Skip to main content

VIDEO. Cornel Ilie are doi invitaţi la podcastul Ai puţin timp? Soliştii Florian Rus şi Adi Istrate vin în Studioul Paginademedia

 
VIDEO. Cornel Ilie are doi invitaţi la podcastul Ai puţin timp? Soliştii Florian Rus şi Adi Istrate vin în Studioul Paginademedia

Cornel Ilie îi va avea alături în Studioul Paginademedia pe artiştii Florian Rus şi Adi Istrate. Cei doi vor fi invitaţii episodului cinci al podcastului Ai puţin timp?, prezentat de Cornel Ilie şi produs în Studioul Paginademedia.

Publicitate

De-a lungul timpului, Florian Rus a colaborat cu Mira, Ioana Ignat, Nicole Cherry şi Antonia, printre altele. "Străzile din Bucureşti" este unul dintre hiturile lui.

În ceea ce-l priveşte pe Adi Istrate, el este fost membru al trupei Maxim şi a participat în primul sezon al talent show-ului One True Singer. Una dintre piesele mult rulate la radio: "Totul meu"

Episodul cu numărul cinci al podcastului produs în studioul Paginademedia va fi difuzat în direct miercuri, 23 octombrie, de la ora 20.00.

VEZI aici interviul

Despre Florian Rus

Florian Rus (35 de ani) a lansat în 2019 împreună cu Mira piesa Străzile din Bucureşti. Artistul a avut şi alte colaborări cu numeroase artiste cunoscute în spaţiul românesc precum AMI, Nicole Cherry, Ioana Ignat, JO şi EMAA.
 
Piesa ,,Pură ficţiune” a fost locul 1 în topurile radio, la fel ca ,,Partea mea de vină”, ,,Dacă m-ai iubit cândva”, piesa sa în colaborare cu JO şi ,,Până îmbătrânim", colaborarea sa cu Olivia Addams.
 
În 2023, Florian a lansat piesa ,,Dududum” alături de ANTONIA, dar şi piesele ,,Până atunci”, ,,Ultima decizie” şi ,,O fată după ce s-a despărţit”.  Mai mult decât atât, a lansat alături de MIRA piesa ,,Încă ne iubim”, continuarea piesei ,,Străzile din Bucureşti”. 
 

Despre Adi Istrate

La doar 23 de ani, Adi Istrate este songwriter, fost student al Irish Institute of Modern Music din Londra, secţia de compoziţie şi voce.
 
Pasiunea pentru muzică a descoperit-o la vârste fragede, învăţând să cânte la tobe, pentru ca mai apoi să se ducă şi spre chitară, chitară bas, pian şi marimba.
 
Fost membru în trupa Maxim, Adi Istrate şi-a început cariera solo recent, odată cu participarea în cadrul primului sezon al talent show-ului One True Singer.
 
Cu un background artistic ce cuprinde peste 450 de concerte în toată ţara, printre care şi concerte pe scene mari alături de James Arthur şi Willy William. Primul său album, “11”, a fost lansat alături de Erika Isac (autoarea piesei Macarana, care a stârnit unn val de reacţii în momentul lansării).
 
Cea mai de succes piesă a sa, ,,Totul meu” în colaborare cu Holy Molly, este de 19 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul 1 şi are peste 400K de videoclipuri realizate pe sound-ul din platforma TikTok, fiind cea mai folosită piesă din aplicaţie în anul 2023.
 
Anul acesta, artistul a colaborat cu Eva Timush pentru ,,Un pic”, a lansat single-urile ,,Anestezic” şi ,,Vreau” şi a colaborat cu rareş pentru o super piesă de vară, “Mykonos”. 
 

Ai puţin timp? un proiect Paginademedia.ro şi Cornel Ilie, a pornit în septembrie 2024

Invitatul care a deschis seria de interviuri a fost Adrian Hădean (chef şi jurat la MasterChef în sezoanele 4 şi 5, între anii 2014-2015).
 
Cel de-al doilea invitat a fost Dana Păun, designerul care a făcut tramvaiul roz Te iubesc, în colaborare cu Andreea Esca şi A List Magazine, iar regizorul Tudor Giurgiu a fost la episodul trei.
 
În episod cu numărul patru a fost invitată Atena Boca, antreprenoare, fondatoarea comunităţii LaPrimulBebe şi a Asociaţiei LaPrimulBebe (cea mai mare comunitate de sprijin pentru mame din România).
 
Vezi AICI toate episoadele ale podcastului Ai puţin timp?
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus