Lia - soţia soţului meu, serial produs de Ruxandra Ion la Antena 1, se apropie de finalul primului sezon. În acest moment sunt în desfăşurare filmările pentru cel de-al doilea sezon, care se va difuza de la toamnă.
Producţia Lia este după formatul turcesc Asla Vazgecmen (Niciodată nu renunţ), care a fost difuzat şi la noi pe postul Happy Channel, cu Amine Gulse şi Tolgahan Sayişman în rolurile principale.
Când se termină?
Ultimul episodul din primul sezon al producţiei Lia se va difuza joi, 15 iunie, de la ora 20.30, la Antena 1.
Protagoniştii din Lia sunt Ana Bodea şi Ştefan Floroaica, fost semifinalist Exatlon. Din distribuţie mai fac parte nume precum Ioana Blaj (Sacrificiul, Adela) Anca Sigartău (Adela), Ilinca Goia, Vlad Gherman (Pariu cu viata, Adela), Carmen Ionescu (Adela), Bebe Cotimanis (Lacrimi de iubire), Oana Zara, Kira Hagi şi Alexandru Ion (Taximetristi, Ramon).
Despre Ana Bodea:
Absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale, fosta balerină care a absolvit Şcoala de Balet a teatrului Balşoi din Moscova.
Despre Ştefan Floroaica:
Este semifinalist Exatlon şi multiplu medaliat la campionatul Naţional de Brazilian Jiu Jitsu.