MediCOOL a revenit de azi la Antena 1 cu un nou sezon, cel cu numărul 5. Cu această ocazie, gazda emisiunii, Dr. Mihail Pautov, a oferit un interviu în exclusivitate pentru Paginademedia.ro, în care a povestit cum a ajuns din Republica Moldova în România, care sunt cele mai importante experimente medicale făcute pe propria piele, ce a pregătit pentru noile episoade cu sfaturi medicale de la TV şi ce planuri are. „Am un total de 25 de milioane de vizualizări pe lună pe toate platformele”, a spus Dr. Mihail Pautov.
Deşi nu mai practică meseria şi în spital, se gândeşte cu nostalgie să revină în halatul alb. „Îmi este dor de interacţiunea directă cu pacientul”, a spus Dr. Mihail Pautov în interviul oferit pentru Paginademedia.ro.
Dr. Mihail Pautov a debutat la TV la emisiunea La Măruţă de la Pro TV şi spune că este foarte recunoscător pentru acel debut. „Am învăţat multe de la Cătălin”.
Spune şi cum a ajuns să colaboreze cu Antena 1. „Visam să am propria mea emisiune, dar credeam că acest deziderat se va împlini în ani de zile. Până să mă sune Remus Enus, care este producatorul MediCOOL. În două luni am pus bazele emisiunii, ne-am potrivit la valori şi în ceea ce priveşte dorinţa de a comunica”, a dezvăluit Dr. Mihail Pautov, pentru Paginademedia.ro.
VIDEO: Dr. Mihail Pautov, despre îmbunătăţirea stării de sănătate: „Nu există nimic magic, doar mici trucuri de introdus în viaţa de zi cu zi”
Paginademedia.ro: Ła un moment dat aţi anunţat că nu vă mai practicaţi meseria într-un spital. Este de actualitate?
Dr. Mihail Pautov: Da. În momentul de faţă am pus o pauză în practica mea de chirurg. Mă ocup cu crearea de conţinut în media, pe conturile mele de social media şi la TV – pentru emisiunea MediCOOL, dar lucrez şi la alte proiecte, paramedicale, şi sper să activez din nou în domeniul medical, pentru că îmi este dor de interacţiunea directă cu pacientul.
Paginademedia.ro: Care consideraţi că sunt, până acum, cele mai mari realizări ca medic (fie din activitatea în spital, fie din cea din mediul TV sau online)?
Dr. Mihail Pautov: Îmi place că luaţi în considerare şi realizările din media ca fiind realizări medicale, aşa le consider şi eu. Ca medic în spital, până acum am participat activ la peste 150 de transplanturi hepatice.
Am pus bazele centrului de învăţare chirurgicală în cadrul Centrului de Excelenţă în Medicina Translaţională, unde am organizat câteva zeci de workshopuri pentru studenţi, rezidenţi, dar şi chirurgi din toată ţara.
Am fost coautor şi am publicat câteva articole ştiinţifice în specialitatea chirurgicală, legate de transplantul hepatic şi în cercetare chirurgicală, legate de ablaţia tumorală prin electroporaţie.
Ca medic creator de conţinut, realizarea principală, în viziunea mea, este expunerea zilnică a sute de mii de oameni la conţinut medical explicat şi ( sper) înţeles de ei. Şi, cel mai important, aplicat. Am un total de 25 de milioane de vizualizări pe lună pe toate platformele.
GALERIE FOTO - imagini de la MediCOOL. Dr. Mihail Pautov: „Visam să am propria emisiune”
Paginademedia.ro: La ce sezon aţi ajuns cu emisiunea de la TV?
Dr. Mihail Pautov: Am ajuns la sezonul cu numărul 5, iar în curând filmăm şi sezonul 6. Sezonul 5 se lansează la TV sâmbătă, pe 26 august, la Antena 1, de la ora 12.00.
Paginademedia.ro: Ce teme veţi aborda în următoarele ediţii?
Dr. Mihail Pautov: Urmează să vorbim despre longevitate, despre cum poţi trăi mai mult, dar şi mai sănătos. Sunt zone în care oamenii trăiesc până la 100 de ani.
De asemenea, o să vorbim despre alcool, vom avea şi o ediţie dedicată somnului, cu tips and tricks, o să vorbim şi despre menopauză şi despre cum să combaţi simptomele neplăcute, vom avea şi o ediţie despre durerile de spate şi o ediţie dedicată slăbitului sănătos.
Desigur, vor mai fi şi alte teme. De ţinut minte: sâmbătă, când bate ceasul ora 12.00, sigur ai ceva de învăţat şi de aplicat înspre binele tău, la Antena 1, la MediCOOL.
Paginademedia.ro: Când a venit ideea începerii activităţii în social media?
Dr. Mihail Pautov: În ceea ce priveste TV-ul, la Măruţă. Aveam deja un cont de Instagram popular, cu aproximativ 35.000 de urmăritori activi. M-a sunat Greta de La Măruţă să mă cheme în emisiune. Ne-a plăcut tuturor prima apariţie, aşa că, pentru doi ani, s-a transformat într-o ediţie săptămânală – în fiecare joi abordam deschis un subiect medical.
Am învăţat multe de la Cătălin şi pentru mine acesta a fost botezul.
Visam să am propria mea emisiune, dar credeam că acest deziderat se va împlini în ani de zile. Până să mă sune Remus Enus, care este producatorul MediCOOL. În două luni am pus bazele emisiunii, ne-am potrivit la valori şi în ceea ce priveşte dorinţa de a comunica.
GALERIE FOTO - imagini din spital. Dr. Mihail Pautov: „La început eu făceam totul: idei, script, filmat, editat...”
Paginademedia.ro: În toţi aceşti ani în care aţi realizat din ce în ce mai mult conţinut pentru social media, cât de mare a crescut echipa care vă ajută să filmaţi/montaţi/publicaţi etc?
Dr. Mihail Pautov: La început faceam eu totul, de la idei, script, filmat, editat, postat, discutat cu colaboratori, facturat etc. Când nu am mai putut, am căutat echipă.
În momentul de faţă am un om în echipă, care este editor şi videograf, Sorin, dar şi alţi colaborari, pe proiecte – uneori sunt alţi 4-5 editori şi un asistent care mă ajută în tot ceea ce înseamnă comunicare, Claudia. Echipa este în continuă creştere.
Paginademedia.ro: Care consideraţi că sunt, din punct de vedere medical, cele mai periculoase mituri care circulă în social media pe domeniul nutriţie şi sănătate?
Dr. Mihail Pautov: Faptul că „acest secret vindecă tot”. Abordarea mea este una holistică – dadică include tot ceea ce înseamnă corp, minte, emoţie, psihic şi caută o abordare potrivită pentru toată lumea. Nu există nimic magic, doar mici trucuri de introdus în viaţa de zi cu zi.
Un alt pericol este: „Uite, este dovedit în acest studiu”. Ca fapt divers, exsită mai multe reviste care încep cu „British jurnal” în Afganistan, decât în Anglia. Te costă aproximativ 1.000 de Euro să publici un articol, iar daca nu ştii ce să scrii ţi-l poate scrie cineva de la acea revistă cu alte câteva sute de Euro.
Astfel, poţi deveni, peste noapte, „Publishing author”. Îţi trebuie puţin know-how pentru a identifica astfel de falsuri, care sunt peste tot, dar şi pentru a analiza rezultatele publicate chiar şi în reviste premium şi de prestigiu. Interpretarea este cheia şi la asta mă ajută experienţa pe care am avut-o în mediul clinic şi academic, de cercetare.
GALERIE FOTO - imagini cu personalul medical. Dr. Mihail Pautov, despre cele mai mari provocări pentru sănătate: „Stresul, mâncarea ultraprocesată şi sedentarismul. Stăm prea mult pe loc”
Paginademedia.ro: Dar cele mai mari provocări ale timpurilor pe care le trăim care credeţi că sunt? Şi ce obiceiuri de viaţă le provoacă?
Dr. Mihail Pautov: Stresul, care este provocat de acest turbo-capitalism în care trăim, este cea mai mare provocare. Ni se cere mereu mai mult, mereu mai bine, alergăm după o fericire fictivă şi ne distrugem sănătatea, fizică şi emoţională. Celelalte mari provocări sunt mâncarea ultraprocesată – tot ceea ce înseamnă big-food, mâncare comodă şi rapidă şi sedentarismul, pentru că stăm prea mult pe loc.
Paginademedia.ro: Dacă ar fi să alegeţi 5 cele mai importante trucuri pentru a sprijini ogranismul indiferent de vârstă, patologii sau alte provocări pe care le poate oferi viaţa care er fi acestea?
- Dr. Mihail Pautov: 1. Dormi 8 ore pe noapte, fără excepţie şi fără negociere.
- 2. Mănâncă 30 de tipuri de fructe şi de legume diferite în fiecare săptămână.
- 3. Sport zilnic: o zi sală de forţă, o zi alergat, mers, întot sau orice sport cardiovascular.
- 4. Lucrează mai puţin şi petrece mai mult timp cu familia şi cu prietenii.
- 5. Ţine un jurnal.
Dr. Mihail Pautov a realizat mai multe experimente pe propria piele. Spune care este rutina zilelor sale, pentru a face faţă tuturor provocărilor vieţii personale şi profesionale
Paginademedia.ro: Care consideraţi că sunt cele mai remarcabile experimente pe care le-aţi făcut pe dumneavoastră ca să puteţi arăta un exemplu, un rezultat palpabil?
- Dr. Mihail Pautov: Am slăbit 10 kg în 3 săptămâni, înainte de filmările de la MediCOOL şi am documentat cum am făcut asta. Este un experiement periculos şi trebuie făcut doar cu supravegherea unui medic, a unui antrenor şi a unui nutriţionist.
- Am intrat într-o cadă plină cu gheaţă.
- Am experimentat durerile naşterii în platoul emisiunii, cuplat la nişte electrozi care mă curentau şi îmi dădeau crampe insuportabile.
- M-am operat de hipertrofie de cornete nazale (la nas, pentru sforăit), aşa cum am promis după o discuţie cu un medic în platon (Bogdan Mocanu) şi am documentat toată operaţia.
Paginademedia.ro: În ceea ce priveşte dietele: care sunt slăbiciunile cele mai mari cu care vă confruntaţi şi cum luptaţi zi de zi cu ele?
Dr. Mihail Pautov: Mâncatul excesiv, compulsiv, la ore târzii. Cred că asta este o cauză majoră a eşuării multor diete. Ca să nu ajung acolo trebuie să mă hranesc, nu să mănânc, ci să îmi hrănesc corpul cu tot ceea ce îi trebuie, să dorm şi să evit stresul.
Dr. Mihail Pautov: „Lucrez la o linie de alimente sănătoase”
Paginademedia.ro: Cum arată acum o zi din viaţa dumneavoastră? Care vă este rutina?
- Dr. Mihail Pautov: Rutina mea perfectă arată aşa:
- Mă culc la 22.00 (pentru că ziua perfectă începe cu ora la care te culci în ziua precedentă).
- Mă trezesc la 06.00 fără ceas.
- Beau un pahar de apă minerală carbogazoasă cu un vârf de sare.
- Beau o cafea cu lapte.
- Scriu 10 minute în jurnal.
- Nu mă ating de telefon în prima oră şi jumătate.
- Îmi fac pachet: salată cu de toate, legume de calite, ulei de măsline bun, nuci şi seminţe.
- Ies afară la 06.45 – Mă expun la soare până ajung la sală.
- 07.00-09.00 – fac sală de forţă sau înto şi saună.
- 10.00 – Sunt în studiu: citesc, ascult, conspectez, scriu, programez ceea ce comunic pe reţelele sociale.
- Ideal ar fi să termin totul la 15.00, dar deseori termin la 21.00.
- Ajung acasă şi ies afară cu copiii şi cu soţia, Daniela.
- La 21.00 ne decuplăm: toată lumea face un duş şi ne pregătim pentru a doua zi, fără telefoane sau televizor.
- La 21.30 citesc ceva. La 22.00 adorm.
Bineînţeles, acesta nu este un program uşor de respectat. Sunt multe zile în care am întâlnire, redactie pentru MediCOOL, unde construim subiecte, am filmări la Observator (unde am o pastilă medicală) şi alte cercetări şi întâlniri pentru proiecte pe care urmează să le lansez: o linie de cereale sănătoase, o linie de suplimente pe bune, o linie de ulei de măsline de calitate + alte produse alimentare neprocesate, integrale, pe care să le mănânc eu şi comunitatea mea.
Paginademedia.ro: Ce urmează pentru dumneavoastră în perioada care urmează, din punct de vedere profesional?
- Dr. Mihail Pautov: Să cresc emisiunea MediCOOL şi poate să o trasnformăm într-o emisiune în direct.
- Să fac un podcast cu profesionişti din domeniul medical.
- Să scriu o carte despre sănătate mintală.
- Să pornesc o iniţiativă, un program naţional de conştientizare a sănătăţii mintale în şcoli, în licee şi nu numai.
- Să lansez propriile linii de producţie de alimente şi suplimente de bun simţ.
Pentru că sănătatea nu înseamnă doar absenţa bolii, ci, în egală măsură, înseamnă energia, bucuria, încrederea cu care ne construim momentele de viaţă. Asta înseamnă sănătate de bun simţ şi este noul scop în medicină, Medicina 3.0, care este modernă, funcţională şi inovativă.
Dr. Mihail Pautov: „Iubesc România”
Paginademedia.ro: Ce v-a determinat să veniţi în România şi ce v-a fost greu la acomodarea aici?
Dr. Mihail Pautov: Pe mine m-au făcut să vin în România părinţii, aveam 7 ani atunci când m-am mutat aici. Şi bine au făcut. Am fugit de sărăcia şi dezastrul în care trăiam şi am fi trăit în Republica Moldova din acele timpuri.
Mi-a fost greu cu limba, în primul an, şi cu faptul că toţi îmi spuneau „rusul - Uite-l pe rus, a venit rusul”. Dar, în timp, m-am acomodat şi IUBESC ROMÂNIA. Sincer, nu aş pleca nicăieri de aici. Sunt atât de multe lucruri frumoase, dar şi lucruri corectabile, încât simt că am nevoie de două-trei vieţi ca să pot să mă bucur de toate. Dar, în acelaşi timp, îmi doresc şi să îmbunătăţesc ce găsesc aici. And I love it!
Paginademedia.ro: Cât de des mergeţi în Republica Moldova?
Dr. Mihail Pautov: N-am mai fost de mult timp în Republica Moldova. Bunicul s-a mutat în Romania şi el, în urmă cu aproximativ 20 de ani. Apoi am făcut zeci de vizite cu şeful meu din timpul rezidenţiatului, Prof. Dr. Vlad Braşoveanu. De fiecare dată când mă suna la 23.30, mă trezea din somn şi îmi zicea: „Mihăiţă, hai să facem un transplant”. „Bună seara. Da doctore, unde?”, îl întrebam eu. „Unde unde? În Republica!”, spunea el. „Aaa... Ok, când?”, îi sărpundeam. „ACUM! Sunt jos, te aştept”. Şi închidea telefonul, în timp ce eu îi vedeam maşina pornită în faţa casei.
Îmi făceam bagajul în 3 minute şi plecam la drum. La 05.00 pacientul era pe masă şi intram cu el în transplant. Spălam ficatul donatorului (da, trebuie să-l speli cu nişte soluţii speciale), ajutam la recoltarea celui stricat, ajutam la transplant, închideam pacientul cu echipa chirurgicală, mâncam ceva şi ne întorceam. Uneori mi-e dor de astfel de momente.
GALERIE FOTO - imagini cu familia. Dr. Mihail Pautov: „Am întemeiat o familie şi în acelaşi timp am rămas cei mai buni prieteni”
Paginademedia.ro: Cei care vă urmăresc pe reţelele sociale vă îndrăgesc şi familia, pe care o expuneţi destul de des. Cum aţi cunoscut-o pe soţia dvs?
Dr. Mihail Pautov: Este fosta sotie. Pe internet mai sunt descrieri care ne menţionează împreună. Pe Andreea am cunoscut-o atunci când aveam 19 ani. Am trăit zece ani frumoşi împreună şi avem un copil supersmart: Anastasia. Ne-am separat în urmă cu 4-5 ani şi a fost mult mai bine aşa. În prezent Anastasia locuieşte la amândoi şi se bucură deplin de iubirea ambilor părinţi.
Pe actuala mea iubită/soţie, Daniela, am cunoscut-o în tinereţe şi am fost pentru mult timp cei mai buni prieteni ever. Ne povesteam de toate, mergeam peste tot împreună şi ştiam totul, unul despre celălalt. Într-o zi. însă, ceva s-a întâmplat. Nu ştiu ce, dar efectiv ne-am îndrăgostit cum nu am fost îndrăgostit niciodată.
Am întemeiat o familie şi în acelaşi timp am rămas cei mai buni prieteni. Iar sentimentul acesta este extraodrinar, este serotonină pură, linişte şi acceptare, înţelegere şi cooperare, parteneriat în toate şi iubire.
Avem un copil împreună, Navani, îi spunem „Mamushka” şi este cel mai delicios lucru de pe pământ. Este isteaţă, şireată, sarcastică la doar 1 an, râde toată ziua, dar este şi foarte pretenţioasă. De-abia aştept să crească. Este înnebunită după Anastasia şi Anastasia după ea.
Paginademedia.ro: Care sunt marile provocări ale vieţii de părinte?
Dr. Mihail Pautov: Provocarea este timpul pe care vrei să îl petreci cu copilul. Este important să îţi faci acest timp.
Despre Dr. Mihail Pautov
- S-a născut la 30 Martie 1987, în Chisinau, Republica Moldova.
- La 7 ani părinţii săi s-au mutat în România, aşadar studiile le-a făcut aici.
- A absolvit Medicină Generală la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
- A făcut rezidenţiatul în Chirurgie Generală, la Institutul Clinic Fundeni.
- Este Medic Specialist în Chirurgie Generală.
- A lucrat, timp de 8 ani, la Institutul Clinic Fundeni – Secţia Chirurgie Generala şi Transplant Hepatic.
- A colaborat, timp de doi ani, cu Spitalul Sanador – Secţia Chirurgie Generală.
- A luctrat timp de doi ani şi în Spitalul Municipal Curtea de Argeş – Secţia Chirurgie Generală.
- A fost, timp de şase ani, şi Asistent de Cercetare pentru Centrul de Excelenţă în Medicină Translaţionala dde la Institutul Clinic Fundeni.