Skip to main content

Încoronarea regelui Charles al III-lea, în direct la Pro TV. Cosmin Stan transmite de la Londra

 
Sursa foto: Pro TV
Sursa foto: Pro TV

Pro TV transmite în direct de la Londra ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea. Evenimentul are loc sâmbătă, 6 mai şi va fi difuzat în direct, în cadrul ediţiilor speciale Ştirile Pro TV, dimineaţa, de la ora 07.00 până la 10.30 şi de la 11.30 până la ora 15.00. Evenimentul se poate vedea în direct şi pe platforma VOYO, notează protv.ro.

Publicitate

Jurnalistul Cosmin Stan şi operatorul Ioan Bucşa vor transmite în direct, de la Londra, cele mai imposrtante momentele de la evenimentul încoronării regelui Charles al III-lea.

Cosmin Stan:

"Sunt extrem de fericit să fiu, din nou, martor al istoriei. Este motivul principal pentru care iubesc această meserie: să pot să fiu în miezul evenimentelor care contează cu adevărat, care schimbă lumea, care vor rămâne în istorie.

Este un privilegiu şi o onoare să am acces, în primul rând, la o astfel de reprezentaţie de care o generaţie întreagă poate are parte o singură dată. Şi mă bucur că voi avea astfel ocazia să le transmit telespectatorilor români informaţii la prima mână de la faţa locului."

"Slujba de încoronare este o ocazie solemnă, religioasă şi plină de simbolism în care Charles va depune jurământul prin care promite să susţină legea şi Biserica Angliei.

Momentul central al evenimentului constă în aşezarea pe istoricul Scaun al Încoronării, cunoscut sub numele de Scaunul Regelui Edward, care conţine Piatra Destinului, şi ungerea de către Arhiepiscopul de Canterbury, liderul spiritual al comuniunii anglicane mondiale, cu mir sfânt de la Ierusalim", transmit cei de la Pro TV.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus