FOTO. La începutul lunii, Pro TV a anunţat că va difuza un nou show prezentat de Cabral. Emisiunea de diverstisment Săriţi de pe fix, va avea premiera în curând la Pro TV.
Printre concurenţii show-ului de numără Irina Antonie, Anca Dinicu, Bogdan Drăcea, Lucian Ghimişi, Cătălin Neamţu, Mihai Rait, Emily Burghelea, Alex Bogdan, Anisia Gafton şi Paul Ipate. Cei 10 comedianţi (opt în fiecare ediţie) sunt invitaţi permanenţi în emisiune.
Alături de ei vor fi alţi doi invitaţi speciali în fiecare ediţie, ei trebuie să se joace după cum le cântă „dirijorul” de serviciu, Cabral, notează protv.ro.
Anisia Gafton:
„La emisiunea asta îmi place foarte mult că pot să fiu cum vreau eu, sărită de pe fix. Asta e starea mea naturală.”
Mihai Rait, actor în Las Fierbinţi:
„Oamenii o să ne vadă altfel decât suntem. Nu ştiu dacă o să mai vadă undeva tâmpenii mai mari pe care le fac nişte oameni, situaţiile în care sunt puşi şi reacţiile adevărate, pentru că noi nu ştim ce probă urmează, ce o să ni se întâmple, nu avem un scenariu, totul se întâmplă spontan.”
Galerie foto:
Show-ul a fost produs în trecut şi de Antena 1, sub numele „Totul e permis”, cu Alexandru Ion şi mai apoi Cosmin Seleşi în rol de prezentatori. Realizată în 2014, emisiunea nu a prins la public şi a fost scoasă din grilă după câteva ediţii.
Totul e permis, la Antena 1, în 2014
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro