Postul TV History Channel a anunţat lansarea seriei Enigmele României, a doua producţie realizată de staţia locală. Serialul este format din şase episoade a câte 30 de minute şi explorează mistere şi enigme din istoria ţării noastre, cum ar fi locul în care se află mormântul lui Vlad Ţepeş, cauza morţii lui Mihai Eminescu şi căutarea tablourilor dispărute în urma „marelui jaf” de la muzeul Brukenthal din Sibiu. Gazda: Marcel Iureş, unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti din România. „Este o emisiune intrigantă”, spune artistul, care este şi fondatorul şi directorul Teatrului ACT din Capitală (din 1995).
Serialul este produs de Chainsaw Film Productions, producător executiv fiind John Florescu, iar regia este semnată de Marin Dinescu. Premiera va avea loc în luna octombrie.
Filmările sunt încă în desfăşurare. O parte s-au realizat deja, în diverse zone din ţară, în locuri importante pentru fiecare subiect în parte.
Pe lângă episoade dedicate mormântului lui Vlad Ţepeş, poetului Mihai Eminescu şi „marelui jaf” de la muzeul Brukenthal din Sibiu, vor fi atacate şi alte teme, precum misterul iahtului Ostara – o navă cu o comoară de aur a unor nobili ruşi, care au fost găsiţi ucişi aproape de malul românesc al Deltei Dunării în timp ce fugeau de bolşevici.
Actorul Marcel Iureş prezintă rezultatele investigaţiilor făcute pe teren despre aceste enigme considerate a fi fără răspuns, care se axează pe istorie, geologie, castele, crime, lumini cereşti, tulburări mentale şi ritualuri religioase ascunse.
GALERIE FOTO. Marcel Iureş, în spectacole de teatru recente
Artistul a început zilele acestea filmările, care se desfăşoară, pentru cadrele sale, la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti.
Marcel Iureş: „Sunt încântat să fiu gazda noii serii documentare HISTORY Channel, «Enigmele României». Este o emisiune intrigantă, care sper că îi va familiariza pe telespectatorii noştri cu noi perspective privind personalităţi şi evenimente celebre care au definit istoria României. Cred că această emisiune va fi, de asemenea, o mare oportunitate de a promova moştenirea culturală fascinantă a României în întreaga lume, iar eu sunt onorat să fiu ambasadorul ei”.
Transilvania, sursă de „mister, enigme şi întrebări fără răspuns”
Producătorul John M. Florescu: „Ţinuturile muntoase ale Transilvaniei, şi nu numai, sunt excepţional de bogate în mister, enigme şi întrebări fără răspuns. Chiar şi astăzi, legendele sale globale, particularităţile sale geologice, scrierile preistorice şi fenomenele paranormale şi inexplicabile îi provoacă deopotrivă pe savanţi, precum şi pe oamenii de rând”.
Despre Marcel Iureş
- Născut la 2 august 1951, în Băileşti, judeţul Dolj, Marcel Iureş este unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, cu zeci de roluri atât în teatru, cât şi în cinematografie.
- A fost distins cu Ordinul Serviciu Credincios în grad de Mare Cruce de către Preşedintele României şi a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România.
- Din 1995, este preşedinte al Fundaţiei Cultural Artistice Teatrul ACT, prin care a pus bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România.
- Cariera internaţională a lui Marcel Iureş cuprinde roluri în producţii precum Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirului (1994), Misiune: Imposibilă (1996), Pacificatorul (1997), Amen (2002), Războiul lui Tom Hart (2007), Tinereţe fără tinereţe (2007) şi Piraţii din Caraibe: La capătul lumii (2007).
- A colaborat cu regizori precum Brian De Palma şi Francis Ford Coppola şi cu actori în mare vogă la Hollywood: Tom Cruise, Johnny Depp, Nicole Kidman, George Clooney şi Brad Pitt.
- Printre cele mai remarcate filme româneşti în care a jucat Marcel Iureş se numără Stejarul (1992), Balanţa (1992), Vacanţa cea mare (1988), Tatăl fantomă (2011) şi „Octav” (2017).
Despre History Channel
- HISTORY Channel a fost lansat în 1995 şi ajunge la peste 300 de milioane de locuinţe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradus în 37 de limbi.
- HISTORY Channel reprezintă principala televiziune din portofoliul A+E Networks.
- HISTORY Channel este disponibil în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu, cablu şi satelit din ţară, inclusiv: Digi, Focus Sat, Orange TV, Vodafone.