Skip to main content

Ce jurnalişti români transmit despre războiul din Israel. Nu toate posturile TV au corespundent propriu

 
Atacurile-surpriză ale grupării Hamas în Israel sunt fără precedent / foto: Libertatea
Atacurile-surpriză ale grupării Hamas în Israel sunt fără precedent / foto: Libertatea

Mai mulţi jurnalişti români se află în Israel zilele acestea, pentru a acoperi războiul declanşat sâmbătă (7 octombrie) de organizaţia paramilitară Hamas. Au trimis corespondenţi la faţa locului doar câteva posturi TV: TVR, Prima TV, Antena 1, Antena 3 CNN şi Digi 24. Paginademedia.ro vă spune care sunt trimişii speciali în zona de război, care relatează pentru România ce se întâmplă în Israel. 

Publicitate

Cine sunt jurnaliştii care transmit din Israel?

1. Jurnalistul Adelin Petrişor şi cameramanul Dragoş Stoian, de la Televiziunea Română

Cei doi nu se află la primele deplasări în zone de conflict, Adelin a fost anul trecut în Afganistan, iar cameramanul Dragoş Stoian a mai fost în Georgia şi Kosovo.

Adelin Petrişor spune că a mai fost în Israel în 2006, când a transmis din războiul cu Hezbollah-ul libanez. 

„Nu am mai fost în Israel din 2006, când am transmis din războiul cu Hezbollah-ul libanez. Acum situaţia e mai tensionată, numărul victimelor este mult mai mare, oamenii sunt încă şocaţi de ceea ce s-a întamplat.

Toţi aşteaptă ca armata israeliană să atace Gaza şi terestru, până acum a făcut-o doar din aer şi de pe mare”, a spus jurnalistul.

2. Jurnalistul Marius Saizu şi cameramanul Nichi Anghel, de la Prima TV

Marius Saizu a mai relatat şi din Ucraina.

„Teroare, disperare, haos, Sunt cuvintele care pot descrie ceea ce se întâmplă în Israel. Gruparea Hamas a făcut măcel în zonele în care a ajuns. Suntem în mijlocul războiului, atenţi şi pregătiţi să le arătăm celor de acasă ce se întâmplă aici.

Alături de colegul meu, Anghel Nicolae, vom transmite în jurnalele Focus de la Prima TV noutăţile de pe front. Aici, lumea e panicată, rudele aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu cei dragi, răpiţi de terorişti, si simţi, cumva, disperarea la tot pasul”, a spus Marius Saizu pentru Paginademedia.ro.

3. Jurnalistul Laurenţiu Rădulescu şi cameramanul Costi Pahonţu, de la Antena 3 CNN

„Askelon este lovit de rachete venite din Gaza. Militanţi Hamas infiltrati în Sderot duc lupte cu IDF, a scris Rădulescu pe Facebook”, în urmă cu câteva ore.
 
Laurenţiu Rădulescu a mai transmis şi de pe frontul Ucrainei.
 

4. Jurnalista Bianca Iabob şi cameramanul Marian Tănase, de la Antena 1

„Au fost atacuri intense şi în noaptea trecută. Alarmele au sunat toată noaptea în special în oraşele de lângă Fâşia Gaza. Se fac coridoare de evacuare a civililor, cere şi ONU acest lucru. Este foarte important timpul pe care îl ai la dispoziţie  în funcţie de oraş şi cât de aproape eşti de graniţa cu Gaza pentru a merge să te adăposteşti într-un buncăr.

Sunt adăposturi şi pe stradă în oraşele din sud, ieri ne-am adăpostit undeva lângă gară, unde există adăposturi pentru cei care sunt în staţii în momentul în care încep atacurile. Ai la dispoziţie de exemplu 30 de secunde de când ai auzit alarma să mergi spre adăpost şi cu cât te duci spre graniţă timpul scade. 10 secunde au făcut diferenţa ieri pentru un jurnalist italian care a scăpat cu viaţă. La 10 secunde după ce a intrat în hotel, o rachetă a căzut chiar lângă maşina lui. Noi continuăm să ne apropiem de linia frontului şi vom reveni cu informaţii în toate ediţiile Observator.” - Bianca Iacob.

5. Jurnalista de politică externă şi diplomaţie Cristina Cileacu şi cameramanul Gabriel Necşulescu, de la Digi 24. 

„Hamas este o organizaţie paramilitară palestiniană islamistă care conduce Fâşia Gaza. Scopul declarat al Hamas este acela de a distruge Israelul, cu care a purtat mai multe războaie de când a preluat puterea în Gaza, în 2007.

Sâmbătă (7 octombrie), Hamas a tras mii de rachete asupra Israelului, în timp ce zeci de luptători au forţat graniţa şi au invadat comunităţile israeliene, ucigând zeci de civili şi luând ostatici”, notează site-ul digi 24.ro.


 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
viewscnt

sus