Skip to main content

Premiile Superscrieri. Matei Bumbuţ, fiul fotografului Cosmin Bumbuţ. „Poţi să ieşi din aproape orice tăcere inconfortabilă cu un străin dacă îl întrebi ceva despre el, oricât de mic” - INTERVIU

 
Premiile Superscrieri. Matei Bumbuţ, fiul fotografului Cosmin Bumbuţ. „Poţi să ieşi din aproape orice tăcere inconfortabilă cu un străin dacă îl întrebi ceva despre el, oricât de mic” - INTERVIU

Premiile Superscrieri. „Ca feedback, am auzit cel mai des de la adulţi că s-au regăsit în fotografiile mele, iar un alt fotograf mi-a zis că am fost ca musca pe perete (o mare bucurie)”, povesteşte fotograful Matei Bumbuţ.

Publicitate

„Tot nu-mi dau seama de ce proiectul meu a fost atât de votat, poate dintr-o combinaţie de oameni care şi-au recunoscut în poze propria adolescenţă”, spune cu modestie Bumbuţ. Fiul cunoscutului fotograf Cosmin Bumbuţ, Matei e unul dintre câştigătorii votului publicului, la Premiile Superscrieri.

Mai mulţi jurnalişti care au câştigat premiul Superscrierea Cititorilor în ediţiile trecute au răspuns la întrebările adresate de organizatorii Premiilor Superscrieri.

Seria de interviuri a fost deschisă de Ovidiu Vanghele (jurnalist la Centrul de Investigaţii Media) şi Elena Stancu, iar astăzi este fotograful Matei Bumbuţ, fiul lui Cosmin Bumbuţ (fost colaborator al ziarului Libertatea).

Matei Bumbuţ este câştigătorul premiului Superscrierea Cititorilor ediţia 11 în 2022, pentru „Cea mai mare chestie şi apoi nimic”, publicat în Gen, revistă / Decât o Revistă. Un material foto despre adolescenţi.

Superscrierea Cititorilor este un premiu desemnat şi susţinut financiar de public. Cititorii pot vota materialul preferat dintre cele 47 de nominalizări (presă scrisă, audio, video, foto, dar şi alte poveşti în spirit civic). Valoarea premiului este de 3000 de euro, iar donaţiile se pot face aici.

„Poţi să ieşi din aproape orice tăcere inconfortabilă cu un străin dacă îl întrebi ceva despre el, oricât de mic. Eu sunt introvertit şi lecţia asta m-a învăţat să iniţiez conversaţii care să curgă, deşi nu iese de fiecare dată.”

Superscrieri: Ce a reprezentat premiul Superscrierea Cititorilor pentru tine? De ce crezi că au ales oamenii materialul tău pentru acest premiu?

Matei Bumbuţ: A însemnat o mare surpriză şi încurajare. Am câştigat în 2022 cu Cea mai mare chestie şi apoi nimic (Gen, revistă), o serie de fotografii cu prietenii mei din perioada în care terminau liceul.

Materialul era mai mult un proiect personal, nu mă gândeam c-o să câştige vreodată ceva. M-a uimit faptul că atât de mulţi oameni au votat un material foto despre adolescenţi, când erau nominalizate o grămadă de alte materiale mai serioase, mai lucrate şi cu efecte vizibile în societate.

Tot nu-mi dau seama de ce proiectul meu a fost atât de votat, poate dintr-o combinaţie de oameni care şi-au recunoscut în poze propria adolescenţă şi multe share-uri pe reţelele de socializare.

Superscrieri: Care au fost dificultăţile în realizarea materialului cu care ai câştigat premiul? Ce feedback ai primit după publicarea lui?

Matei Bumbuţ: Fiindcă deja-mi documentam grupul de prieteni de patru ani şi erau obişnuiţi cu mine, nu am dat de vreo dificultate semnificativă. Cel mai greu a fost să stau o săptămână în Vama Veche, după Bacalaureat.

Nu sunt mare fan cluburi, culcat şi trezit târziu şi dat bani pe produse la suprapreţ. Pe lângă asta, în prima jumătate a proiectului nu prea am făcut planuri largi, ceea ce am avut de remediat spre final.

Ca feedback, am auzit cel mai des de la adulţi că s-au regăsit în fotografiile mele, iar un alt fotograf mi-a zis că am fost ca musca pe perete (o mare bucurie).

Superscrieri: Care dintre materialele pe care le-ai scris/documentat de-a lungul anilor crezi că au avut un impact mai mare în rândul oamenilor?

Matei Bumbuţ: Eu nu sunt de profesie în presă, mai mult fac poze şi muzică, dar uneori mai ajung şi pe teritoriul ăsta, deci nu am o arhivă uriaşă de materiale jurnalistice din care să aleg un răspuns, deşi mi-ar plăcea.

Am lucrat ca fotograf la mai multe articole şi am făcut de unul singur două proiecte foto pentru Gen, revistă, dintre care cred că ăsta, Cea mai mare chestie şi apoi nimic, a avut un efect mai puternic.

Nu ştiu dacă asupra publicului larg, dar măcar asupra mea şi a prietenilor mei. Cred că şi pentru ei, şi pentru mine, e sau o să fie cândva important să avem săptămânile astea din vara lui 2021 bine documentate. Sunt amintiri bune de revizitat şi, dacă proiectul trezeşte ceva în noi, mie-mi ajunge, restul e bonus.

Superscrieri: Există o lecţie importantă pe care ai învăţat-o din jurnalism şi ai vrea să o afle şi alţii?

Matei Bumbuţ: ,,Dacă ceva se poate tăia fără să dăuneze întregului, atunci trebuie tăiat.” Cred că am auzit-o prima dată într-un context jurnalistic, dar o văd peste tot în jurul meu. E o lecţie utilă pentru orice tip de creaţie, dar şi în viaţa personală.

A doua, la fel de utilă, e că poţi ieşi din aproape orice tăcere inconfortabilă cu un străin dacă îl întrebi ceva despre el, oricât de mic. Eu sunt introvertit şi lecţia asta m-a învăţat să iniţiez conversaţii care să curgă, deşi nu iese de fiecare dată.

Superscrieri: La ce trebuie să fim atenţi în relaţia presă - public în anul acesta electoral?

Matei Bumbuţ: Cred că trebuie să fim atenţi la oamenii, mai ales la tinerii, care sunt dezamăgiţi de ce se întâmplă în ţară şi gravitează în jurul unor variante politice fie radicale, fie votate doar aşa, că oricum sunt cele mai populare şi n-are sens să ne opunem.

Avem multe probleme în România, dar uneori avem şi reuşite. Nu simt că astea din urmă ajung la noi pe cât ar trebui. Cred că din cauza asta ne cuprinde o deznădejde generală care ne duce spre extremele resemnării şi radicalizării.

Citeşte şi: Premiile Superscrieri. Ovidiu Vanghele, unul dintre ziariştii care a scris despre azilele groazei. „Merită să te chinui să scoţi un adevăr la suprafaţă” - INTERVIU

Citeşte şi: Premiile Superscrieri. Elena Stancu, jurnalista care a scris despre româncele care îngrijesc bătrâni în Italia - INTERVIU

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus