IN MEMORIAM. Televiziunea Română va difuza, In memoriam, o ediţia a emisiunii Profesioniştii cu regretata jurnalistă Delia Budeanu. Ediţia va fi programată luni, 21 octombrie, de la ora 23.00, la TVR 1.
Delia Budeanu, crainică la Televiziunea Română timp de aproape trei decenii, s-a stins din viaţă sâmbătă, 19 octombrie.
Anunţul a fost făcut de familia jurnalistei, inclusiv prin publicaţiile trustului de presă deţinut de Radu Budeanu, fiul Deliei Budeanu.
Absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, Delia Budeanu a devenit una dintre figurile emblematice ale Televiziunii Române, fermecând telespectatorii cu frumuseţea sa în anii gri ai regimului comunist.
Născută pe 28 mai 1946, ea a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti în anul 1969, iar între anii 1970 şi 1998 a fost crainic de televiziune la TVR.
A debutat la TVR în 1970, în cadrul programului 2, unde prezenta emisiuni ce includeau concerte simfonice.
După decesul soţului său, Radu Budeanu, jurnalist de politică externă, niponolog şi iranolog, Delia Budeanu s-a retras zece ani din viaţa publică.
În anul 2008, a publicat – la editura Vremea – volumul Live despre parcursul său ca prezentatoare de televiziune, într-o perioadă extrem de sumbră.
Între anii 2008 şi 2012 a realizat emisiuni culturale la Antena 2 („Oamenii timpului nostru“) şi la Money Channel („Întâlnirile Deliei Budeanu“).
Dincolo de micul ecran, Delia Budeanu a fost distinsă cu titlul de „Ambasador al Bunăvoinţei” din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi s-a implicat activ în promovarea culturii române.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro