A fost ofertat de aceeşi persoană, de două ori, dar din televiziuni diferite. Odată a refuzat, a doua oară a acceptat, când argumentul a fost "va fi noul Pro TV". A ajuns să lucreze la Vîntu, dar nu se simţea bine că lunile treceau, iar emisiunea lui nu mai începea. Aşa că i-a dat banii înapoi mogulului din vremea respectivă de la Realitatea.
Sunt poveştile lui Cătălin Măruţă, înainte de a ajunge vedeta de la Pro TV. Poveşti spuse la podcastul lui Andi Moisescu.
O scurtă punere în temă, înainte de detalii:
Măruţă a ajuns în Bucureşti în 1996, venind din Târgu Jiu, iar la un an distanţă, a început să lucreze la televiziunea Europa Nova din Rahova, unde a ajuns la un moment dat şi redactor-şef. A trecut şi pe la Activ FM.
Între 2002 şi 2005, Măruţă a prezentat emisiunea „Tonomatul DP2” la TVR 2, iar în perioada verii a realizat formatul „Plaja lui Măruţă”.
„Eu eram la TVR 2, iar visul meu era să lucrez la Pro TV. Ştiam efectiv burtiera, oamenii care lucrau acolo, ce fac, unde sunt, tot”, povesteşte Măruţă.
Cât era la TVR, au început ofertele.
Prima ofertă de la Sorin Enache
La începutul anilor 2000, Sorin Enache, fost director la Pro TV, s-a mutat la Antena 1 şi i-a propus lui Măruţă să prezinte un matinal. Măruţă refuză şi continuă la TVR 2.
Cătălin Măruţă:
„În două săptămâni plecam la mare cu «Tonomatul», «Plaja lui Măruţă». Eu şi trei colegi n-aveam de mâncare, n-aveam nimic. Efectiv, ne duceam la tavernele şi terasele din Costineşti şi, pentru că ştiau că suntem de la televiziune, ne dădeau să mâncăm. Era o energie şi o bucurie să fii acolo, să dormi pe plajă, să nu-ţi pese de nimic. Era senzaţional."
A doua ofertă de la Sorin Enache. Vin banii
În 2005, Sorin Enache a plecat la Realitatea TV şi a vorbit din nou cu Măruţă, prezentând proiectul drept „noul Pro TV”, în contextul în care mai mulţi jurnalişti importanţi de la Pro TV şi de la alte posturi de televiziune s-au mutat acolo.
Cătălin Măruţă acceptă. Urma să prezinte matinalul „Trezeşte-te la Realitate cu Măruţă”, difuzat între octombrie şi decembrie 2005. În materie de bani, nici nu se compara cu TVR!
Cătălin Măruţă:
"Deodată, primesc o mulţime de bani la Realitatea. Aveam şi maşină de serviciu. Şi a trecut o lună. A intrat salariul. Eu întrebam: “Eu încep?“ Trece a doua lună şi la fel."
Banii intrau, dar era nemulţumit. Intrau pentru ...nimic. Ce a făcut?
Cătălin Măruţă:
"Merg la Vântu şi îi spun: “Ştiţi, eu primesc salariul ăsta, dar nu încep emisiunea.” Pe mine mă durea sufletul că doamnele din piaţă care mă vedeau la “Plaja lui Măruţă” şi la “Tonomatul DP2” ziceau: “Mamă, dar nu mai eşti la televizor? Mamă, nu te mai vedem.” Asta mă durea cel mai tare."
Dezamăgirea Realitatea TV
Aşteptările nu s-au potrivit cu ...Realitatea. Cu toate că matinalul avea un format care îi permitea să abordeze invitaţii într-o manieră mai relaxată, Măruţă nu considera că atmosfera televiziunii de ştiri era aşa cum se aştepta. Încerca să destindă cât de cât programul. Idee care l-a costat, după o ediţie cu Mircea Geoană invitat.
Cătălin Măruţă:
„L-am întrebat pe Geoană: «Aveţi numărul domnului Iliescu?» A spus că da şi l-am întrebat: «Putem să îi dăm beep să vedem dacă vă sună înapoi?»”
După finalul emisiunii, Măruţă s-a întâlnit cu Mihai Tatulici, care l-a felicitat pentru momentul cu politicianul. "A fost genial", i-a zis Tatulici. În faţa unui om din board-ul Realitatea TV însă, Tatulici - zice Măruţă - şi-ar fi schimbat părerea: momentul cu Geoană "a fost de rahat".
Măruţă:
"Pe culoarele Realitatea TV şi mă întâlnesc cu domnul Mihai Tatulici, care îmi spunea: “Te-am văzut de dimineaţă. Dă-te dracu, bă, eşti extraordinar. Le-am spus lui Pescaru şi lui Vântu că faci o treabă senzaţională.
Am mers cu domnul Tatulici vreo trei metri, unde ne-am întâlnit cu board-ul de la Realitatea TV, unde era domnul Sorin Enache. El, un tip foarte amabil şi foarte educat, mă întreabă cum mă simt după ce am început emisiunea. L-am întrebat dacă a văzut ce am făcut în acea dimineaţă şi i-am povestit.
Apoi, mă bate domnul Tatulici pe umăr şi spune: “Am văzut. Un c***t, un rahat.“ Şi am spus că mai devreme, el spunea că a fost genial şi extraordinar şi că o să rupem aici. Iar el îmi răspunde: “Din complezenţă, stai liniştit.“
Episodul l-a marcat.
„Am stat vreo trei sau patru ore lângă lac, la Casa Presei Libere, cu lacrimile în barbă, de supărare şi de frustrare”, îşi aminteşte Măruţă.
Ce a făcut mai departe?
„M-am dus la domnul Vântu şi i-am spus: «Uite, toţi banii înapoi. Eu nu sunt fericit. Eu vreau să plec.»” Şi i-a dat înapoi toţi banii pentru cele şase luni lucrate, a povesti Măruţă la podcastul lui Andi Moisescu.
După experienţa avută la Realitatea TV, Cătălin Măruţă a lucrat apoi la PRO TV, postul unde a visat întotdeauna să lucreze. Din octombrie 2007 şi până în septembrie 2013, a prezentat emisiunea „Happy Hour”, devenită apoi „La Măruţă”. Emisiunea s-a încheiat în februarie 2026.