Libertatea publică imaginile cu momentul în care Marian Olaianos, fost jurnalist sportiv la Televiziunea Română, o agresează fizic pe Nadine Vlădescu, ziaristă la departamentul cultural.
Ce se vede pe imaginile publicate de ziar?
Imaginile sunt din octombrie 2022 şi se vede cum Marian Olaianos îi pune mâinile în gât şi o trânteşte de un perete pe colega sa cu care avea o relaţie amoroasă, conform declaraţiilor făcute de cei doi în faţa Comisiei de Disciplină a TVR.
Jurnalistul sportiv a susţinut iniţial că totul a fost un flirt, iar apoi că el a fost hărţuit sexual de Vlădescu, notează Libertatea.
Pe 17 octombrie 2022, jurnalistul Olaianos intră în clădirea TVR, fiind urmat de colega sa de la Cultural, Nadine Vlădescu. Era ora 13.34. Momentul este surprins de una dintre camerele de supraveghere instalate la intrarea în clădire, în hol.
Olaianos intră primul şi este urmat de Vlădescu, care gesticulează repetat spunându-i ceva. Cei doi trec pe lângă un automat de cafea şi un panou informativ cu sigla TVR. Totul durează doar 14 secunde.
În dreptul scărilor, Olaianos se întoarce brusc către Nadine, o prinde cu mâinile de gât şi în timp ce o scutură de cap, o împinge cu brutalitate în perete. După câteva secunde, jurnalistul sportiv se retrage, revine la scări, urmat de aceasta. Ea se ţine de gât cu mâna dreaptă. E momentul în care, după ce urcă nişte trepte, privirea lui Olaianos se intersectează cu camera de supraveghere.
Atunci, el pare că dă înapoi. Situaţia se detensionează, iar jurnalistul renunţă să urce scările către conducerea Televiziunii Române. Cei doi schimbă câteva cuvinte, după care dau să iasă din clădire.
Aici se poate accesa linkul pentru a vedea materialul video cu Olaianos şi Vlădescu.
Nadine Vlădescu:
"Filmarea reprezintă o foarte mică parte, nu şi ca gravitate, a agresiunii lui Marian Olaianos asupra mea: strangularea în forţă şi lovirea cu capul de perete.
M-a lovit cu palmele, pumnii, cheile şi picioarele în biroul lui, cu uşa închisă, dar şi pe holuri şi apoi şi în afara televiziunii."
Reamintim că după aflarea incidentului, Marian Olaianos a fost exclus de TVR din echipa de comentatori ai Mondialului din Qatar.
În februarie 2023, Comisia de Disciplină a TVR a finalizat cercetarea şi a decis desfacerea contractului de muncă al lui Marian Olaianos, decizie ce i-a fost comunicată în martie.
Marian Olaianos, 48 de ani şi a lucrat la TVR timp de 24 de ani, iar Nadine Vlădescu este angajată la TVR din 2022 şi a fost gazda primei emisiuni de la relansarea TVR Cultural.