Cu ocazia primei aniversări a revistei Haute Culture, sculptorul şi creatorul de bijuterii Lorenzo Quinn vine în România. Evenimentul este intitulat Gala Haute Culture, are loc la 9 noiembrie şi se află la a doua ediţie.
Lorenzo Quinn este fiul regretatului actor Anthony Quinn.
Publicaţia Haute Culture, care este editată de Biz Agency, împlineşte un an de la lansare în ziua în care are loc evenimentul.
Italianul Lorenzo Quinn a avut la rândul lui o scurtă carieră de actor, jucând, printre altele, rolul lui Salvador Dalí în filmul „Dalí” (1991):
„Pentru că am avut ocazia să îl joc pe Salvador Dalí, să fiu el în film, am realizat că nu voi fi niciodată Salvador Dalí în realitate. Acela a fost momentul în care am realizat că trebuie să am drumul meu şi să-mi găsesc locul meu ca artist.
Eu am o vorbă: dacă eşti necunoscut, e greu să treci de uşă, dar dacă treci de ea poţi să iei liftul până sus, după aceea.
Atunci când eşti cunoscut fiindcă tatăl tău are un nume celebru, treci rapid de uşă, dar apoi trebuie să iei la rând fiecare treaptă şi să te opreşti la fiecare etaj ca să le explici oamenilor că meriţi cu adevărat să fii acolo pentru cine eşti tu, nu datorită numelui pe care îl porţi”, a declarat Lorenzo în interviul pentru Haute Culture.
Lorenzo Quinn: „Am realizat că trebuie să am drumul meu”
Creaţiile sculptorului italian se află expuse în New York, Singapore, Qatar, Londra şi alte zeci de locuri.
Creaţia „Building Bridges”
Printre cele mai cunoscute şi fotografiate opere ale lui Lorenzo Quinn se află şi proiectul „Building Bridges” - care reprezintă poduri din mâini sculptate ce simbolizează valori umane fundamentale, precum prietenia, credinţa şi iubirea, şi au fost recreate în mai multe locuri din lume.
Proiectul „Baby 3.0”
Este foarte cunoscută şi opera intitulată „Baby 3.0”, o „instalaţie” care a devenit simbolul Bienalei de Arhitectură de la Veneţia din 2022 şi care reprezintă renaşterea spirituală a omenirii.
GALERIE FOTO: Lorenzo şi-a transformat sculpturile în mesaje monumentale despre iubire, speranţă, vulnerabilitate, integritate, nobleţe şi viitorul umanităţii.
„The force of nature”, „Support Venice”
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro