PSD, PNL sau AUR au plătit de la zeci până la sute de mii de euro pentru o singură emisiune în campania pentru alegerile europarlamentare, arată publicaţia Snoop.
Deşi tarifele televiziunilor pentru spoturi sau promovare electorală au fost transparente pentru că aşa cere legislaţia audiovizuală, televiziunile (cu mici excepţii) se feresc să spună câţi bani le-au intrat în conturi în campania electorală. La fel şi partidele.
Realitatea Plus, televiziunea controlată de familia Păcuraru, a încasat de la cele trei partide peste 4 milioane de euro într-o lună.
PSD a dat bani către şapte televiziuni pentru a-şi promova imaginea şi candidaţii, dar a refuzat să ofere vreo informaţie despre sumele plătite pentru fiecare post tv, arată investigaţia semnată de Snoop.ro împreună cu organizaţia ActiveWatch.
Partidele susţin că „plăţile sunt confidenţiale”, deşi banii pe care îi primesc sunt din subvenţie, de la bugetul de stat, sau au primit rambursarea banilor cheltuiţi tot din surse bugetare.
Un alt partid care susţine că are „contracte confidenţiale” este AUR, partidul condus de George Simion. Formaţiunea politică a plătit sume uriaşe către postul de televiziune Realitatea Plus, controlat de familia Păcuraru. Într-o singură lună de campanie, AUR a fost facturată cu aproape două milioane de euro, potrivit informaţiilor obţinute de site-ul de investigaţii Snoop.
Liberalii au plătit şi ei sume importante – în jur de 1.5 milioane de euro- pentru a apărea la Realitatea TV.
USR a preferat să nu îşi trimită candidaţii în emisiuni plătite, dar asta nu înseamnă că nu au plătit către două televiziuni, Digi24 şi B1, pentru „promovare de materiale electorale”.
Investigaţia integrală, pe Snoop.ro
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro