Skip to main content

Criză la BBC: Directorul general Tim Davie şi şefa BBC News au demisionat. Care e legătura cu Donald Trump

 
Criză la BBC: Directorul general Tim Davie şi şefa BBC News au demisionat. Care e legătura cu Donald Trump

BBC, demisii la nivel înalt. Scena media din Marea Britanie se confruntă cu demisii-şoc la televiziunea publică BBC. Directorul general al BBC, Tim Davie, şi şefa BBC News, Deborah Turness, şi-au depus duminică demisiile în urma acuzaţiilor unui fost colaborator al instituţiei că BBC ar fi fost părtinitoare în acoperirea mai multor subiecte sensibile, dar şi chestiuni legate de preşedintele american Donald Trump. 

Publicitate

Subiectul a fost „braking news” inclusiv pe televiziunea BBC News. Davie a spus că plecarea este „în totalitate decizia mea” şi are loc în contextul în care BBC urmează să îşi ceară scuze pentru modul în care a fost editat un discurs al lui Trump, scrie The Guardian

Deborah Turness, directoarea BBC News, şi-a anunţat şi ea plecarea, în urma acuzaţiilor fostului consilier potrivit cărora postul ar fi arătat părtinire editorială inclusiv în montajul discursului lui Trump într-o ediţie a emisiunii Panorama, spune sursa citată.

Prescott a criticat modul în care a fost editat un discurs al lui Trump, difuzat în Panorama, unde fragmente dintr-un discurs al preşedintelui american din 6 ianuarie 2021 au fost montate astfel încât să pară că acesta spunea: „Vom merge la Capitoliu, voi fi acolo cu voi şi luptăm. Luptăm ca naiba.”

În realitate, pasajele erau extrase din secţiuni ale discursului rostite la aproape o oră distanţă.

Comisia parlamentară pentru cultură, media şi sport stabilise termen limită ziua de luni pentru ca BBC să răspundă acuzaţiilor formulate de Michael Prescott, fost consilier extern independent al comitetului de standarde editoriale. El a părăsit funcţia în vară.

„Deşi nu este singurul motiv, actuala dezbatere privind BBC News a contribuit la decizia mea. În general BBC merge bine, dar s-au făcut greşeli, iar ca director general îmi asum răspunderea finală”

Ce au declarat oficialii BBC 

Tim Davie a explicat în mesajul trimis angajaţilor că acuzaţiile recente au contribuit la decizia de a demisiona: 

„Deşi nu este singurul motiv, dezbaterea actuală privind BBC News a contribuit la decizia mea. În general BBC merge bine, dar s-au făcut greşeli, iar ca director general îmi asum răspunderea.”

În mesajul de despărţire, Turness a spus:

„Controversa legată de episodul Panorama despre preşedintele Trump a ajuns într-un punct în care provoacă daune BBC – o instituţie pe care o iubesc. Ca CEO al BBC News, responsabilitatea îmi revine mie. În viaţa publică, liderii trebuie să dea socoteală, de aceea îmi dau demisia.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus