Cunoscutul actor de comedie Romică Ţociu intră în competiţia America Express alături de fiul său, Cătălin Ţociu.
Cine este Cătălin Ţociu?
În vârstă de 26 de ani, Cătălin Ţociu nu a fost atras până acum de lumina reflectoarelor şi nici nu a călcat pe urmele tatălui său în ce priveşte actoria. Acesta este pasionat de gătit.
Romică Ţociu:
„Până acum nu am găsit curajul necesar, dar de data asta cred că şi traseul a trezit în mine nişte chestii interesante. Columbia, Ecuador, Argentina - mi se pare extraordinar faptul că le poţi vedea dintr-o altă perspectivă, nu ca un simplu turist, e ceva unic!
În plus, fiul meu, Cătălin, a zis că ăsta e visul lui, că-şi doreşte foarte mult să fie acolo. Aşa că, dacă e vorba de adrenalină, de a ne implica, am zis că e locul nostru! Energia şi tinereţea lui, are 28 de ani, o să îşi spună cuvântul. Cred că la început eu voi fi locomotiva, după care voi deveni şi eu vagonul. Aşteptările mele sunt foarte mari, numai să nu mă pună să înot, că am o frică de apă...”
Cătălin Ţociu:
„Am văzut încă din primul sezon cum toate echipele descoperă locuri noi şi interesante şi sunt puşi în situaţii în care niciodată nu s-ar fi putut afla şi atunci am zis că trebuie bifată o experienţă ca aceasta.
Chiar vreau să ies din confortul zilnic şi este şi o ocazie de a întări şi mai mult relaţia pe care o am cu tata. Cred că împreună vom face o echipă de senzaţie!”
Drumul Soarelui se va desfăşura, pentru prima oară, pe două emisfere. Concurenţii pornesc din Columbia, trec prin Mijlocul Pământului în Ecuador, destinaţia finală fiind Buenos Aires, Argentina.
Pleacă din Medellin, Columbia, fosta reşedinţă a lui Pablo Escobar şi trebuie să ajungă în ţara lui Messi.
Lista concurenţilor America Express 2023:
-
Alexia Eram şi fratele ei, Aris,
-
comedianţii George Tănase şi Ionuţ Rusu,
-
Romică Ţociu şi fiul lui, Cătălin,
-
Iulia Albu şi iubitul ei, Mike,
-
Giulia Anghelescu şi soţul ei, Vlad Huidu,
-
Cleopatra Stratan şi Edward Sanda,
-
Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineaţă şi jurnalista de război Sonia Simionov, tot de la Observator,
-
Sânziana Negru şi Laura Giurcanu,
- actriţa Ada Galeş şi mama ei, scriitoarea Antoneta Galeş