Emisiunile La Măruţă şi Vorbeşte lumea se întorc cu sezoane noi începând de luni, 26 august la Pro TV. Matinalul Vorbeşte Lumea este prezentat de Lili Sandu, Bogdan Ciudoiu şi Shurubel (Andrei Lăcătuş), iar emisiunea este programată de la ora 10.30, de luni până vineri.
Ce spun matinalii?
"Începem un nou sezon Vorbeşte lumea şi v-am pregătit o mulţime de surprize", a spus Lili Sandu.
În vreme ce Bogdan Ciudoiu a continuat:
"Ca să facem cumva tranziţia asta mai uşoară de la vacanţă, astăzi facem opriri şi la munte şi la mare. Life coach Cerasela Rogen ne învaţă cum să ne readaptăm la viaţa de birou după concediu, ne vizitează Anca Serea cu copiii şi ne găteşte Majda."
La rândul lui, Shurubel a povestit:
"O să fim mai pregătiţi, mai amuzanţi, mai antrenaţi, mai ceva de cum ne ştiţi", au spus matinalii la începutul emisiunii.
Istoricul emisiunii. Cine a prezentat emisiunea la început?
Emisiunea s-a lansat în vara anului 2015, cu Răzvan Fodor ca prezentator. El avea trei colege de platou: Nadine, Sore şi Vica.
Însă câteva luni mai târziu, în septembrie, Răzvan Fodor a fost înlocuit de Gabriel Coveşeanu (Cove). Fetele au rămas în continuare în echipa Vorbeşte Lumea. Dar doar până la finalul anului.
În ianuarie 2016 a intrat Adela Popescu pe scena Vorbeşte Lumea, înlocuindu-le pe cele trei: Sore, Nadine şi Vica.
Şi cântăreaţa Lora a fost colega lui Cove de platou de câteva ori. Doi ani mai târziu, la începutul anului 2018, artista a înlocuit-o pentru prima dată pe Adela care se pregătea să nască al doilea copil al ei.
Însă Lora a revenit la Vorbeşte Lumea şi la începutul anului 2021, când a înlocuit-o pe Adela care rămăsese însărcinată cu cel de-al treilea copil.
Cove şi Lora au prezentat emisiunea în perioada ianuarie-iunie 2021, până când cântăreaţa a ieşit din proiect.
Aşadar, în vara lui 2021, producţia de Pro TV şi-a schimbat numele în „Gaşca Vorbeşte Lumea”, iar Gabriel Coveşeanu a avut cu el cinci co-prezentatori: Sore, Veve & Coţofană (matinalii PROFM), Theo Rose şi Viviana Sposub.
Pe perioada verii a mai fost co-prezentator şi cântăreţul Jorge, însă numai pentru o săptămână, înlocuind-o pe Sore. Totodată, Lili Sandu şi Cosmina Păsărin au fost şi ele în Gaşca Vorbeşte Lumea.
La finalul verii anului trecut a ieşit şi Cove din echipa Vorbeşte Lumea. După o pauză de 9 luni a revenit Adela Popescu pentru noul sezon. Iar Cove a fost înlocuit de doi foşti oameni de radio: Andrei Lăcătuş (alias Shurubel) şi Bogdan Ciudoiu.
Pe 30 august 2021 Vorbeste lume a fost prezentata de o formulă de trei: Adela, Bogdan şi Shurubel.
În toamna lui 2022, Adela a plecat de la emisiune pentru a prezenta Sunt celebru, scoate-mă de aici, alături de Cabral. În locul Adelei a revenit Lili Sandu şi face echipă cu Shurubel şi Bogdan.
Tot de luni, 26 august, dar de la prânz, emisiunea lui Cătălin Măruţă se întoarce cu cel de-al 17-lea sezon.
Printre invitaţii primei ediţii din noul sezon se numără Theo Rose, Daniela Nane şi Roxana Hulpe care vine alături de Zora, fetiţa ei - pentru prima oara într-o emisiune la TV. De asemenea vor fi prezentate imagini de la botezul celui de-al doilea fiu al cântăreţei Vladuţa Lupău.
Aşa cum ştim deja, show-ul La Măruţă va fi difuzat de la ora 15.00, în fiecare zi de luni până vineri.