INTERVIU VIDEO. Cu ce rămânem după o săptămână dominată de cazul Ambulanţa Neagră, maşina atacată într-un sat din Cluj ca urmare a unor filmuleţe de pe TikTok?
Nu a rămas în redacţie şi nu s-a oprit la imaginile de pe internet. Nu a rămas în redacţie şi nu s-a oprit la imaginile de pe internet. A mers la porţile oamenilor, a vorbit cu familiile, cu copiii şi cu localnicii şi a încercat să înţeleagă ce se întâmplă într-o comunitate atunci când frica produsă de un videoclip ajunge să se transforme în acţiune.
Un interviu special cu jurnalista Ruxandra Hurezean, cea care a fost la faţa locului şi a scris poate cel mai relevant reportaj despre caz, pentru PressHUB. Un material centrat pe oameni, după cum spune chiar ea. Un material care surprinde atmosfera la doar o zi de la caz. Unul care nu ezită să spună că era vorba de o comunitate de romi. Jurnalista explică de ce e important, într-un dialog video.
Ruxandra Hurezean: Pentru că comunitatea aceea are probleme mai mari legate de educaţie. Asta nu o putem ascunde. Noi nu putem să spunem că au fost la fel de mult la şcoală cum au fost copiii ceilalţi din sat.
Evident, ştim cu toţii că abia de câţiva ani sunt motivaţi şi constrânţi să se ducă la şcoală în fiecare zi. Dacă ascundem această problemă, nu o putem rezolva niciodată.
Cum s-a documentat?
Ruxandra Hurezean: „Ne-am dus acolo la ei la poartă şi am povestit cu oamenii, cu rudele, cu mamele, cu soţiile, cu copiii, erau toţi acolo adunaţi”, povesteşte jurnalista.
„Oamenii erau îngrijoraţi şi supăraţi. În acelaşi timp, încercau să găsească explicaţii care să justifice reacţia lor.
„Regretau, evident, şi încercau să acopere în continuare cu nişte minciuni de-alea. Ştii că era întuneric, că ambulanţa se vedea neagră, că cei din ambulanţă i-au momit cu ciocolată pe copii. Deci, cumva, căutau să îi justifice pe ai lor.”
În interviul acordat Paginademedia.ro, Ruxandra Hurezean vorbeşte despre ce a găsit în sat, despre neîncrederea în instituţiile statului, despre rolul jurnalistului care merge pe teren. Povestea unei poveşti şi, totodată, o superbă pledoarie pentru reportaj în special şi pentru jurnalism, în general.
Cum s-a propagat povestea?
Copiii se aflau pe drum, în grup, în jurul orei 21:30. Văzuseră ambulanţa şi, pe fondul poveştii pe care o întâlniseră pe TikTok, au făcut legătura cu aceasta. „Copiii le-au spus că ei au văzut, i-au alarmat. Copiii erau într-un ciopor pe drum, se jucau seara la 9 şi jumătate pe şosea. Asta înseamnă că acolo, în grup, imediat li s-a prins imaginaţia şi s-a contaminat starea aia de agitaţie”, povesteşte jurnalista.
Apoi povestea a plecat de la copii către părinţi.
„Şi şi-au sunat părinţii, s-au dus acasă şi au spus că ei s-au întâlnit cu salvarea care fură copiii. Aia văzută pe TikTok.”
Ce se întâmplă între momentul în care cineva vede un zvon pe telefon şi momentul în care decide să acţioneze în lumea reală? „Pentru ei poliţia încă este agresorul. Poliţia este cea care vine să-ţi dea amendă”
În reportajul său, Ruxandra Hurezean pune incidentul într-un context mai larg: relaţia dificilă dintre comunitate şi instituţiile statului.
„N-au putut să aibă încredere în instituţii, nu aveau o relaţie normală cu statul şi cu instituţiile şi atunci ei şi-au căutat sprijinul în propria lor comunitate, în propria lor familie extinsă.”
Iar una dintre probleme, spune ea, este felul în care este percepută poliţia. „Pentru ei poliţia încă este agresorul. Poliţia este cea care vine să-ţi dea amendă, cea care vine să te certe, cu care ai tu probleme.”
În loc să existe reflexul de a suna la autorităţi atunci când apare un zvon, reacţia este una de apărare în interiorul comunităţii.
„Nu le vine uşor să pună mâna pe telefon să zică: «Aia am auzit pe copii că trece o salvare pe aici care fură copii şi, domnule poliţist, veniţi să ne apăraţi de salvare». Aici este problema, comunicarea acestora.”
Este relevant că era vorba de o comunitate romă? De ce ai pune asta într-un reportaj?
„Dacă ascundem această problemă, nu o putem rezolva niciodată. Dacă nu le cunoaştem, că sunt şi probleme de educaţie, sunt şi în rândul românilor probleme de educaţie, dar tot aşa, trebuie să le recunoaştem, trebuia să le identificăm, trebuie să le vedem, trebuie să ne confruntăm cu ele.”, afirmă jurnalista de la Presshub.
„Se întâmplă că ei nu cred, nu speră la un ajutor de la instituţiile statului. Nu au acest reflex, nu această obişnuinţă, să spunem, să ceară ajutor instituţiilor statului.”
„Nu e atât de greu să te duci la oamenii aceia să vorbeşti cu ei” De ce contează ca un jurnalist să fie „la faţa locului”?
Ce câştigă un jurnalist atunci când pleacă din redacţie şi merge să vadă realitatea cu ochii lui? Mai contează acest lucru în era AI?
„Cred că acolo am deprins această practică pentru sociologi este foarte bine reglementat, pentru jurnalişti este şi mai interesantă, pentru că jurnalistul poate aborda din mai multe unghiuri subiectul.”
INTERVIU. Ruxandra Hurezean, despre reportajul care a mers dincolo de „Ambulanţa neagră”: „Nu le vine uşor să ceară ajutor instituţiilor statului”
Ruxandra Hurezean: „Ne-am dus acolo la ei la poartă şi am povestit cu oamenii. Cu rudele, cu mamele, cu soţiile, cu copiii, erau toţi acolo adunaţi când l-au văzut pe domn primar şi cum l-au văzut pe mine, au zis că am venit cu ceva veşti de la aleşi, ştiţi? Şi au venit acolo să afle noutăţi.
Erau îngrijoraţi, erau supăraţi. Regretau, evident, şi încercau să acoperă în continuare cu nişte minciuni de alea. Ştii că era întuneric, că ambulanţa se vedea neagră, că cei din ambulanţă i-au momit cu ciocolată pe copii. Deci, cumva, căuta să îi justifice pe ai lor.”
Paginademedia.ro: „Ei ţi-au zis ceva de unde au văzut şi de ce au crezut că au văzut pe TikTok?”
Ruxandra Hurezean: „Da, copiii le-au spus că ei au văzut, i-au alarmat. Copiii erau într-un ciopor pe drum, se jucau seara la 9 jumătate pe şosea. Asta înseamnă că acolo, în grup, imediat li s-a prins imaginaţia şi s-a contaminat starea aia de agitaţie. Şi şi-au sunat părinţii, s-au dus acasă şi au spus că ei s-au întâlnit cu salvarea care fură copiii. Aia văzuta pe TikTok. Ce se întâmplă defapt?
În comunităţile acestea nu pe de-a-ntregul integrate, dar este vorba despre minoritatea romă care trăieşte la capătul satului. Ei sunt foarte sensibili la orice ameninţare. Se simt vulnerabili. comunitate minoritară izolată, evident că se simte La cea mai mică ameninţare se simte atacată şi intră în panică. Ştim prea bine că în comunităţile de romi solidaritatea asta de grup, familia care se uneşte rapid pentru a se apăra, este ceva... din stilul lor de viaţă şi vine din istoria lor.
N-au putut să aibă încredere în instituţii, nu aveau o relaţie normală cu statul şi cu instituţiile şi atunci ei şi-au căutat sprijinul în propria lor comunitate, în propria lor familie extinsă. Ei aşa acţionează, de regulă. Acum, problema este a majorităţii care nu face destui paşi spre a se apropia de minorităţile care încă nu au încredere în instituţiile statului.
Adică, ar trebui ca majoritatea să înţeleagă că ei nu au o obişnuinţă. E vorba de sute de ani, da? În a avea încredere sau a suna prima dată la poliţie când au o problemă.
Pentru ei poliţia încă este agresorul, poliţia este cea care vine să-ţi dea amendă, cea care vine să te certe, cu care ai tu probleme. Poate prin extensie orice înseamnă autoritate. Ar fi în realitate sau ce spune legea ei, simt că poliţia pentru ei este cea care îi că depseşte, nu e cea care îi salvează.
Şi atunci nu le vine uşor să pună una pe telefon să zică aia am auzit pe copii că trece o salvare pe aici care fură copii şi domnul poliţist veniţi să ne apăraţi de salvare. Aici este problema, comunicarea acestora.”
Paginademedia.ro: De ce este important să spunem că este vorba de o comunitate de romi?
Ruxandra Hurezean: Pentru că comunitatea aceea are probleme mai mari legate de educaţie. Asta nu o putem ascunde. Noi nu putem să spunem că au fost la fel de mult la şcoală cum au fost copiii ceilalţi din sat.
Evident, ştim cu toţii că abia de câţiva ani sunt motivaţi şi constrânţi să se ducă la şcoală în fiecare zi. Dacă ascundem această problemă, nu o putem rezolva niciodată.
Dacă nu le cunoaştem, că sunt şi probleme de educaţie, sunt şi în rândul românilor probleme de educatie, dar tot aşa, trebuie să le recunoaştem, trebuia să le identificăm, trebuie sa le vedem, trebui să ne confruntăm cu ele. Şi apoi, acest aspect legat de colaborarea sau de felul în care apelează sau nu comunităţile de romi la poliţie şi la instituţiile statului. Pentru că asta este foarte mare problema. Nu ştiu dacă porneşte din lipsa de încredere sau porneşti din frică.
Sunt atâtea cauze pentru care ei nu sunt prieteni cu poliţiştii din localităţi. Deci trebuie să facem ceva în acest sens. Uite, eu azi dimineaţa am trimis cereri pentru informaţii la Ministerul de Interne şi la IPJ Cluj, pentru că sunt curioasă să ştiu câţi poliţişti romi avem în România.
Cred că dacă unul dintre cei trei poliţişti din Recea Cristur ar fi fost de etnie romă, atunci comunicarea cu comunitatea romilor de acolo ar fi fost mai bună, comunitate pe care primarul o recunoaşte, primarul mi-a zis că sunt 250-300, cam 25-30% din populaţia noastră, am această comunitate, <<lucrez bine cu ei, sunt oameni paşnişti, dar uite că i-a apucat aşa de la TikTok ăla>>.
Sunt convinsă că foarte mulţi români au crezut sau cred în astfel de zvonuri. Vreau să spun cum faci trecerea de la frica pe care ţi-o induce un videoclip de pe TikTok la agresiunea pe care tu îţi o aplici şi altora.
Asta este cum treci de la frică la acţiune. Ce se întâmplă cu tine? Se întâmplă că ei nu cred, nu speră la un ajutor de la instituţiile statului. Nu au acest reflex. nu această obişnuinţă, să spunem, să ceară ajutor instituţiilor statului. Şi atunci trebuie tu să faci ceva cu instituţiile statului din acele comunităţi unde ai şi romi.
Trebuie să ai angajaţi în primărie romi, trebuie să hai angajaţi la poliţie romi, trebuie sa ai la dispensar pe cineva. Acum avem locuri rezervate pentru romi în facultăţi. Să avem şi în justiţie, să vedem câţi avem. Astea sunt subiecte pe care, sigur, nu sunt foarte atractive, de pe care presa trebuie să le abordeze, pentru că ţine de sănătatea societăţii şi a vieţii pe care noi o trăim.”
Paginademedia.ro: „Cum putem sau cum crezi că putem, văzând acolo la faţa locului, cum poţi să vii cu o măsură sau cu ceva, fapte care să-i poată ajuta să nu mai fie atât de uşor de manipulat, dacă vrei, prin TikTok? ”
Ruxana Hurezean: „Păi este foarte simplu. Nu ştiu, eu dacă aş locui într-un sat şi aş fi profesor sau aş fi medic, cred că nu mi-ar fi greu să mă duc pe la ei, să fac întâlniri cu ei şi să le explic.
Nu e atât de greu încât într-o sâmbătă seara sau într-un duminică să te duci la oamenii aceia să vorbeşti cu ei. Chiar şi când au întâlniri la penticostali, la biserică sau oriunde, sau la ortodox şi oriunde. Tu duci în biserici şi tu şi după slujbă. Vorbeşti tu cu oamenii, hai nu în biserică, poate în curtea bisericii, dar nu e aşa de greu.
Vorbeşti tu cu oamenii, hai nu în biserică, poate în curtea bisericii, dar nu e aşa de greu. Nu e aşа de greu când e prins la şedinţa cu părinţii să le vorbeşti 10 minute despre asta. Ştii, cred că trebuie să depunem mai mult efort decât este în fişa postului a fiecăruia, pentru că vremurile astea ne cer un pic mai mult efort. Ambulanţa va avea serioase probleme să se ducă a doua oară într-o astfel de zonă.
Da, şi ei se tem de asta. Şi oamenii din sat cu care am vorbit au zis, păi da, cum, ce o să zică lumea despre satul nostru? Chiar o femeie avea impresia că cei care trec cu maşinile prin sat se uită urât spre sat şi că în curând nu o să mai aibă curajul să treacă pe acolo. Se simţeau stigmatizati. ”
Paginademedia.ro: „Ce ţi-aduce ţie, ca jurnalist, faptul că mergi acolo, că faci o documentare la faţa locului, faci o treabă, poate, mult mai laborioasă decât, sigur, mult mai elaborioasă, decât dacă ai sta în redacţie şi te uita pe net sau la televizor?”
Ruxandra Hurezean: „Eu am terminat facultatea de istorie şi filozofie şi după aceea imediat am intrat în presă furată de entuziasmul ăsta că în anii 90 participam şi eu la facerea lumii.
Ei bine, lumea asta continuăm să o facem şi nu am mai terminat-o de făcut, iar eu sunt tot aici. Am avut specializarea sociologie în facultate şi cred că de acolo am... abilitatea asta de a discuta cu oamenii şi de a încerca să înţeleg comunităţile.
Cred că acolo am deprins această practică pentru sociologi este foarte bine reglementată pentru jurnalişti este şi mai interesantă, pentru că jurnalistul poate aborda din mai multe unghiuri subiectul. Este foarte interesant să te întâlneşti cu oamenii, te îmbogăţeşte, îi capeţi o experienţă pe care nu o poţi avea niciunde în altă parte.
Amintirile mele, ce am înţeles eu din viaţa reală pe care am străbătut-o timp de 30 şi ceva de ani, sunt bogăţia mea, este cea mai preţioasă, ce am câştigat eu din toată povestea asta.”
VIDEO. Cazul Ambulanta Neagra, cu jurnalista Ruxandra Hurezean, care a fost la faţa locului
Transcriere realizată cu soluţia: Vatis.tech
