Skip to main content

„Iubire cu parfum de lavandă”, un nou serial original semnat de Ruxandra Ion pentru Antena 1. Filmările au început deja

 
„Iubire cu parfum de lavandă”, un nou serial original semnat de Ruxandra Ion pentru Antena 1. Filmările au început deja

Antena 1 pregăteşte un nou serial original semnat de Ruxandra Ion. Postul de televizine a dat startul filmărilor pentru noua producţie care se numeşte „Iubire cu parfum de lavandă”.

Publicitate

Producţia aduce în prim plan o poveste de iubire, între doi oameni maturi, prinşi între două lumi complet diferite, dar care au şansa să îşi refacă viaţa, unul lângă celălalt şi să îşi găsească fericirea dincolo de toate greutăţile de care au avut şi continuă să aibă parte.

Ştefan, fost fotbalist la o echipă de top din Marea Britanie, obişnuit cu ritmul vieţii luxoase de la oraş, dar divorţat şi tată de copil adolescent, ajunge în satul idilic în care trăieşte Anda, mamă singură, medic respectat în comunitatea în care viaţa are un alt ritm.

Cei doi ajung să trăiască o iubire total neaşteptată. Secrete întunecate, gelozii, intrigi şi minciuni de tot felul le vor sta în cale la tot pasul până îşi vor găsi drumul unul către celălalt, într-un loc în care oamenii trăiesc şi iubesc după alte reguli.

 Ruxandra Ion:

„Pentru mine, acest serial înseamnă enorm de mult. În primul rând, pentru că revenim la o poveste originală şi cum am putea spune ceva autentic românesc mai bine decât la sat?

Dar e vorba de un sat idilic, asa cum ştim că încă mai există în România, unde viaţa, chiar dacă are greutăţile ei, este frumoasă, şi unde iubirea are cu totul alt parfum decât cea de la oraş. Parfum de Lavandă, chiar. Pentru că acest serial asta este. O iubire între două lumi… care se vindecă reciproc şi se regăsesc”.

La rândul lor, echipa de scenarişti (Radu Grigore, Raluca Mănescu, Oana Răsuceanu) declară:

„Când Ruxandra Ion ne-a spus ideea ei, ne-am dat seama că mulţi dintre noi am crescut sau copilărit la sat şi că acum avem posibilitatea să împărtăşim din poveştile noastre cu spectatorii.

Acest serial s-a născut din iubirea pe care o avem pentru poveştile de la sat, din bucuria pe care o simţim când ne gândim la viaţa oamenilor de acolo.

Am pus în acest serial multe dintre problemele prin care am trecut noi şi familiile noastre, în speranţa că telespectatorii se vor regăsi. Ne dorim ca oamenii să vadă satul românesc ca pe o oază de fericire, unde greutăţile, oricât de imposibile par… mereu se vor rezolva cu puţină iubire… cu parfum de Lavandă”.

Nou serial original este semnat de către Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus