Skip to main content

Festivalul Mamaia revine, cu o ediţie aniversară: 60 de ani. Jurnalistul Horia Ghibuţiu, ofiţerul de presă, oferă primele detalii oficiale

 
Festivalul Mamaia revine, cu o ediţie aniversară: 60 de ani. Jurnalistul Horia Ghibuţiu, ofiţerul de presă, oferă primele detalii oficiale

Jurnalistul Horia Ghibuţiu de la Rock FM va fi ofiţerul de presă al Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia. Festivalul va fi prezentat de Liana Stanciu (realizatoarea emisiunii În direct cu viaţa la TVR 2) şi Aurelian Temişan (artist şi jurat la Te cunosc de undeva, la Antena 1).

Publicitate

Festivalul va avea loc în perioada 25-27 august, în Piaţeta Perla din Mamaia şi va fi comunicat de Horia Ghibuţiu, realizatorul emisiunii Rock Around The Talk, la Rock FM.

Jurnalistul conduce departamentul online din AG Radio Holding, grup care deţine staţiile Kiss FM, Magic FM şi Rock FM.

Horia Ghibuţiu:

„Sunt un pic mai mic decât Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, care împlineşte 60 de ani vara asta, dar cu atât mai mare e onoarea de a fi fost numit ofiţer de presă al acestei ediţii aniversare.

După 11 ani de absenţă, festivalul devenit un reper cultural-turistic pentru societatea românească merită o ediţie jubiliară, cu recitaluri şi concerte susţinute de nume lansate pe scena Teatrului de Vară, dar şi cu tineri care reînnoadă tradiţia ce obligă.

Sunt încântat să pot comunica acest festival de clasă, reprezentativ pentru piaţa muzicală din România şi pentru generaţii întregi de români. Prin artiştii invitaţi şi momentele aduse în faţa spectatorilor, cu orchestra Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia, dirijată de Daniel Jinga, va fi o ediţie de lux şi de ţinut minte pentru multă vreme."

Începând de luni, 7 august, primim cererile de acreditare de presă la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia. Cererile de acreditare se vor trimite exclusiv online, la adresa [email protected]. Pe perioada desfăşurării festivalului, va funcţiona şi un centru de presă.”

În cadrul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia vor fi artişti care vor primi premii pentru întreaga activitate. Printre aceşti artişti se numără nume precum Corina Chiriac, Horia Moculescu, Marius Ţeicu şi Angela Similea.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus