Skip to main content
LIVE: LIVE. Povestea Nostalgia. Totul despre viitorul post de radio şi despre festival, cu fondatorul Costin Gache

Digi24, în 2025 cea mai citată sursă. Pe tot anul. Care a fost cel mai preluat subiect? Recorder a marcat recordul de preluări din toate timpurile. Care este topul anual al surselor media?

 
Digi24, în 2025 cea mai citată sursă. Pe tot anul. Care a fost cel mai preluat subiect? Recorder a marcat recordul de preluări din toate timpurile. Care este topul anual al surselor media?

Cum arată topul celor mai citate surse media din 2025? Cine e la vârf? O analiză făcută pe baza datelor companiei de monitorizare MediaTrust, pe tot anul trecut.

Publicitate

Postul de televiziune Digi 24 a fost cel mai preluat, pe tot parcursul anului 2025.

Care sunt cele mai citate surse media ale anului 2025?

Top 10 Surse citate în 2025

  1. Digi24 - 9.191 citări
  2. Antena 3 CNN - 6.857 citări
  3. Reorder.ro - 5.890 citări
  4. Fanatik - 4.835 citări
  5. Digi Sport - 4.522 citări
  6. HotNews.ro - 3.826 citări
  7. Adevărul - 3.113 citări
  8. Romania.europalibera.org - 2.990 citări
  9. G4media.ro - 2.834 citări
  10. Gsp.ro - 2.376 citări

Postul Digi24 şi-a adjudecat prima poziţie în clasamentul general în 11 din cele 12 luni ale anului. Singura luna în care au fost întrecuţi a fost luna decembrie, când Recorder a lansat reportajul „Justiţie capturată.”

Poziţia de lider incontestabil a postului Digi24 este susţinută de o prezenţă constantă în fluxurile de ştiri, generată de interviuri în exclusivitate şi dezbateri de impact. Pe parcursul anului, postul s-a evidenţiat prin momente de vizibilitate maximă.

  • Primăvara electorală (aprilie - mai): organizarea dezbaterii electorale de la Palatul Cotroceni (aprilie) şi interviul realizat de Claudiu Pândaru cu George Simion (mai) au transformat Digi24 în principala sursă de referinţă pentru scena politică.
  • Exclusivităţi diplomatice (iulie): anunţul făcut de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu privind invitaţia oficială adresată lui Nicuşor Dan de către Donald Trump a reprezentat un vârf de citări, fiind preluat de nenumărate redacţii mass-media.
  • Dezbateri sociale şi reforme (august): declaraţiile contradictorii ale preşedintei CSM, Elena Costache (într-un interviu pentru Digi24, şefa CMS a susţinut, printre altele, că o pensie de 11.000 de lei este „mică”), şi ale vicepremierului Tánczos Barna pe tema pensiilor magistraţilor şi a fondurilor PNRR au menţinut postul în centrul atenţiei publice.
  • Declaraţii prezidenţiale (septembrie): interesul mass-media s-a concentrat pe detaliile oferite în exclusivitate la Digi24 de către preşedintele Nicuşor Dan despre implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2024, desfăşurate în România, şi reţeaua care l-a susţinut pe Călin Georgescu.
  • Final de an (decembrie): dincolo de hard news, prezenţa Mirabelei Grădinaru la emisiunea „La cină” a constituit un moment de interes public, oferind postului un flux neaşteptat de citări care i-au securizat avansul în clasamentul general.

"Posturile de televiziune Digi24 şi Antena 3 CNN, alături de portalurile de ştiri HotNews.ro şi G4Media.ro, au dat dovadă de stabilitate, menţinându-se constant în clasamentul general pe tot parcursul anului", spun cei de la MediaTrust.

MediaTrust continuă cu concluziile:

  • Un aspect definitoriu pentru anul 2025 este consolidarea presei sportive, segment în care Digi Sport şi GSP.ro au înregistrat volume semnificative de citări, concurând adesea cu televiziunile de ştiri generaliste.
  • Această tendinţă este completată de performanţa publicaţiei Fanatik, care reuşeşte să capteze atenţia mass-media prin subiecte cu un puternic potenţial de viralizare.

După ce au urmărit vizibilitatea lunară a surselor citate, mediatrust.ro observă faptul că luna decembrie a reprezentat punctul culminant al expunerii mediatice, ceea ce sugerează un interes public sporit în această perioadă. Investigaţia „Justiţie capturată”, realizată de redacţia Recorder, a dominat agenda publică a lunii decembrie, generând un record de 4.158 de referinţe într-o singură lună.

Ce concluzii mai notează analiza MediaTrust:

Evoluţia lunară a datelor indică faptul că dinamica citărilor nu este liniară, ci puternic dependentă de caracterul conjunctural al evenimentelor. Analiza cantitativă arată că volumul referinţelor tinde să crească în perioade de efervescenţă mediatică (precum vârful din luna decembrie).

Această fluctuaţie demonstrează că piaţa media din România reacţionează instantaneu la conţinutul de tip “breaking news” sau investigaţie.

Vârful de vizibilitate din luna mai a fost generat de dezbaterea electorală organizată de Euronews, care i-a adus faţă în faţă pe Nicuşor Dan şi George Simion. 

Luna iulie a marcat un record de vizibilitate pentru jurnalismul de investigaţie. Redacţia Snoop a dominat agenda media prin articolul „Abuzuri fără sancţiuni, cazul sociologului Marius Pieleanu şi eşecul sistemului la SNSPA.

În timp ce Europa Liberă a generat un val masiv de citări prin dezvăluiri de corupţie (dosarul mitei ministrului Ciprian Şerban) şi prin publicarea documentelor „strict confidenţiale” prin care fostul preşedintele Klaus Iohannis, fostul premier Marcel Ciolacu şi fostul preşedinte al Senatului, Nicolae Ciucă, au fost avertizaţi că ţara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Cele mai influente posturi TV – Top 5

  1. Digi24 - 9.191 citări
  2. Antena 3 CNN - 6.857 citări
  3. Digi Sport - 4.522 citări
  4. Pro TV şi TVR - 2.305 citări
  5. Euronews - 1.629 citări

După Digi 24, detaliat, mai sus, în topul televiziunilor a urmat Antena 3. Postul din grupul Intact a fost menţionat de alte redacţii din ţară de 6.857 ori. 

Materiale preluate de pe Antena 3:

  • Impact diplomatic (februarie): declaraţiile făcute la „Sinteza Zilei” de şeful Cancelariei prezidenţiale, Cristian Diaconescu, privind solicitările delegaţiei ruse de la Riad (retragerea trupelor americane din estul Europei, inclusiv din România), au constituit una dintre principalele teme de dezbatere externă ale lunii.
  • Controverse şi reacţii în lanţ (aprilie): Crin Antonescu a fost criticat în spaţiul public ca urmare a afirmaţiei controversate făcute în studioul Antena 3 CNN despre măsurile extreme împotriva traficanţilor de droguri.
  • Dezbatere electorală (mai): Antena 3 CNN a organizat în data de 30 aprilie, la Palatul Parlamentului, a treia dezbatere prezidenţială din săptămâna primului tur de scrutin, eveniment care a generat un volum record de reacţii şi preluări.

Digi Sport ocupă locul al treilea în clasamentul anual al posturilor tv cu 4.522 citări. Stabilitatea postului este confirmată de parcursul său lunar, acesta menţinându-se pe locul al treilea în 11 din cele 12 luni ale anului.

Pro TV şi TVR se situează pe poziţia a patra cu 2.305 citări. 

  • Pentru Pro TV un punct de referinţă a fost marcat în luna iunie de „Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Imaginile transmise în exclusivitate de Pro TV de la Sala Polivalentă au devenit unele dintre cele mai preluate materiale video, confirmând statutul postului de lider pe segmentul marilor producţii de tip eveniment.

Ce s-a preluat de pe TVR?

  • Un punct cheie a fost luna aprilie, când dezbaterea electorală „Un preşedinte pentru România”, organizată de postul public, a plasat TVR în centrul atenţiei mediatice, fiind o sursă principală de preluări pentru întreaga presă.
  • Impactul editorial al TVR a continuat şi în luna septembrie, prin interviul acordat de Ilie Bolojan. Declaraţiile premierului privind necesitatea creşterii vârstei de pensionare au generat un puternic ecou mediatic, tema fiind preluată şi analizată pe larg de restul redacţiilor.

Euronews îşi securizează locul al cincilea în clasamentul anual al posturilor de televiziune cu 1.629 citări de către alte redacţii media.

  • În luna octombrie, postul a marcat un moment de referinţă prin interviul cu Nicuşor Dan, ale cărui declaraţii privind prima vizită oficială în SUA programată pentru anul 2026 au fost preluate rapid de întreaga mass-media.
  • Totodată, finalul de an a consolidat statutul postului de sursă pentru analize economice cu greutate, când Euronews a prezentat concluziile raportului privind tendinţele salariale pentru perioada 2025–2026 al Oficiului pentru condiţiile de angajare în străinătate (ECA).

Cele mai influente posturi Radio – Top 5

  1. RFI - 585 citări
  2. Europa FM - 387 citări
  3. Rock FM - 60 citări
  4. Digi FM - 55 citări
  5. România Actualităţi - 34 citări

RFI este menţionat preponderent în contextul declaraţiilor oficiale, fiind citat în special pentru interviurile cu actorii politici. 

Europa FM a fost foarte citată în luna ianuarie, la startul de an electoral, cu declaraţiile liderului UDMR, Kelemen Hunor, privind necesitatea stabilirii rapide a datei alegerilor după suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu, au reprezentat principalul vector de citări la începutul anului. 

De asemenea, Europa FM a fost citată în special în luna septembrie, după ce premierul Ilie Bolojan a reacţionat, într-un interviu exclusiv, la prezenţa foştilor premieri Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă la parada militară de la Beijing. Deşi concisă, declaraţia premierului a generat un ecou mediatic imediat: “Nu angajează România, pentru că nu au o reprezentare instituţională într-o funcţie publică”.

Cei mai citaţi jucători din mediul online – Top 5

  1. Recorder.ro - 5.890 citări
  2. HotNews.ro - 3.826 citări
  3. Romania.europalibera.org -  2.990 citări
  4. G4Media.ro  - 2.834 citări
  5. Gsp.ro -  2.376 citări

Recorder.ro a fost cea mai citată sursă online în 2025, însumând 5.890 citări pe parcursul anului precedent. Performanţa sa remarcabilă este rezultatul unui an marcat de investigaţii cu un puternic impact sistemic, care au generat reacţii imediate din partea autorităţilor.

Impactul investigaţiei „Cartelul din Carpaţi” (ianuarie): startul anului a fost definit de percheziţiile DNA la domiciliul primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Intervenţia procurorilor a fost declanşată direct de dezvăluirile Recorder.

Dosarul Nordis (februarie): rezonanţa publicaţiei a continuat în februarie, când reţinerea Laurei Vicol şi a soţului acesteia, Vladimir Ciorbă, de către DIICOT a pus din nou investigaţia „Schema Nordis” în centrul atenţiei mediatice.

Apogeul anului: „Justiţie capturată” (decembrie): finalul de an a marcat un record absolut de vizibilitate. Documentarul a generat 4.158 de referinţe într-o singură lună, confirmând puterea investigaţiilor de profunzime.

HotNews.ro îşi menţine statutul de sursă de referinţă în mediul digital, ocupând poziţia secundă cu un total de 3.826 de preluări. "Succesul publicaţiei în 2025 a fost susţinut de o strategie editorială axată pe investigaţii de integritate şi pe furnizarea de date sociologice exclusive", notează MediaTrust.

Impactul investigaţiilor de integritate (iulie): luna iulie a fost marcată de dezvăluirile privind dosarul de corupţie al vicepremierului Dragoş Anastasiu. Detaliile oferite de HotNews.ro despre neplata asigurărilor sociale şi neregulile de la ANAF au generat un ecou mediatic major.

O componentă majoră a vizibilităţii de anul trecut a fost reprezentată de parteneriatele cu firmele private de cercetare AtlasIntel şi iSense Solutions.

MediaTrust:

Prin sondajele publicate în martie, octombrie şi decembrie, HotNews.ro a dictat agenda publică, oferind date esenţiale atât despre intenţia de vot la alegerile prezidenţiale şi locale, cât şi despre comportamentul de consum al românilor în contextul scumpirilor. Aceste analize exclusive au fost citate sistematic de restul mass-mediei, consolidând rolul site-ului de platformă principală pentru radiografia pulsului social şi politic.

Europa Liberă ocupă locul al treilea pe podium, citat de alte surse media din ţară de 2.990 ori. Publicaţia s-a impus în peisajul mediatic al anului 2025 ca una dintre sursele importante care au publicat investigaţii de integritate, vârful de vizibilitate fiind atins în luna iulie prin două subiecte de interes major.

Europa Liberă a generat un val masiv de preluări după publicarea unor înregistrări audio şi video dintr-un dosar de corupţie. Acestea au demonstrat implicarea ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban, în oferirea de mită către reprezentanţii unui ocol silvic, subiectul devenind instantaneu tema centrală în fluxurile de ştiri.

Un impact la fel de puternic l-a avut publicarea celor şase documente etichetate „strict confidenţial”. Dezvăluirea faptului că lideri precum Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au fost avertizaţi oficial despre riscul iminent de incapacitate de plată a ţării a constituit un motor de citări major. Această exclusivitate a dominat agenda media.

G4Media.ro îşi adjudecă locul al patrulea în topul site-urilor de ştiri, cu un total de 2.834 de preluări.

Ecoul dosarului Nordis (februarie): reţinerea Laurei Vicol în dosarul Nordis a readus în atenţia întregii mass-media documentul de zbor („gendec”) publicat în exclusivitate de G4Media. Posturile de televiziune au preluat masiv dovezile privind zborurile liderilor PSD cu jetul privat închiriat de compania Nordis.

Luna iulie a marcat un alt vârf de vizibilitate, după ce premierul Ilie Bolojan a ales G4Media.ro pentru a oferi prima reacţie oficială în scandalul vicepremierului Dragoş Anastasiu.

Declaraţiile premierului privind toleranţa zero faţă de mita şi „taxele de protecţie” au fost citate de toate redacţiile centrale.

Clasamentul este închis de gsp.ro, citat în 2.376 materiale jurnalistice în media din România.

Vezi analiza detaliată cu Topul celor mai citate surse media din 2025, AICI.

Informaţii detaliate privind monitorizarea mass-media pot fi găsite la adresa www.mediatrust.ro.

Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro
viewscnt

sus