Skip to main content

VIDEO. Dan Negru: Gata! Nu mai scriu despre jocurile de noroc! Am văzut cea mai tare lecţie despre influenţă

 
VIDEO. Dan Negru: Gata! Nu mai scriu despre jocurile de noroc! Am văzut cea mai tare lecţie despre influenţă

"Gata! De azi n-o să mai am nicio polemică publică cu publicitatea jocurilor de noroc", scrie Dan Negru pe Facebook. O postare care vine după ce s-a întâmplat la Gazeta Sporturilor, unde redactorul-şef Cătălin Ţepelin a fost concediat pentru că nu a vrut să arate managementului articolele despre casele de pariuri înainte de publicare.

Publicitate

"Am văzut zilele astea cea mai tare lecţie despre influenţă", notează Negru.

Dan Negru:

E prea puternică lupta şi eu prea slab. Un jurnalist a fost concediat şi toţi spun că plecarea lui are de a face cu influenţa jocurilor de noroc pe care el le combătea. L-am văzut părăsind redacţia în aplauzele colegilor. Aplauzele nu ţin de foame!La noi sunt aplaudaţi morţii! Cei vii aplaudă şi te uită repede.

Femeile din familia mea, mama, Codruţa au dreptate: "Doar tu eşti justiţiar, nu vezi? Uite ce postări frumoase au colegii tăi! Potoleşte-te"

Nu mă ajută cu nimic alea 60 k likeuri de la ultima mea postare despre publicitatea la noroc. Nici articolele din ziare despre asta.

E bine să ştii când să te retragi din faţa unui adversar puternic! A făcut-o până şi statul.

Acu' vreo 1000 de ani, Avicena, un învăţat al acelor vremuri, a pus intr-o cuşcă un miel şi intr-o cuşcă alăturată un lup. După 7 zile mielul a murit sub teroarea fricii că va fi mâncat de lup.

Vă las cu lupul ..

Textul lui Negru vine la o săptămână după ce prezentatorul TV a postat un text despre industria pariurilor. Atunci (22 septembrie), Negru a publicat un clip filmat în Chişinău, în care se vedea oraşul fără reclame la pariuri.

Degeaba proiectul "România Educată" dacă pe străzi e promovat norocul. Totuşi, alţii s-au opus, nota el. În centrul Chişinăului, oriunde te uiţi, nu o să vezi nicio reclamă la pariuri sportive sau la jocuri de noroc.

Asta pentru că încă din 2021 Parlamentul din Moldova a votat o lege care interzice publicitatea pariurilor sportive sau a jocurilor de noroc la televiziune, la radio sau pe panouri stradale.

La noi e exact invers: toate clădirile din centrele marilor oraşe sunt vândute norocului.

VIDEO. Clipul despre reclamele la jocurile de noroc:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus