Selecţia pieselor semifinaliste din etapa naţională a Eurovision România 2026 a luat sfârşit vineri, 6 februarie. Din cele 101 piese înscrise pentru etapa din 2 februarie, doar 68 urmează să concureze pentru un loc în finala Selecţiei Naţionale.
Jurizarea semifinaliştilor are loc în intervalul 9 - 11 februarie 2026 şi poate fi urmărită în direct pe tvrplus.ro. Sesiunile "Atelierului deschis Eurovision 2026" încep luni, de la ora 16:00 şi vor continua marţi şi miercuri, de la ora 11:00.
De asemenea, pe 12 februarie 2026, vor fi anunţaţi finaliştii selecţiei pentru Eurovision România 2026, în cadrul Telejurnalului de la ora 20:00, în direct la TVR 1, TVR INFO şi pe tvrplus.ro.
Semifinala va fi difuzată în întregime şi în direct pe platforma de streaming TVR+ şi pe tvrplus.ro în intervalul 9 - 11 februarie, iar piesele vor fi postate pe pagina oficială de YouTube a TVR.
Primele zece piese selectate în funcţie de punctajele obţinute la Atelier vor participa în finală, urmând ca juriul să stabilească reprezentantul României la ESC 2026.
Regulamentul concursului, dar şi alte detalii, sunt disponibile pe site-ul oficial eurovisionromania.ro.
GALERIE FOTO. Semifinală Eurovision 2026
Citeşte şi:
Articol scris de: Ştefan Necoară
Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro



