După o pauză de 11 ani, Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia revine anul acesta în forţă. Ediţia cu numărul 60 va fi transmisă la TV de patru, nu doar de un post TV. După ce ieri TVR 2 a transmis un comunicat de presă în care a confirmat că va difuza integral recitalurile şi concertele care vor avea loc în Piaţeta Perla din Mamaia în perioada 25-27 august, Paginademedia.ro află că alte trei canale au preluat drepturile de difuzare: Kiss TV, Magic TV şi Rock TV.
UPDATE. şi Televiziunea Favorit TV a anunţat că va transmite Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia.
Ediţia din acest an a Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia este organizată de Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada” şi produsă de Media Group Services International, parte a grupului AG Radio Holding, care deţine, printre alte entităţi media, posturile radio Kiss FM, Magic FM şi Rock FM.
Prezentatori sunt: Liana Stanciu şi Aurelian Temişan.
Programul Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia 2023 - Ediţia 60
- Vineri, 25 august, de la ora 19.00, vor susţine recitaluri următorii artişti: Călin Geambaşu, Florentina Ciuna, Narcisa Suciu, Xenti şi Andreea Runceanu, Alexandra Ungureanu, Carmen Trandafir, Andrei Bănuţă, Romaniţa Duminică, trupele K1, Direcţia 5 şi Holograf.
- Sâmbătă, 26 august, de la ora 19.00, vor susţine recitaluri artiştii: Jazzy Jo, Anca Ţurcaşiu, Corina Chiriac şi Horia Moculescu, Dani Ionescu, Proconsul, Anca Florescu, Gabriel Cotabiţă, Aurelian Temişan, Proconsul şi Cargo.
- Duminică, 27 august, de la ora 19.00, vor susţine recitaluri următorii artişti: Gabriela Atanasov, Călin Goia (Voltaj), Silvia Dumitrescu, Cristina Vasiu, Loredana, Sergiu Cioiu, Miki (K-pital), Ana Maria Roşu, Vlad Nicolici, Voltaj şi Loredana cu Banda Agurida
- Fiecare seară va fi completată de alte momente de spectacol ce doresc să rememoreze şi artiştii care au rămas în amintirea publicului, precum Mihaela Runceanu, Mădălina Manole, Mălina Olinescu şi Laura Stoica.
UPDATE. Primele impresii de la prezentatorii Liana Stanciu şi Aurelian Temişan
Unul dintre cei care asigură liantul cu istoria Festivalului Mamaia este Aurelian Temişan.
Artistul va fi prezent pe scena evenimentului, atât ca prezentator, cât şi ca interpret.
„Realizam, cu fiecare kilometru pe care îl făceam, cât de fericit sunt să fiu din nou implicat în festival ca artist, ca prezentator şi ca om care va cânta alături de colegii lui în una dintre cele trei seri. Nu sper de la acest festival decât la un regal. Nu este un festival de competiţii în acest an, nu avem acele secţiuni de Interpretare şi Creaţie.
Este un omagiu adus muzicii ‵60-‵70, până încoace, respectiv de la prima ediţie din ‵63. Asta omagiem: 60 de ani de la prima ediţie. Din păcate nu sunt şi 60 de ediţii în acelaşi timp, dar va fi clar o bucurie, o reuşită”, a declarat artistul, în cadrul primei conferinţe de presă din culisele Festivalului Mamaia.
Liana Stanciu, în cadrul conferinţei de presă:
Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro„Mi se pare extraordinar ce facem. Ştiţi că este un curent mondial. Toată lumea, de vreo zece ani încoace, readuce muzica peste care s-a aşternut un pic de timp. Eevenimentul ăsta a venit perfect. Era mănuşă. Se întâmplă într-un moment ideal. Să nu ne oprim aici. Este o tradiţie pe care, dacă se poate, ar fi frumos să o reluăm”, a spus şi realiyatoarea de la Magic FM.