EXCLUSIV Paginademedia.ro. Metropola TV, televiziunea lui Florentin Pandele are un nou director general. Practic, acesta va coordona şi Sport Total, dar şi panourile cu reclame outdoor din Voluntari.
Detalii, în continuare:
Compania Publivol SA, deţinută de Consiliul Local Voluntari deţine licenţele pentru postul Metropola TV şi pentru radioul Sport Total FM şi operează reclamele Outdoor. Noul director general al Publivol este Dan Cristian Popescu, Consilier în Primăria Capitalei din partea PSD şi fost candidat la Primăria Sectorului 2.
În trecut, a fost parlamentar Forţa Civică, apoi PNL şi PSD, iar în urmă cu peste 20 de ani a fost director de dezvoltare în compania care opera B1 TV, înainte ca Sorin Oancea să intre în acţionariat.
Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Metropola TV va fi relansată, cu accent pe actualitate.
Contactat de Paginademedia.ro, Dan Cristian Popescu a detaliat care este mandatul şi care sunt planurile cu Metropola TV.
"Mandatul meu este de un an de zile, timp în care trebuie să îmbunătăţesc audienţele şi situaţia economică", a declarat Popescu pentru Paginademedia.ro.
Despre orientarea pe actualitate?
Dan Cristian Popescu: "În prezent postul are un singur buletin de ştiri, la ora 18.00. Este prea puţin. Va fi cel puţin încă unul. Vom încerca o îmbunătăţire a grilei de programe, să fim mai ancoraţi în realităţile Metropolei."
În principiu, vrem să ne folosim de resursele pe care le avem, nici să aducem oameni, dar nici să plece nimeni. Să optimizăm ceea ce avem."
Cum a ajuns director general Metropola?
Dan Cristian Popescu: "Mi-a propus preşedintele Consiliului de Administraţie, Gheorghe Robert, pe care îl cunoşteam şi am considerat că este o provocare să gestionez o televiziune, având o experienţă în zona media."
De unde îl ştia?
Dan Cristian Popescu: "El este şi preşedintele clubului de fotbal din Voluntari, în această calitate l-am cunoscut mai demult".
Cum a găsit Metropola?
Dan Cristian Popescu: "Nu am un audit clar, nu este o situaţie strălucită, dar este o situaţie în care putem funcţiona. Avem nişte restanţe la ANAF, dar sunt într-o limită gestionabilă."
Metropola TV funcţionează în mare parte pe baza finanţării de la Consiliul Local Voluntari. Popescu spune că îşi doreşte să aducă şi alte surse de venit.
Dan Cristian Popescu:
"Un obiectiv al meu este cel puţin să reduc dependenţa de bugetul public, să devină sustenabilă comercial. Măcar să o reduc, dacă nu se poate renunţa la această dependenţă", a mai declarat Popescu pentru Paginademedia.ro.
Înaintea lui Dan Cristian Popescu, director general al Publivol era Adriana Ciungea, care ocupă acum poziţia de adjunct.
Dan Cristian Popescu, Carte de vizită:
- Deţine compania DCP Tranzacţii Imobiliare (spune că a renunţat la poziţia de director general la propria firmă pentru a ocupa funcţia de la Metropola)
- Din 2024 - Consilier General la Primăria Capitalei, din partea PSD
- 2020-2024: Deputat PSD
- 2016-2020: viceprimar al Sectorului 2, din partea PNL
- 2002-2016: Deputat Forţa Civică (partid care a fuzionat cu PD şi PNL)
- 2003-2008: Director de dezvoltare la News România (companie deţinută de NewsCorp şi de familia Păunescu), firmă care opera postul de televiziune B1 TV şi compania News Outdoor (actuala Gettica, deţinută în prezent de Matei Păun).
- 2007-2012: A deţinut mai multe companii media cu obiect de activitate în panotajul stradal.
- La finalul anilor 90, a fost director adjunct la direcţia de publicitate din Primăria Bucureşti (1998-2001)