La Pro TV începe, din această seară (19 septembrie), de la 21.30, noul sezon, cel cu numărul 4, din show-ul Imperiul leilor. Ca şi până acum, juraţii – oameni de afaceri ascultă prezentări de business-uri şi decid dacă să investească în ele şi ce sume să ofere concurenţilor. Au apărut schimbări în componenţa emisiunii: sunt 4 noi lei, faţă de sezonul precedent.
Iată primele informaţii despre ediţia de debut a noului sezon Imperiul leilor. În faţa leilor se prezintă soţii Gigi şi Simo, care sunt căsătoriţi de zece ani şi sunt părinţii unui băiat.
Cei doi au lucrat mult timp în Italia pentru a strânge cât mai mulţi bani ca să-şi împlinească visul, acela de a reveni în ţară şi a pune bazele unui business de familie. Spun că au renunţat şi la vacanţe, pentru a aduna cât mai mult.
Dar tot au nevoie de o finanţare, aşa că speră să atragă atenţia investitorilor de la Imperiul leilor. „Îmi doresc un partener să facem un imperiu de benzinării electrice”, vor spune soţii Gigi şi Simo.
„Ce-i va impresiona pe investitori? Ce-l va motiva pe Warga să spună că «Va fi un mare câştig pentru România» sau pe Cristina să afirme că «asta e nobleţea. Avem nevoie de astfel de exemple în fiecare zi».” – se arată în comunicatul transmis de Pro TV.
Iată întreaga echipă de juraţi de la Imperiul leilor – sezonul 4:
Investitorii vechi de la Imperiul leilor
- Dragoş Petrescu – fondator City Grill,
- Cristina Bâtlan – fondatoare Musette,
- Dan Şucu – fondator Mobexpert,
- Dr. Wargha Enayati – fondator Regina Maria.
Investitorii noi de la Imperiul leilor
- Daniel Mischie – CEO City Grill,
- Felix Patrăşcanu – fondator Fan Courier,
- Răzvan Raţ – fost fotbalist, cu afaceri în Imobiliare,
- Mircea Căpăţînă – cofondator Smart Bill.
Citeşte şi:
Câte milioane de euro s-au investit în afacerile de la Imperiul Leilor
Cum a arătat juriul de la Imperiul leilor în sezonul 3
Detalii despre Mohammad Murad, investitorul „înlăturat” din Imperiul leilor sezonul 3
Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro