Un jurnalist român, invitat să scrie în The Times. Cristi Munteanu, senior writer la site-ul sportiv iAMsport.ro, a fost singurul jurnalist român invitat să scrie în publicaţia The Times (fondată în urmă cu 239 de ani sub numele de The Daily Universal Register), despre şansele României la EURO 2024.
Jurnalistul cu peste 15 ani de experienţă în presa sportivă a fost invitat să scrie în cunoscuta publicaţie, alături de nume ca Marco Materazzi, John Murray şi spaniolul Diego Plaza, notează iamsport.ro.
Cristian Munteanu s-a întors în presa scrisă de un an, în cadrul redacţiei iAMsport.ro, după ce a fost vreme de doi ani şi jumătate şeful secţiei sport de la AlephNews.
Acum mai bine de 15 ani, jurnalistul făcea parte din echipa ProSport, alături de nume ca Ion Cupen, Marius Mitran, Dan Filoti, Radu Banciu, Andi Vilara, Dorin Chioţea, Lucian Lipovan şi alţii.
„The Times m-a invitat să scriu un articol despre Naţionala de fotbal la Euro 2024, iar eu, ascultător cum sunt, m-am conformat. Scuze dacă pare că mă laud, dar visul meu tainic e să ajung vedetă”, a scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.
Cristian Munteanu a răspuns întrebărilor legate de calităţile şi defectele lui Edi Iordănescu, despre aşezarea tactică a României, cine este starul Naţionalei, cât şi posibila revelaţie de la EURO 2024.
Ce a scris jurnalistul în The Times?
„Succesul iniţial al lui Iordănescu a fost, fără îndoială, produsul faimei tatălui său. Dar acum este un tehnician matur care pare să ştie cum să se descurce cu jucătorii săi; cea mai mare abilitate a sa este că a reuşit să obţină atât de mult de la o generaţie mai degrabă modestă de fotbalişti români.
Unul dintre modurile în care face acest lucru este să-şi găsească duşmani peste tot, în primul rând în presă, iar aşa îi motivează pe jucători.
Cititorii s-ar putea aştepta să spun că star-ul este Radu Drăguşin, dar eu îl prefer pe Nicolae Stanciu, 31 de ani, care joacă la Damac, în Arabia Saudită. Aduce mai mult în jocul echipei naţionale a României. În primul rând, încredere.
El este omul care împinge jocul spre poarta adversă şi oferă consistenţă la mijlocul terenului”, scrie Cristian Munteanu în articolul din The Times.
La iAMsport.ro, Cristian Munteanu a realizat, printre altele, intreviuri cu nume cunoscute ca Nadia Comăneci, Chris Evert, Ilie Năstase, Boris Becker, Alberto Contador, Martin O’Neill, Elisabeta Lipă, Karl Wendlinger, Mark Blundell.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro