lidl „vorbeşte” despre matematica binelui într-o campanie semnată de Golin

Peste 12.000 de angajaţi Lidl înseamnă şi peste 6.000 de părinţi care se bucură de beneficii special create pentru copiii lor sau peste 64% fructe şi legume la raft, în sezon, înseamnă peste 450 de producători locali care îşi pot dezvolta afacerea aici, în România. Aşa arată „matematica binelui”, în viziunea Lidl, o nouă campanie semnată de agenţia Lidl, care rulează deja pe TV şi pe alte medii.

Publicitate

Retailerul face un inventrar al modului în care o companie poate avea un impact pozitiv asuprea vieţii de zi cu zi, de la cea a angajatului, la cea a consumatorului, a furnizorului şi a angajaţilor lui, până la impactul pozitiv asupra comunităţilor locale.

„Sub conceptul Matematica Binelui, Golin a lansat pentru Lidl România o campanie integrată, care transmite într-un mod creativ investiţiile retailerului către un public naţional”, anunţă compania. 

Prin intermediul campaniei, ne-am propus să comunicăm într-un mod inedit ce se află de fapt în spatele unui mesaj de business şi cum are loc matematica binelui – ce se întâmplă când luăm un măr din Piaţa Lidl sau ce impact are inaugurarea unui magazin sau depozit Lidl într-o comunitate locală, explică reprezentanţii Golin.

Mesajele au fost concentrate într-un spot de 45 de secunde în care apar mai multe planuri suprapuse din universul Lidl. Mai exact, în interiorul magazinului Lidl, unde consumatorii îşi fac cumpărăturile zi de zi, sunt aduse frânturi din impactul business-ului asupra producătorilor locali, angajaţilor şi societăţii româneşti.

Cum ar fi să mergi la cumpărături şi să dai peste... o livadă şi un tractor sau o clasă plină de elevi? Execuţia spotului a însemnat construcţia de la zero a unei livezi de pomi fructiferi, în interiorul magazinului, şi amplasarea unei săli de clasă, dintr-o şcoală, printre rafturile acestuia.

Ioana Munteanu, Creative Director, Golin România:

„Vedem în Lidl doar locul în care ne facem cumpărăturile. Matematica binelui merge însă mai departe de numărul bonului de casă. Ea se transformă în impact social pozitiv.

Rolul campaniei este de a aduce toate aceste poveşti de viaţă pe care retailerul le susţine în România: poveşti ale angajaţilor, ale producătorilor, ale agricultorilor, ale comunităţilor, chiar în magazinul din care apar sau sunt duse mai departe. Şi pe care poate nu ni le putem imagina când suntem la cumpărături… niciodată.”

Echipele implicate în campanie:

Lidl România: Oana Dragomir (Specialist Comunicare Externă), Bianca Cenuşescu (Consultant Comunicare Externă), Maria Mosorescu (Manager Comunicare), Maria Ruxandra Mihai (Director de Comunicare şi CSR).

Golin România: Ioana Munteanu (Creative Director), Lucian Cernat (Art Director), Andrei Popa (Art Director), Adrian Radu (AV Producer), Ruxandra Simion (Head of Unit), Ioana Ciobanu (PR Manager), Andreea Tudor (Senior Media Associate), Adrian Anghel (Senior Digital Manager), Cristina Stroiu (Senior Digital Associate).

Din echipa StudioSet, care a contribuit la crearea spotului TV, au făcut parte: Răzvan Mărculescu (Regizor), Dan Mateescu (Producător), George Grama (UPM), Gabriel Zaharia (Coordonator Producţie), Bianca Voicu (Coordonator Post Producţie), Tom Vaida (Video Editor), Andrei Nechifor (Sound Editor), Alex Vieriu, Vali Mladin, Elena Tiu, Laura Mareş, Lu Pop (Editori Grafica), Bogdan Jugureanu (Color Grading).

Din echipa GreenMind, care a coordonat sesiunea de photosession, au făcut parte: Manole Sava (Fotograf) şi Ştefan Anger (Producător).

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus